În contextul Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului (2 aprilie), prezentul articol aduce în atenția profesioniștilor din domeniul sănătății mentale un fenomen insuficient explorat în literatura de specialitate: autismul nediagnosticat la adulți, cu accent pe prezentarea feminină atipică, și potențialele consecințe tragice ale acestei omisiuni diagnostice.

Este important să reflectăm asupra semnificației acestei zile, recunoscută oficial de ONU din 2007, dar care poartă un istoric controversat. Promovată intens de organizația Autism Speaks, ziua a devenit asociată cu simboluri precum piesa de puzzle și campania "Light It Up Blue", elemente pe care mulți autiști le consideră problematice. Piesa de puzzle, în special, sugerează că persoanelor autiste "le lipsește ceva" sau că sunt "enigme de rezolvat", o simbolistică potențial stigmatizantă. 

Prin contrast, comunitatea autistă a inițiat propria zi de celebrare pe 18 iunie - Ziua Mândriei Autiste (Autistic Pride Day) - care folosește simbolul infinitului curcubeu (∞) pentru a sublinia diversitatea infinită a minților umane și care pune accent pe acceptare și afirmare identitară, nu doar pe "conștientizare".

Recunoscând această tensiune, de Ziua Mondială a Conștientizării Autismului alegem să depășim simpla conștientizare și a promova o înțelegere profundă, centrată pe experiențele persoanelor autiste însele. În acest context, cercetarea noastră analizează retrospectiv două cazuri reprezentative de personalități care s-au sinucis - Iulia Marin și George Bondor.

Ambii au lăsat în urmă un amalgam semnificativ de opere scrise și/sau relatări autobiografice. Acestea, în urma unei analize detaliate, dezvăluie trăsături care s-ar putea potrivei cu caracteristicile spectrului autist.

Aceste două cazuri ilustrează o realitate alarmantă în practica clinică actuală: persoanele neurodivergente, în special femeile cu autism de înaltă funcționare, sunt frecvent diagnosticate eronat sau tardiv. Ele primesc mai multe diagnostice incorecte precum tulburare bipolară, schizofrenie, tulburare de personalitate borderline sau depresie rezistentă la tratament), fără recunoașterea substratului neurobiologic fundamental - autismul.

Pentru mulți autiști, autismul reprezintă o parte esențială a identității lor , nu o boală sau un deficit. Aceasta este diferența majoră între abordările tradiționale din ziua dee 2 aprilie, care adesea se concentrează pe tratament și "remedieri", și filosofia Autistic Pride Day, care celebrează neurodiversitatea ca parte valoroasă a diversității umane. Articolul nostru susține această a doua perspectivă, subliniind că neurodivergența nu este o "problemă de rezolvat", ci un mod diferit de a percepe și interacționa cu lumea.

Această eroare diagnostică poate avea consecințe devastatoare, împiedicând accesul la intervenții specializate și amplificând suferința psihologică ajungând uneori până la suicid. Atunci ând persoanele autiste sunt tratate doar pentru tulburări psihiatrice, fără recunoașterea diferențelor neurobiologice fundamentale, tratamentele pot deveni nu doar ineficiente, ci chiar dăunătoare.

Prin analiza detaliată a scrierilor acestor două personalități, dorim să oferim profesioniștilor un instrument de sensibilizare și un cadru interpretativ pentru identificarea timpurie a trăsăturilor autiste la adulți, în special în cazurile cu comorbidități psihiatrice multiple. Considerăm că recunoașterea autismului ca diferență de neurodezvoltare subiacentă poate îmbunătăți semnificativ strategiile terapeutice și la prevenirea tragediilor similare.

În primul caz, analizăm scrierile autobiografice ale jurnalistei Iulia Marin, care a primit multiple diagnostice psihiatrice de-a lungul vieții (schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă, depresie psihotică) înainte de a se sinucide. Examinăm  cu atenție elementele din relatările sale personale care sugerează prezența trăsăturilor autiste, corelându-le cu criteriile DSM-5 pentru tulburarea de spectru autist și cu literatura de specialitate despre cum autismul se manifestă diferit la femei. 

