Ascultarea autistă. Nu-ți poți da seama dacă o persoană autistă e atentă?
În acest articol vom afla despre modul în care persoanele autiste ascultă și despre modul în care își direcționează atenția. Poate nu este evident că ascultăm și asta nu înseamnă că este ok să presupui că cineva nu este atent fără să verifici și apoi este important să crezi ceea ce îți comunică persoana autistă.
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
De cele mai multe ori, nu îți poți da seama dacă sunt atent.
Asta nu înseamnă că sunt mereu atent. Există o șansă foarte mare să fiu atent dar dacă sunt, s-ar putea să nu fie evident din exterior.
S-ar putea să mă uit în direcția greșită (cu siguranță nu fac contact vizual), s-ar putea să par a fi concentrat la altceva (mai ales dacă există mișcare în jurul meu, cum ar fi un copac legănat de vânt), s-ar putea chiar să mă joc pe iPad.
Dar asta nu înseamnă că nu sunt atent; de fapt, cele mai multe dintre lucrurile de mai sus mă ajută să fiu atent.
Vedeți, uneori, limba vobită nu sună ca “limba vorbită” pentru mine. Silabele își fac loc în urechile mele, dar în momentul în care ajung la creierul meu (sau odată ajunse în creierul meu), se transformă într-o harababură încurcată. Sunt sigur că unii ar putea experimenta acest lucru ca un diagnostic suplimentar de Tulburare de procesare auditivă - dar eu personal nu am asta, și o consider doar ca parte a procesării mele senzoriale legate de autism.
Dar, indiferent, se poate sa aud cuvintele, iar cuvintele ar trebui să aibă sens pentru mine, dar, pur și simplu, nu au. Acest lucru nu se întâmplă tot timpul, și sunt sigur că mulți dintre voi mă puteți înțelege când spun că depinde de o mulțime de factori.
Să zicem că, dacă încerc să stabilesc contact vizual, cuvintele ies pe fereastră. Nu au niciun sens. La fel și dacă există mult zgomot de fond sau dacă încerc din greu să scriu un răspuns pe dispozitivul meu de comunicare.
Dar îmi este mai ușor să vă înțeleg atunci când fac ceva care necesită o cantitate mică de concentrare - să spunem, de exemplu, că fac un Sudoku ușor (majoritatea sunt ușoare pentru mine acum, sunt foarte bun), sau mă mișc sau mă autostimulez sub o altă formă.
Deci, de multe ori, nu pare că ascult, dar ascult.
Și asta înseamnă că sunt lăsat pe dinafară din atât de multe conversații.
În atât de multe conversații se vorbește pentru mine.
Sunt făcută să simt că vocea mea nu contează.
Doar pentru că ascult într-un mod care nu este acceptabil pentru cei neurotipici.
Și totuși, eu ascult. Ascult, încerc să-mi dau seama dacă mă pot alătura conversației (am ceva inteligent de spus? Ceva relevant? Un fapt, poate?), iar apoi oamenii sunt surprinși când intervin brusc. Nu ar trebui să fie. Sunt chiar aici.
Se pare că, doar pentru că nu te privesc în ochi, sau dacă nu mă uit la fața ta, sau la obiectul despre care se întâmplă să discutați, sunt automat respins. Oamenii deduc că nu vreau să iau parte la conversație. Dar de cele mai multe ori - vreau. Vreau în continuare să fac parte din ea, doar că am nevoie ca nevoile mele de comunicare să fie satisfăcute.
Articolul original:
SiennaWrites
