Autiștii și Empatia: Problema dublei empatii și varietatea empatiei autiste

Povestea autismului a fost prea mult timp filtrată predominant prin prisma nonautiștilor, ceea ce a dus la concepții greșite și stereotipuri persistente. Unul dintre cele mai răspândite mituri este acela că indivizii autiști nu au empatie. Cu toate acestea, autiștii posedă adesea o înțelegere bogată și nuanțată a empatiei, deși exprimată diferit de ceea ce societatea majoritară recunoaște și validează. Înțelegerea acestei divergențe ne cere să explorăm conceptul de dublă problemă a empatiei și varietatea unică a empatiei autiste.

Autismul, o variație neurologică pe tot parcursul vieții, afectează în mod fundamental modul în care un individ experimentează lumea, procesează informațiile și comunică cu ceilalți. Nu este o tulburare care să fie "vindecată" sau un defect care să fie "reparat", ci o diferență în configurația creierului, care începe la naștere. Este esențial să ne amintim că această diferență poate duce la puncte forte, perspective și provocări unice.

Este timpul să reanalizăm ideea că persoanele autiste ar fi lipsite de empatie

Dimpotrivă, multe persoane autiste experimentează și exprimă empatia în mod intens și unic. Aceștia pot empatiza în moduri care nu sunt imediat recognoscibile pentru majoritatea neurotipică, ceea ce duce la neînțelegeri și erori de comunicare.

Conceptul de dublă problemă de empatie, introdus de psihologul britanic Damian Milton, ilustrează acest decalaj de comunicare. Problema dublei empatii presupune că deficitul de empatie atribuit în mod obișnuit autiștilor este, de fapt, o stradă cu două sensuri. Nu este vorba de faptul că persoanele autiste nu pot empatiza cu persoanele neurotipice, ci mai degrabă faptul că ambele grupuri întâmpină dificultăți în ce privește înțelegerea și empatizarea pe deplin cu experiențele celuilalt, din cauza neurologiilor lor fundamental diferite. Empatia nu este absentă, ci nealiniată, ceea ce duce la o prăpastie de neînțelegere.

Acum, haideți să aprofundăm varietatea unică a empatiei autiste. Indivizii autiști posedă adesea o capacitate sporită de empatie afectivă - abilitatea de a împărtăși și de a înțelege emoțiile altora, care uneori pot fi atât de intense încât să fie copleșitoare. Imaginați-vă că intrați într-o încăpere și sunteți instantaneu inundat de emoțiile tuturor celor prezenți - bucurie, tristețe, stres, entuziasm - toate deodată. Această rezonanță emoțională poate fi atât un dar, cât și o povară, ducând la conexiuni profunde și la supraîncărcare senzorială și emoțională.

Pe de altă parte, multe persoane autiste pot avea probleme cu empatia cognitivă atunci când problema este prezentată indirect. Acest lucru nu înseamnă că sunt incapabile de empatie cognitivă, ci mai degrabă că ar putea avea nevoie de indici sau explicații directe mai explicite pentru a înțelege perspectiva altcuiva. Odată ce au aceste informații, ei pot adesea empatiza profund.

Radarul de discrepanțe emoționale

Un aspect unic al empatiei autiste este sensibilitatea crescută pe care mulți autiști o posedă în ceea ce privește detectarea discrepanțelor dintre starea emoțională internă a unei persoane și expresia exterioară. Această sensibilitate trece adesea neobservată sau este înțeleasă greșit din cauza concepțiilor greșite despre autism și empatie.

De exemplu, luați în considerare o situație în care o persoană se simte supărată, dar încearcă să-și mascheze sentimentele cu un zâmbet. O persoană autistă, cu sensibilitatea sa ascuțită, ar putea sesiza tristețea subiacentă, în ciuda fațadei exterioare de fericire. Acesta ar putea răspunde la starea internă de suferință a persoanei, mai degrabă decât la manifestarea exterioară de mulțumire, ceea ce ar putea duce la posibile neînțelegeri.

Această sensibilitate intensă la stările emoționale interne poate proveni din diverși factori. Unele persoane autiste au o sensibilitate crescută la indicii non-verbale, cum ar fi schimbările în tonul vocii, expresiile faciale sau limbajul corpului, care ar putea dezvălui emoții ascunse. Alții pot avea o înclinație naturală către onestitate și autenticitate, ceea ce îi face mai conștienți de momentul în care comportamentul exterior al cuiva nu corespunde sentimentelor sale interne.