În al doilea caz, analizăm perspectiva cognitivă potențial autistă manifestată în opera filozofică a lui George Bondor. Stilul său detaliat, atitudinea critică față de normele sociale, epistemologia fragmentară și etica non-conformistă Ambele cazuri tragice ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra importanței recunoașterii diversității neurobiologice și a implementării unor abordări terapeutice personalizate pentru persoanele cu profil neurologic atipic. În contextul Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului, acest articol este un apel adresat comunitatea medicală pentru a integra cunoștințele actuale despre autismu la adulți, în special la femei, în practica clinică de zi cu zi.

Prin această abordare, ne alăturăm eforturilor de a transforma 2 aprilie dintr-o zi centrată pe viziunea neurotipică despre autism într-o zi care să dea voce experiențelor autentice ale persoanelor autiste conform principiului "nimic despre noi fără noi". Această zi poate și trebuie să depășească simpla "conștientizare" pentru a promova acceptarea, respectul și susținerea adecvată pentru persoanele neurodivergente - obiective mai apropiate de cele ale Autistic Pride Day, dar la fel de relevante pentru 2 aprilie.

Articolul nostru nu doar aduce în discuție autismul la adulți, ci contribuie concret la înțelegerea manifestărilor sale complexe, oferind clinicienilor instrumente practice pentru identificarea și susținerea adecvată a acestor pacienți. Prin aceasta, sperăm să contribuim la o schimbare de paradigmă în care autismul să fie văzut nu ca o deficiență, ci ca o diferență neurobiologică valoroasă, ce necesită recunoaștere, respect și suport adaptat.

Partea I:Analiză post-mortem a trăsăturilor de spectru autist în autobiografia Iuliei Marin

Iulia Marin a fost o jurnalistă cunoscută pentru talentul literar și pentru onestitatea cu care a descris lupta cu bolile psihice. De-a lungul vieții, ea a primit multiple diagnostice psihiatrice (schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă, depresie psihotică), iar în cele din urmă s-a confruntat cu o tragedie personală – suicidul.

Diversitatea acestor diagnostice și evoluția atipică a simptomelor ridică întrebarea dacă dificultățile ei ar fi putut fi cauzate de o tulburare de neurodezvoltare nediagnosticată. În această primă parte a articolului,  investigăm, pe baza scrierilor autobiografice ale Iuliei, ipoteza că ea a  ar fi putut prezenta trăsături compatibile cu o tulburare de spectru autist (TSA).

Analiza este realizată post-mortem, prin corelarea descrierilor subiective ale Iuliei cu criteriile de diagnostic DSM-5 pentru autism, susținută de explicații clinice și referințe la literatura de specialitate.

Scopul acestui demers este de a oferi profesioniștilor din domeniul psihiatric o perspectivă integrativă, care să evidențieze trăsăturile-cheie ale profilului ei neuropsihologic al Iuliei și modul în care acestea se aliniază unui posibil diagnostic de TSA de nivel înalt de funcționare (Asperger), posibil comorbid cu ADHD.

Analiza noastră este una calitativă, bazată pe conținutul autobiografic lăsat de Iulia Marin (fragmente de jurnal, postări și note personale). Examinăm trăsăturile senzoriale, cognitive, comportamentale, sociale și afective care reies din textele sale. Notele autobiografice analizate se află în următorele surse:

• Blog personal Iulia Marin:

În terapie

Blog personal

În terapie

• Profil de Facebook Iulia Marin:
  
  https://www.facebook.com/iulia.marin2

Fiecare observație relevantă din punct de vedere diagnostic este corelată cu criteriile DSM-5 și susținută cu explicații psihologice și referințe clinice din literatura de specialitate. Vom sublinia atât intensitatea și persistența acestor trăsături (care apar încă din copilărie), cât și fenomenul de camuflaj social, care este adesea responsabil de diagnosticul tardiv la femeile autiste.

Deși concluziile noastre sunt ipotetice, având în vedere că nu am avut o evaluare clinică directă, ele oferă un cadru coerent pentru înțelegerea experiențelor Iuliei, și pot contribui  la îmbunătățirea identificări cazurilor similare de neurodivergență nediagnosticată la timp.

În continuare, vom prezenta sistematic trăsăturile identificate și legătura lor cu diagnosticul de autism, urmate de un tabel comparativ între criteriile DSM-5 și indicii din autobiografia Iuliei, și vom discuta implicațiile clinice ale acestei ipoteze.

Trăsături senzoriale atipice

Hipersensibilitatea și procesarea senzorială diferită

Unul dintre cele mai evidente aspecte din scrierile Iuliei este hipersensibilitatea senzorială. Ea percepe atât stimulii interni, cât și pe cei externi cu o intensitate neobișnuită, adesea copleșitoare. De exemplu, ea descrie cum, imediat după externarea din spital:

„Ies până atunci afară, dar, dincolo de pereții spitalului, strada mă amețește. Prea multă informație de procesat."

Această reacție de supraîncărcare senzorială în fața mediul exterior este tipică pentru persoanele autiste, care pot fi copleșite de un volum mare de stimuli auditivi, vizuali și tactili simultan.

În DSM-5, hiper- sau hipo-reactivitatea la stimuli senzoriali sau interesul neobișnuit față de aspecte senzoriale ale mediului reprezintă un criteriu central al TSA (criteriul B.4) (APA, 2013). Iulia oferă numeroase exemple de astfel de reactivitate:

Sensibilitate tactilă și gustativă

În copilărie, Iulia găsea plăcere în a atinge pereții acoperiți de mușchi din mansardă, imaginându-și că simte iarba. Această căutare a unei senzații tactile familiare și liniștitoare sugerează o formă de autoreglare senzorială. Persoanele de pe spectrul autist deseori caută texturi sau mișcări care le calmează sistemul nervos hiper-reactiv.

„Întind mâna și mângâi mușchii zidului. Suprafața lor catifelată și aspră îmi amintește de jocul care mă amuza în copilărie – mă ascundeam la etajul casei și pipăiam zidurile cu mușchii, crezând că ating iarba."

Pentru Iulia, textura catifelată a mușchiului activa amintiri din copilărie și emoții pozitive, semn de procesare senzorială profundă – stimulii tactili erau puternic asociați cu stări emoționale și amintiri. Astfel de legături între percepții senzoriale și emoții (uneori chiar sinestezie) sunt frecvent la persoanele neurodivergente, în special cele cu autism. Iulia scrie la maturitate că atingerea mușchiului de pe zid îi trezește instantaneu amintirea jocului din copilărie, arătând continuitatea trăirilor senzoriale intense de-a lungul vieții.

 În ceea ce privește gustul, ea menționează o senzație neplăcută, aproape respingătoare, la degustare  anumitor alimente:

„Nu le-am spus că, atunci când mâncam prune uscate, aveam senzația că mănânc carne putredă."

Astfel de percepții gustative foarte intense și, "hiperrealiste", ar putea indica o hipersensibilitate pronunțată și un mod atipic de a integra semnalul senzorial cu reacția emoțională, un fenomen frecvent întâlnit la persoanele cu tulburări de spectru autist.

Percepții multisenzoriale și supraîncărcare

În jurnalul ei, Iulia descrie adesea experiențe senzoriale și emoționale intrinseci într-un mod vizual și kinestezic. O frază notabilă este:

„Mi se naște o poezie în minte dar nu mai am putere să o scriu aici. Am în cap versuri și stări, o furie și o tristețe, ape învolburate din care ies cioburi, mii de cioburi care îmi intră în carne."

Această metaforă   combină durerea emoțională cu senzații fizice (cioburile resimțite ca tăindu-i pielea). Pentru un observator extern, asemenea descrieri pot părea halucinatorii sau psihotice; însă în cheie neuropsihologică, ele sugerează că Iulia experimentează emoțiile negative sub forma unor imagini și senzații corporale concrete, posibil o formă de sinestezie emoțională.

Persoanele autiste raportează adesea dificultăți în  gestionarea emoțiile intense,  care pot deveni copleșitoare până la disconfort fizic. Iulia pare copleșită de intensitatea furiei și tristeții, descriind că aceste emoții îi "îneacă"* sufletul asemenea unor ape tulburi.

De asemenea, Iulia descrie și diferențe interoceptive:

„Mă doare spatele, exact între omoplați [...] Durerea rămâne aceeași, în ciuda muzicii."

Această conștientizare accentuată a senzațiilor corporale și persistența lor sugerează un tipar de hipersensibilitate interoceptivă, regăsit frecvent la persoanele autiste (DuBois et al., 2016). În plus, Iulia personifică anxietatea ca o voce internă, semnând tot un grad de hiperconștientizare a proceselor sale interioare.

O astfel de hiperreactivitate emoțional-senzorială corespunde observațiilor clinice la autism, unde se întâlnește adesea perceperea amplificată a stimulilor și răspunsuri emoționale disproporționat de puternice la aceștia.

Hipersensibilitate la sunete și stimuli auditivi

Muzica este evocată de Iulia ca având un impact copleșitor:

„Muzica îmi va săpa în suflet noi canale pe unde tristețea mea se va scurge în piept, înecându-mă. Am să inspir mai adânc, așa cum am învățat.”

Acesta limbaj sugerează o percepție auditivă care declanșează senzații fizice interne și schimbări emoționale profunde. Un stimul sonor (muzica) produce la Iulia o reacție viscerală intensă, ca și cum sunetele ar avea textură fizică 

Reacțiile extreme la stimuli auditivi ( atracție intensă/,disconfort extrem) sunt raportate de mulți adulți autiști, unii descriind muzica sau zgomotele în termeni de durere fizică ori, dimpotrivă, extaz senzorial. DSM-5 include aceste reacții neobișnuite la sunete în sfera simptomatologiei senzoriale a autismului (ex. acoperirea urechilor la zgomote puternice sau, invers, fascinația pentru anumite sunete, ritmuri etc.).

Semnificația clinică a profilului senzorial

Profilul senzorial al Iuliei Marin, care include hipersensibilitate semnificativă, interese senzoriale neobișnuite precum atingerea anumitor texturi, tendința de a se simți copleșită în medii stimulante și descrierea sinestezică a experiențelor, se potrivește foarte bine cu  trăsăturile specifice tulburării de spectru autist.  Aceste trăsături au fost prezente de timpuriu și să fi persistat pe tot parcursul vieții,influențând modul în care Iulia a percepe lumea.

Este esențial de menționat că această hipersensibilitate senzorială nu este caracteristică diagnosticelor de schizofrenie sau tulburare bipolară pe care le-a primit Iulia, reprezentând un indicator specific al neurodivergenței. Pentru profesioniști, recunoașterea acestui profil senzorial distinct poate fi un semnal important pentru a investiga posibile tulburări de spectru autist nediagnosticate. 

În autism, tranziția de la senzorialitate la procesarea cognitivă este una fluidă, hipersensibilitatea influențând direct modul în care sunt structurate  gândirea și experiențele. În continuare, vom analiza particularitățile cognitive care completează tabloul neurodivergent al Iuliei Marin.

Trăsături cognitive și stil de gândire

Gândirea vizuală și detaliată

Scrierile Iuliei relevă un profil cognitiv atipic, caracterizat de o imaginație vie, gândire vizuală, atenție la detalii și tendințe de rigiditate cognitivă – trăsături specifice  spectrului autist. Conform DSM-5, persoanele autiste au adesea interese restrânse și preocupări intense, precum și un stil de procesare a informației diferit, adesea focalizat pe detalii și reguli (APA, 2013). Mai jos, vom detalia câteva aspecte cognitive remarcabile.

Gândire vizuală și înclinație către detalii

Iulia folosește frecvent imagini mentale și descrieri detaliate. De exemplu, ea își imaginează sufletul "închinându-se" nu la icoane, ci la munții din zare și la soarele care îi încălzește cafeaua, văzând cum:

„singurătatea și tristețea se risipesc treptat ca două fuioare de ceață înțepate de o rază de lumină.”

Această metaforă complexă denotă o gândire în imagini și o capacitate neobișnuită de a transforma stări abstracte (singurătatea, tristețea) în imagini vizuale clare.

Mulți autiști spun că raportează că "gândesc în imagini" mai degrabă decât verbal, având un stil de a-și reprezenta ideile similar unui film sau colaj de imagini mentale. La Iulia, această gândire vizuală merge mână în mână cu un focus pe detalii și senzorial (ex. razele de soare ce "înțeapă" ceața) – trăsătură caracteristică autismului de înaltă funcționare.

