Adolescentul meu refuză să facă orice! Spune mereu: "NU!"
În acest articol scris de Bill Nason, unul dintre principalii experți în dezvoltarea autiștilor, explorăm unul din motivele opoziției adolescenților autiști față de cei din jur și cum nevoia de control a educatorilor poate adânci acest gol.
"NU, NU, NU, NU!"
Adolescentul meu refuză să facă orice! Se împotrivește să mă asculte! Tot ce încerc, el spune: "NU!"
Acesta este adesea un mecanism de apărare pentru a evita o lume care este confuză, solicitantă și copleșitoare. În timpul adolescenței, anxietatea și depresia devin adesea provocări semnificative. Cu cât cresc mai mult, cu atât își dau seama că nu se integrează și că nu pot satisface așteptările primite. După ani de zile în care au încercat, dar nu au reușit să se integreze, se instalează anxietatea socială și depresia. Persoana începe să se retragă și să se izoleze într-o zonă de confort, evitând lumea și responsabilitățile din cadrul acesteia și umplându-și adesea timpul cu YouTube, Facebook și jocuri video. Este mai ușor să trăiești viața prin intermediul mijloacelor electronice decât să te confrunți cu lumea reală.
Ei devin ostili și furioși față de cei care încearcă să îi ajute. Comandă și cer să facă cum vor ei și să îi lăsăm în pace. Orice responsabilitate sau noi oportunități de învățare reprezintă o anxietate intensă și panică. Ajung în punctul în care orice solicitare, instrucțiune sau cerință stârnește teroare și rezistență imediată. În consecință, pentru adulții (părinți, profesori, profesioniști) care sprijină persoana autistă, aceștia intră în panică din cauză că nu știu ce să facă și se simt neajutorați și neputincioși. Devenim răniți, frustrați și furioși și încercăm să "comandăm și să cerem", să adăugăm consecințe și pedepse, să încercăm să controlăm, să dirijăm și să presăm cooperarea. Cu cât încercăm și controlăm mai mult, cu atât mai mult opun rezistență. Golul devine mai adânc, iar disperarea se instalează pentru toate părțile implicate.
Câți dintre voi experimentează acest lucru? În primul rând, nu sunteți singuri. Acest lucru este foarte frecvent. Este copilul dumneavoastră în acest mod de apărare, în această stare perpetuă de evitare? Ce a funcționat pentru dumneavoastră? Ce îndrumări le puteți oferi altora? S-ar putea să fiți un părinte, un profesionist sau cel din spectru care se confruntă el însuși cu această evitare. Mi-ar plăcea să vă aud poveștile în comentarii pe Facebook unde ați găsit articolul. Vă rog, nu criticați sau criticați pe alții. Doar empatie, sprijin și sugestii pozitive. Cu toții ne simțim incompetenți în această stare. Împărtășiți-vă experiențele. Care sunt temerile voastre? Ce ați încercat? Ce a funcționat și ce a eșuat pentru dumneavoastră? Fiecare trăiește în circumstanțe diferite, astfel încât nimeni nu poate da vina sau critica pe altcineva. Doar ascultați, împărtășiți și învățați împreună.
Acest articol este o traducere și adaptare a acestui articol https://www.facebook.com/autismdiscussionpage/posts/4011855378893932