Cu toate acestea, această abilitate poate reprezenta, de asemenea, o provocare în comunicare. Atunci când o persoană autistă reacționează la emoțiile ascunse ale cuiva, mai degrabă decât la comportamentul deschis al acestuia, aceasta poate duce la confuzie sau la interpretări greșite. De exemplu, să presupunem că o persoană autistă observă că un prieten este trist și se adresează tristeții acestuia. Cu toate acestea, prietenul încearcă să-și ascundă sentimentele și insistă că este bine. În acest caz, persoana autistă ar putea fi considerată ca fiind neînțelegătoare sau încălcând limite.

În plus, este posibil ca multe persoane să nu fie conștiente de discrepanța dintre stările lor interne și externe, ceea ce duce la alte neînțelegeri. S-ar putea să nu-și dea seama că sentimentele lor se infiltrează prin fațada lor. Atunci când o persoană autistă răspunde la aceste sentimente ascunse, s-ar putea simți surprinsă, neînțeleasă, invadată sau inconfortabilă.

Pentru a promova o mai bună comunicare și înțelegere, persoanele neurotipice trebuie să fie mai conștiente de propriile emoții și de modul în care ceilalți le-ar putea percepe, în special cele foarte sensibile la inconsecvențele emoționale, cum sunt multe persoane autiste. Crearea unor medii în care emoțiile pot fi discutate și validate în mod deschis este crucială, permițând o comunicare mai directă și mai autentică.

Empatia la persoanele autiste se manifestă adesea în moduri unice și neconvenționale.

O persoană autistă ar putea exprima empatie nu prin oferirea de consolare, ci prin împărtășirea experiențelor personale sau prin sugerarea de soluții practice. S-ar putea să își arate înțelegerea și compasiunea prin acțiuni mai degrabă decât prin cuvinte sau să aibă nevoie de timp pentru a-și procesa emoțiile înainte de a-și exprima empatia.

Într-o societate predominant neurotipică, aceste moduri diferite de empatie sunt adesea neînțelese sau trecute cu vederea. Cu toate acestea, recunoașterea și aprecierea acestor diferențe este crucială pentru promovarea înțelegerii și incluziunii pentru persoanele autiste.

Deconstruirea mitului autistului lipsit de empatie nu înseamnă doar corectarea unui stereotip. Este vorba despre recunoașterea și celebrarea diversității experienței umane. Este vorba despre crearea unei lumi în care toate tipurile de empatie și de oameni sunt văzute, înțelese și apreciate.

Pe măsură ce continuăm să ne redefinim înțelegerea autismului și a empatiei, trebuie să ne străduim să vedem dincolo de prejudecățile noastre neurotipice și să învățăm să apreciem bogata tapiserie de experiențe pe care persoanele autiste o aduc lumii noastre comune. Înțelegerea problemei dublei empatii și a varietății unice a empatiei autiste este un pas crucial în această direcție.

Recunoașterea abilităților unice și empatice ale persoanelor autiste poate îmbunătăți semnificativ abordările noastre educaționale, terapeutice și sociale. Sistemele noastre educaționale, de exemplu, pot beneficia de pe urma recunoașterii și adaptării diferitelor stiluri de învățare și comunicare pe care elevii autiști le aduc în clasă. Putem promova incluziunea și înțelegerea reciprocă prin încurajarea unui mediu în care diversele forme de empatie sunt înțelese și apreciate.

Recunoașterea problemei dublei empatii

Acest lucru, în mediile terapeutice, îi poate ajuta pe practicieni să comunice mai bine cu clienții autiști, ceea ce duce la un sprijin mai eficient. Terapeuții trebuie să înțeleagă că modul în care o persoană autistă își exprimă empatia poate să difere de așteptările tipice, și să își adapteze tehnicile terapeutice în consecință.

Din punct de vedere social, eliminarea stereotipului "autistului lipsit de empatie" poate contribui la crearea unor comunități mai incluzive și mai acceptabile. Persoanele autiste, ca toți oamenii, au o nevoie fundamentală de conectare, înțelegere și acceptare. Recunoașterea abilităților lor unice și empatice ne poate ajuta să construim comunități mai puternice și mai incluzive, care prețuiesc diversitatea și promovează înțelegerea reciprocă.

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți pentru a evita capcana "esențialismului empatiei" - ideea că valoarea unei persoane se bazează pe capacitatea sa de empatie. Persoanele autiste, ca toți oamenii, au o valoare inerentă, indiferent de capacitățile lor empatice. Drepturile lor la respect, demnitate și incluziune nu depind de faptul că empatizează în moduri familiare sau confortabile persoanelor neurotipice.

În mod similar, în timp ce multe persoane autiste au abilități empatice unice, este important să ne amintim că există o diversitate considerabilă în cadrul comunității autiste. Nu toți autiștii au o empatie afectivă accentuată și nu toți se luptă cu empatia cognitivă. Persoanele autiste sunt la fel de diverse și individuale ca oricine altcineva, iar experiențele lor de empatie sunt la fel de variate.

Înțelegerea problemei dublei empatii și a varietății unice a empatiei autiste nu numai că ne extinde înțelegerea autismului, dar ne provoacă și să ne punem la îndoială și să ne extindem definițiile empatiei. Ne invită să recunoaștem și să valorizăm diversele forme de empatie, să vedem lumea prin lentile diferite și să cultivăm o înțelegere și o apreciere mai profundă pentru toate modalitățile prin care noi, ca oameni, ne conectăm unii cu alții.

Impactul abordărilor terapeutice asupra empatiei autiste

Analiza comportamentală aplicată (ABA) și alte metode terapeutice, care în mod fundamental înțeleg greșit sau neagă existența empatiei autiste, pot avea efecte dăunătoare asupra dezvoltării emoționale a persoanelor autiste. Aceste practici, adesea bazate pe o reprezentare inexactă și dăunătoare a autismului, pot suprima expresiile autentice de empatie autistă și pot încuraja performanța empatiei non-autiste, provocând suferință emoțională și daune pe termen lung.

ABA, de exemplu, este o terapie axată în primul rând pe modificarea comportamentelor observabile, adesea fără a lua în considerare niciuna dintre experiențele emoționale interne ale individului; mai mult, se consideră că autiștii nu au experiențe emoționale interne - în primul rând autiștii nonverbali. Ea este construită pe premisa de a antrena indivizii autiști să se conformeze normelor și comportamentelor neurotipice. Această abordare nu numai că nu recunoaște modalitățile unice prin care indivizii autiști experimentează și exprimă empatia, dar poate, de asemenea, să le suprime în mod activ. Aceasta promovează ideea că empatia autistă este "greșită" sau "inferioară", obligând individul autist să manifeste empatie în moduri care se aliniază cu așteptările neurotipice.

Această performanță forțată de empatie non-autistă poate avea ca rezultat un fenomen cunoscut sub numele de "camuflare" sau "mascare", în care persoanele autiste își ascund comportamentele și sentimentele naturale pentru a se integra într-o societate neurotipică. Această performanță consecventă poate fi epuizantă din punct de vedere emoțional și dăunătoare din punct de vedere psihologic, ducând la creșterea stresului, a anxietății și chiar la dezvoltarea unor afecțiuni de sănătate mintală.

Mai mult, aceste abordări terapeutice îi pot învăța, fără să vrea, pe indivizii autiști că sentimentele și experiențele lor sunt invalide sau greșite. Acest lucru poate duce la probleme de stimă de sine, represiune emoțională și abilitate internalizată, împiedicând și mai mult exprimarea naturală a empatiei autiste.

Concentrându-se pe modificarea comportamentului fără a lua în considerare experiențele emoționale ale persoanelor autiste, aceste metode nu reușesc să abordeze nevoile de bază ale persoanei autiste. Adesea, acestea trec cu vederea aspecte cruciale, cum ar fi sensibilitățile senzoriale, preferințele de comunicare și bunăstarea emoțională. Această abordare poate duce la schimbări temporare de comportament, dar nu reușește să încurajeze înțelegerea, acceptarea și creșterea reală.

Este important de reținut că nu toate formele de terapie sunt dăunătoare.

Abordările terapeutice care recunosc și respectă empatia autistă, cum ar fi terapiile de afirmare a neurodiversității, pot fi extrem de benefice. Aceste metode se concentrează pe înțelegerea și susținerea nevoilor și experiențelor individuale ale persoanelor autiste, pe stimularea modalităților lor naturale de empatie și pe încurajarea creșterii lor personale într-o manieră respectuoasă și empatică.

În concluzie, abordările terapeutice care neagă sau subminează existența empatiei autiste pot avea un impact negativ asupra bunăstării și dezvoltării emoționale a persoanelor autiste. În schimb, avem nevoie de abordări care să înțeleagă, să respecte și să încurajeze abilitățile empatice unice ale indivizilor autiști, promovând o înțelegere mai sănătoasă, mai acceptată și mai incluzivă a autismului. Procedând astfel, le permitem indivizilor autiști să își exprime empatia în mod autentic și liber, ceea ce duce la o mai bună comunicare, la înțelegere reciprocă și la o societate mai incluzivă.

În concluzie

Recunoașterea problemei dublei empatii și a varietății unice de empatie autistă poate duce la o înțelegere mai nuanțată a autismului și poate promova o societate mai incluzivă. Este timpul să ne schimbăm perspectiva și să celebrăm bogata diversitate a experienței umane. Persoanele autiste nu duc lipsă de empatie, ci o experimentează și o exprimă în mod diferit. Prin recunoașterea și înțelegerea acestor diferențe, putem reduce decalajul de empatie și putem crea o lume în care toată lumea este văzută, înțeleasă și apreciată, indiferent de diferențele neurologice.