Dragă mamă, sunt autist
Un pic de context:
Sunt o persoană diagnosticată târziu cu autism. Mi-a fost atribuit sexul feminin la naștere. Când eram copil, am fost diagnosticat greșit cu ADHD și ODD (tulburare de opoziție și sfidare), deoarece „fetele nu pot fi autiste". Am făcut terapie ABA. Mama mea a fost antrenată și instruită să folosească principiile ABA în educația mea.
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original, apărut în publicația online NeuroClastic, poate fi citit aici. De asemenea, acest articol reprezintă doar experiența, perspectiva și părerea autorului.
Acesta NU se dorește a fi un articol anti-ABA. Vreau, pur și simplu, să exprim ce am simțit când eram neînțeles în mod constant și când toate acțiunile mele au fost interpretate atât de greșit. Dacă aș fi știut atunci ceea ce știu acum - despre cine sunt și de ce sunt așa cum sunt - ce aș fi putut să-i spun mamei mele astfel încât să o ajut să mă vadă cu adevărat?
În lumea mea imaginară, mama mea ar fi oprit terapiile. M-ar fi ascultat despre cât de provocatoare, confuză și terifiantă era școala. Mama mea m-ar fi ajutat să îmi împlinesc nevoile în toate mediile. Ar fi înțeles cât de mult mă durea să fiu văzut ca un copil rebel, sfidător, manipulator și încăpățânat. Poate că aș fi auzit „Te iubesc" fără un „dar" atașat de el.
În timp ce scriu acest articol, sunt dedicat vindecării copilului meu interior. Poate că există vindecare în aceste cuvinte și pentru alții.
Poate că și tu ai fost un copil autist, nu un „copil rău".
Dacă ar fi să scrii propria scrisoare unui părinte (sau oricărui adult care a jucat un rol esențial în copilăria ta și care te-a înțeles greșit), ce i-ai spune?
O scrisoare către mama mea de la sinele meu mai tânăr
Dragă mamă, sunt autist, nu sunt neascultător sau nerespectuos în mod intenționat.
Sunt copleșit ușor și adesea sunt speriat.
De obicei, nu știu ce așteaptă oamenii de la mine, dar se pare că întotdeauna greșesc. Și atunci am probleme.
Supermarketurile îmi fac rău.
Îmi e greu să încerc să fac lucruri care altora par să le vină ușor.
Școala doare rău.
Urăsc mirosurile și sunetele de la spălătorie ~ mă fac să vreau să mă târăsc afară din propria mea piele pentru a scăpa de ele.
Nu, nu sunt „pretențios” ~ unele alimente chiar se simt groaznic în gură sau au un gust ciudat pentru mine.
Chiar am nevoie ca acasă să fie un loc sigur în care să pot fi „eu", dar se pare că te superi foarte tare pe mine când sunt doar „eu".
Nu cred că mă placi prea mult.
Asta mi se pare atunci când te aud vorbind despre mine ca și cum aș fi un „copil rău" și despre cât de greu îți este să mă crești.
Chiar încerc să fac tot posibilul să fiu un copil bun și să învăț cum să fiu acceptabil pentru ceilalți oameni.
Medicii și terapeuții la care mă trimiți mă învață că nu sunt acceptabil.
Ei vă învață să mă vedeți și să mă tratați ca fiind inacceptabil.
Oh. Și sunt băiat. Nu înțeleg de ce oamenii tot insistă că sunt fată.
Vă rog să mă iubiți,
Adam
Articolul original: