Autismul. Nu atât de simplu ca A-B-C
Îm acest articol vom aborda o explicație prin exemple concrete, pentru înțelegerea comportamentului autist și a felului în care îl putem privi. Astfel încât să puteți observa detalii importante atunci când discutăm despre comportamentele copiilor autiști.
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
Liam ia autobuzul spre școală.
Liam nu s-a odihnit bine azi-noapte. S-a trezit târziu, deci a fost nevoie de MULT stres și țipete ca să își pună haina și pantofii și să ajungă în stația de autobuz. Părinții lui Liam țipau unul la celălalt pentru că toată lumea întârzia. (Liam) Detestă când părinții lui se ceartă. Nivelul de stres al lui Liam era deja crescut înainte să se suie în autobuzul către școală.
Se suie în autobuz, e frig, și începe să fie tachinat de alți copii pentru șapca cu Paw Patrol pe care o poartă. El iubește Paw Parol. Asta îi crește nivelul de stres pe care îl avea deja!
Agitat, dar fericit să fie la școală, intră în clasă și vede pe clip-chart-ul lui că e cu verde. Totul e minunat, nu? Ești cu VERDE! Gata de învățat! Da, sigur!
Dimineața decurge bine, dar câțiva copii din clasă au niște momente dificile și învățătoarea e frustrată de faptul că trebuie să-și tot întrerupă explicațiile. Clip-chart-ul lui Charlie devine galben. Liam nu are probleme, dar e deranjat de frustrarea învățătoarei și e îngrijorat de faptul că, poate, a contribuit și el cumva, deci asta îi crește nivelul de stres și mai mult!
La un moment-dat, nivelul de stres poate crește prea mult și Liam poate PIERDE CONTROLUL! Poate fi în timpul întâlnirii de dimineață, sau în timpul celei de la prânz, sau în timpul pauzei. Va fi o picătură care va umple paharul. La fel de bine poate fi o “problemă de comportament”. În concepția comportamentală, ne-am uita numai la comportamentul pe care îl observăm, și asta nu e corect față de Liam!
În actualul status quo, auzim deseori termenii “Antecedent - Behavior (comportament) - Consecință” (A-B-C) atunci când încercăm să ne dăm seama ce anume a cauzat un anumit comportament. În literatura despre comportament, Antecedentul se referă la ceea ce s-a întâmplat IMEDIAT înaintea comportamentului problematic. Se obțin foarte multe informații pentru a determina “funcția comportamentului”, și se apelează la diverse strategii pentru a stopa comportamentul problemă și a recompensa comportamentul dorit și potrivit.
Totuși, informațiile nu pică din cer. OAMENII decid întâi CE să măsoare, apoi fac tot ce pot să măsoare. Deci, de abilitățile celor care se ocupă cu asta depinde ce fel de informație se adună.
Dacă ai fost învățat să evaluezi comportamentul care se observă, vei obține doar informații din comportamentul observabil.
Atunci când abandonezi conceptul comportamentului și abordezi o mentalitate bazată pe dezvoltarea individuală, care ține seama de biologie, observi rapid problema informațiilor obținute din A-B-C, și a evaluării comportamentului în general.
Atunci când ne concentrăm doar pe comportamentul care poate fi observat, obținem informații doar din comportamentul observat și implementăm strategii ca să îmbunătățim sau eliminăm comportamentul observat, pierdem foarte mult! De asemenea, folosim o abordare periculoasă, care utilizează recompense și pedepse pentru a obține conformarea. Neuroștiința ne-a învățat că în spatele comportamentului există mult mai mult decât ceea ce “observăm”. Știm ce zone ale creierului se aprind ca răspuns la stres. Știm ce zone ale creierului se aprind atunci când suntem stimulați senzorial. Totuși, încă ne bazăm pe mentalități antice pentru a face copiii să se supună și să se ridice la nivelul așteptărilor noastre.
Una din multele probleme cu informațiile venite din A-B-C este faptul că ceea ce cauzează, ÎN MOD REAL, problema, nu este neaparat ceea ce s-a întâmplat imediat înainte de apariția comportamentului-problemă. Liam e exemplul perfect. “Săpatul mai adânc” ne permite să identificăm cauza (sau cauzele) problemei și să facem schimbări mult mai durabile în ceea ce privește comportamentul.
Putem să adăugăm un milion de detalii în povestea lui Liam sau a oricărui alt copil, care să ne încurajeze să ne uităm DINCOLO de comportamentul pe care îl observăm.
Ce știm sigur?
Liam face ceea ce trebuie dacă poate, și Liam vrea să facă ceea ce trebuie.
Foarte des, atunci când vedem un comportament-problemă, trecem la analiza lui. Se adună informații și apoi, pe baza lor, se dezvoltă strategii. Însă informațiile trebuie să fie bune, și să ne bazăm doar pe comportamentul observabil și pe “antecedent” e un deserviciu pe care îl facem oricărui copil pe care încercăm să îl ajutăm.
E timpul să schimbăm modul în care îi ajutăm pe copii. Știința e de partea noastră.”
Articolul original:
