Cum poți ajuta copilul autist/ADHD/dislexic să citească fluent
În acest articol vă vom împărtăși perspectiva unei persoane autiste asupra a ceea ce a învățat de-a lungul anilor - ca fost elev care nu avea logică pentru profesori și ca fost profesor care și-a înțeles elevii neurodivergenți - astfel încât să puteți sări peste o mare parte din încercările, erorile și descoperirile pe care le-a elaborat de-a lungul anilor cu multă muncă și de-a lungul a decenii de experiență, încât să vă ajutați copii să citească.
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
Bună, sunt Terra Vance, unul din fondatorii NeuroClastic, părinte și fost profesor de engleză timp de 14 ani. Sunt, de asemenea, autistă, dislexică, ADHD, apraxică și am câteva tulburări de învățare.
Vreau să vă împărtășesc ceea ce am învățat de-a lungul anilor - ca fost elev care nu avea logică pentru profesori și ca fost profesor care și-a înțeles elevii neurodivergenți - astfel încât să puteți sări peste o mare parte din încercările, erorile și descoperirile pe care le-am elaborat de-a lungul anilor.
Am fost acel copil cu profilul de abilități „înțepătoare”
Multă lume nu știe acest lucru, dar deficitele de procesare vizuală și de planificare motorie sunt motivul pentru care cititul poate fi o corvoadă pentru unii oameni - în special pentru copiii și adulții autiști, cu ADHD și dislexici.
La vârsta de doi ani, am fost diagnosticată ca fiind „înzestrată”; cu toate acestea, a devenit clar, odată ce am intrat la școală, că eticheta însemna foarte puțin. Mă chinuiam foarte mult cu majoritatea lucrurilor pe care le făceam în clasă.
Știam că eram dislexică, dar nu prea știam ce înseamnă asta. Îmi scriam literele invers. Mâna mea avea crampe severe când scriam, nu puteam să colorez în contur, nu puteam să scriu îngrijit, nu puteam să citesc ceasul și nu-mi puteam lega șireturile.
Mă chinuiam tare cu cititul și cu fișele de lucru.
Apoi, în mod misterios, la sfârșitul fiecărui an, obțineam rezultate foarte bune la testele standardizate. Adică, undeva la 99%.
Acest lucru i-a convins pe toți că eram leneșă și că nu mă străduiam suficient.
Abia în clasa a cincea am reușit să am o oarecare fluență la citit. Fluența înseamnă să pot citi într-un ritm suficient de lin încât să pot înțelege ceea ce citesc. Am fost ultima persoană din clasa mea, de departe, care a reușit să stăpânească fluența de bază a cititului.
Apoi, abia după ce mi-am început cariera de profesor de limba engleză, mi-am dat seama de ce cititul a fost o corvoadă imposibilă pentru mine când eram copil, dar am obținut rezultate atât de bune la testele standardizate.
Textul tipărit pe acele teste era uriaș. Erau doar aproximativ două întrebări pe pagină, și asta înainte de acele foi cu rânduri de bule mici. Trebuia, pur și simplu, să completez bulele din dreptul răspunsului corect, iar opțiunile erau atât de distanțate, încât nu era nevoie să fiu ordonată în această privință. Atâta timp cât era clar ce răspuns alegeam, asta era tot ce conta.
Procesarea vizuală și deficitele de urmărire cu ochii
Motivul pentru care am avut rezultate atât de slabe în școala primară a fost apraxia sau dispraxia - două cuvinte care înseamnă, în esență, deficite de planificare motorie (a mișcărilor). Să apuc creionul și să-l controlez a fost mult mai greu pentru mine decât pentru majoritatea copiilor, pentru că mă chinuiam să-mi fac creierul să efectueze mișcări intenționate.
Alte lucruri care erau ușoare pentru colegii mei erau foarte dificile pentru mine, cum ar fi să mă îmbrac, să mă leg la șireturi, să sar coarda și alte sarcini motorii fine și grosiere.
Dar mai există și abilitatea de planificare motorie a urmăririi cu ochii și abilitatea cognitivă a procesării vizuale. Pur și simplu, este o abilitate de planificare motorie (de mișcare) pentru a face ca ochii să se deplaseze cu ușurință de la un cuvânt la altul, apoi de la o linie la alta, pentru a introduce informații vizuale.
M-am descurcat atât de bine la acele teste standardizate pentru că fontul era mult mai mare, exista mai mult spațiu între rânduri, iar paginile erau mult mai puțin suprastimulante.
Pentru majoritatea lucrărilor din clasă, paginile erau prea aglomerate pentru ca ochii mei să poată procesa atât de multe informații, iar încercarea de procesare vizuală îmi consuma atât de multă concentrare și energie încât nu puteam să înțeleg și textul. Era ca și cum aș fi încercat să citesc într-o altă limbă.
Dacă puteam pronunța cuvintele, asta nu însemna că puteam să le pun cap la cap pentru a le face să aibă și un sens. Era atât de mult de lucru pentru a procesa datele vizuale încât nu mai rămânea nicio putere de procesare pentru înțelegerea lecturii.
Dacă veți observa, articolele NeuroClastic au o mulțime de spații albe - adică sunt o mulțime de paragrafe scurte și nu blocuri de text foarte lungi. Acest lucru se datorează faptului că facilitează procesarea vizuală pentru toți cititorii noștri cu deficit de urmărire cu ochii și de procesare vizuală.
Chemați ajutoare!
Puteți lucra cu aceste deficite de procesare vizuală și de planificare motorie prin angajarea procesării auditive, pentru ca aceasta să facă munca de înțelegere, în timp ce ochii exersează urmărirea literelor sau urmărirea textului de la un rând la altul fără a se pierde.
Acest lucru înlătură povara înțelegerii de la cel mai slab sistem al dvs. - procesarea vizuală - și o dă unui sistem mai puternic, cel auditiv. Este ca și cum ai chema ajutoare. Odată ce stăpâniți urmărirea vizuală, înțelegerea este mult mai ușoară.
Cărțile audio sunt o modalitate foarte bună de a face acest lucru, atâta timp cât le asociați cu copii fizice cu litere mari ale acelorași cărți. Pentru început, încercați să alegeți cărți cu mai mult spațiu între cuvinte, pe margini și între rânduri.
În calitate de profesor, am scris subvenții pentru un set de playere MP3 pentru o clasă, dar orice smartphone, tabletă sau computer poate funcționa cu cărți audio. Și cea mai bună parte este că puteți seta ritmul unei cărți audio pentru a citi mult mai încet decât vorbirea naturală pentru etapele de început.
[...]
Unii copii, până la sfârșitul primei cărți, s-au plictisit de ritmul mai lent și sunt gata să treacă la o viteză mai mare. Lăsați-i pe copiii dvs. să vă spună când sunt pregătiți pentru o redare mai rapidă și amintiți-le că pot încetini ritmul dacă îi epuizează.
Reducerea distragerilor auditive și vizuale
Chiar și în cazul persoanelor cu o procesare auditivă excelentă, încercarea de a citi în același timp va solicita mult creierul. Puteți reduce povara procesării auditive folosind căști care limitează sau elimină zgomotul de fond, care poate distrage atenția de la înțelegerea materialului.
Dacă vă aflați într-un mediu dezordonat și suprastimulant din punct de vedere vizual, încercați să reduceți stimulii vizuali, mai ales dacă există ceva în mișcare în mediul respectiv. Dacă vă plimbați în sus și în jos pe culoarele unei săli de clasă, dacă aveți un ventilator care suflă în hârtii sau orice altceva care se învârte în cameră, elevii dvs. cu deficite de procesare vizuală vor avea ochii, în mod constant, atenți la obiectele în mișcare și departe de munca lor.
Și, nu uitați, dumneavoastră sunteți un obiect în mișcare.
Suprastimularea vizuală, în special din cauza obiectelor în mișcare, va provoca, de asemenea, o anxietate constantă, de grad scăzut, care îi împiedică pe elevii cu deficite de procesare vizuală să se poată concentra.
Deoarece obiectele în mișcare necesită mai multă procesare, activează sentimentul autonom de amenințare din mediul înconjurător. Deoarece trebuie să proceseze manual inputul vizual, orice se mișcă sau se schimbă în câmpul lor vizual va fi resimțit ca o amenințare până când vor face această muncă de procesare cognitivă și conștientă.
Din acest motiv, șofatul atunci când plouă sau ninge poate fi extrem de stresant pentru orice persoană cu deficite de procesare vizuală.
Un birou dezordonat sau persoane prea apropiate vor contribui, de asemenea, la suprastimularea vizuală.
Din experiența mea de peste un deceniu în sălile de clasă, în care am folosit playere MP3 pentru a însoți cărțile pe suport de hârtie, elevii se plictisesc adesea de cărțile audio după câteva luni, deoarece și-au însușit urmărirea cu ochii și pot citi mai repede decât cărțile audio. [...]
Considerații suplimentare
Țineți cont de faptul că, dacă cineva are sensibilitate auditivă, un narator cu voce ascuțită sau nazală poate fi atât de neplăcut pentru el încât să nu poată asculta acea carte. Vocile mai profunde și naratorii cu o energie liniștitoare funcționează bine pentru unii copii. Altor copii le plac naratorii foarte emotivi, care au un stil de lectură exagerat și multă expresie vocală.
Pentru cititorii cu deficiențe de procesare auditivă, naratorii cu accent pot fi greu de procesat.
Pentru cititorii cu deficiențe de auz, este posibil ca naratorii să trebuiască să aibă o voce mai ridicată sau mai joasă pentru ca aceștia să o poată auzi pentru a o înțelege.
Adesea, pentru persoanele cu deficiențe de procesare auditivă sau cu deficiențe de auz, implicarea, în același timp, a procesării vizuale și auditive poate ajuta la înțelegerea auditivă și vizuală.
Un alt sfat este să reduceți volumul televizorului astfel încât să trebuiască să vă concentrați mai mult pentru a-l auzi, dar și să activați subtitrările. Subtitrările (n.r. în aceeași limbă cu conținutul) nu sunt întotdeauna corecte, dar procesarea auditivă va umple, de obicei, golurile. Subtitrările vă pot ajuta sistemul de procesare vizuală să învețe să țină pasul și ochii să aibă acuitatea de planificare motorie pentru a urmări textul cu viteza vorbirii.
Dacă televizorul este suficient de puternic doar pentru a putea fi abia auzit și dacă folosiți subtitrări, este o modalitate bună de a vă face să vă folosiți ochii pentru a urmări subtitrările.
O mulțime de adulți autiști folosesc subtitrarea tot timpul, deoarece ajută la ușurarea sarcinii de procesare auditivă.
Asigurați-i pe copii că pot face pauze ori de câte ori au nevoie pentru a recupera, pentru a derula sau, pur și simplu, pentru a lua o pauză de odihnă.
Dacă tot ce găsiți cu caractere mai mari sunt pentru copii mai mici, nu vă faceți griji cu privire la cărțile „adecvate vârstei” pentru a începe. Nu veți scădea inteligența copilului dvs. dacă începeți cu cărți mai simple.
În plus, am 41 de ani și îmi place foarte mult să citesc cărți ilustrate cu fiica mea de cinci ani. Poți găsi o mulțime de cărți cu adevărat profunde. [...]
S-ar putea să funcționeze sau nu, dar cu siguranță nu strică să încerci
Aceste sfaturi nu vor avea succes pentru fiecare cititor, deoarece se poate ca procesarea vizuală și urmărirea cu ochii să nu fie motivul pentru care cititul este o problemă, dar, cu siguranță, nu va fi rău să încercați.
Învățarea multimodală sau multisenzorială face ca educația să fie mai accesibilă pentru toată lumea. Nu este o „cârjă” să implici alte sisteme senzoriale atunci când înveți să stăpânești o abilitate și nu îi va face pe copii dependenți de componenta audio.
Ca și în cazul întregii educații neuroincluzive, învățați-vă copiii de ce folosiți aceste trucuri pentru creier și lăsați-i să știe că toți avem puncte forte și puncte slabe când vine vorba de procesare. Învățați-i limbajul senzorial, astfel încât să fie capabili să se cunoască pe sine și să își poată împlini nevoile.
Credeți-mă, în calitate de persoană care a crescut fiind acuzată de lene, vă pot asigura că ar fi fost mult mai bine pentru sănătatea mea mintală să nu fi petrecut atât de mult timp din anii mei de formare învățând că, pur și simplu, nu mă străduiam suficient.
Mi-am petrecut întreaga viață fără să pot sta o oră fără să muncesc pentru că mă panichez și simt că sunt doar leneșă. Nu pot să am timp liber fără să mă simt vinovată și nu pot să nu mă gândesc că asta se datorează faptului că mi-am petrecut copilăria în disperarea de a trăi conform așteptărilor neuronormative, fără niciuna dintre adaptările de care aveam nevoie.
Cred că am dormit, în medie, trei ore pe noapte pe parcursul întregii mele vieți de adult. Trauma de a nu avea parte de acomodări în copilărie nu este o glumă cu care să trăiești ca adult. [...]
Nu vreți ca copilul dvs. să crească și să ajungă ca mine. Vă promit.
Oferiți acomodări, învățați despre procesarea senzorială - din interior, citind experiențele adulților neurodivergenți și oferiți-le copiilor dumneavoastră instrumentele și cunoștințele de sine de care au nevoie pentru a-și împlini nevoile și a înțelege modurile în care sunt diferiți.
Vreți să știți cum e să ai un deficit de procesare? Este ca și cum ai încerca să ții pasul cu prietenii care se plimbă pe o pistă, dar picioarele tale au lungimea unui câine de talie foarte mică.
Procesarea este o muncă extrem de grea pentru persoanele cu deficite senzoriale, astfel încât găsirea unor modalități de a folosi sistemele senzoriale mai dominante ca „rezervă” este o strategie câștigătoare în toate privințele.