Monotropism și interese intense

Pe parcursul jurnalului, Iulia manifestă fascinații puternice pentru anumite subiecte – de exemplu, tehnologia futuristă, statisticile medicale și  actul scrisului. Ea dedică mult timp reflecțiilor despre evoluția tehnologiei și impactul acesteia, imaginând scenarii de viitor, ceea ce indică un interes profund pentru acest domeniu.

„Citeam undeva, zilele trecute, că, în viitor, ne vor îngriji roboții. Mi-am imaginat imediat un soi de mașinărie antropomorfă cu șorț, care mă întreabă cum vreau pâinea la toaster, în vreme ce eu, adusă de spate, îi zâmbesc din complezență și îmi zic: la naiba, cândva un toaster era cel mai hi-tech lucru de aici."

Această concentrare intensă pe un subiect de interes se poate explica prin conceptul de monotropism (tendința cognitivă de a se focaliza profund pe un singur domeniu o dată). Interesele ei speciale fie că sunt legate de tehnologie, scris sau colecționarea de informații despre boală – pare să-i ofere stabilitate într-o lume altfel imprevizibilă.

Investirea unei cantități mari de energie mentală în aceste pasiuni este în concordanță cu criteriul DSM-5 privind caracterul intens și restrictiv al intereselor (criteriul B.3). Persoanele neurodivergente, în special cele cu autism, tind să acumuleze cunoștințe enciclopedice în domeniile lor de interes, găsind atât plăcere, cât și alinare în aceste activități.

Atenție la cifre, date și clasificări

Un aspect cognitiv distinct al Iuliei este apetența pentru date exacte și statistici.În notițele sale, ea înregistrează detalii exacte, precum numărul de internări sau zilele petrecute în spital, și citează procente din studii.  De pildă:

„Statisticile spun că unu din patru oameni care se confruntă cu depresia au simptome de depresie psihotică."

„Una din 200 de persoane suferă de tulburare schizoafectivă în timpul vieții sale, spun statisticile."

Sau când își descrie cunoștințele despre medicamente:

„Anafranil este numele comercial pentru clomipramină – primul antidepresiv folosit în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive. Asta după ce, zeci de ani, a fost dat pentru tratarea depresiei."

„Anxiarul este un medicament din clasa celor numite benzondiazepine. Se prescrie doar pe termen scurt, pentru că provoacă dependență, și efectul este unul sedativ."

Această nevoie de cuantificare a experienței reflectă dorința de a aduce ordine și claritate în haosul emoțional , folosind gândirea logică și numerică.

Persoanele autiste au adesea abilități peste medie în memorarea datelor și numerelor, manifestând o memorie de lungă durată excelentă pentru detalii concrete. Iulia pare să rețină și să redea cu ușurință statistici medicale, integrându-le în scrierile sale ca referințe obiective. Aceast aspect poate indica talent insular (capacitate excepțională focalizată pe un domeniu), și o tendință de a-și structura realitatea prin cifre, trăsătură asociată cu profilul de autism "Asperger".

De asemenea, fascinația pentru sisteme, categorii și clasificări (precum sistemele de diagnostic, scheme de tratament, liste de medicamente) reiese și din modul în care enumeră medicamentele încercate:

"Olanzapina, Quetiapina, Risperidona, Haloperidol, Invega, Abilify – toate antipsihoticele încercate de mine în ultimul an.".

Această catalogare minuțioasă sugerează o hiperfocalizare și nevoie de ordine, trăsături caracteristice unui stil cognitiv autist.

Stil de gândire literal, rigiditate cognitivă și funcționare executivă

În interacțiunile sale, Iulia dă de înțeles că uneori interpretează ad litteram expresiile figurative. Un exemplu relatat este sfatul primit de la cineva:

„Ține minte! După tramvai și după băieți nu alergi niciodată!”

Ea reflectează uimită de ce nu ar trebui să fugă după tramvai, înțelegând inițial expresia la propriu. Dificultatea în înțelegerea sarcasmului sau a metaforelor uzuale este bine documentată la persoanele autiste, chiar și în cazul celor cu abilități verbale foarte dezvoltate. Deși Iulia folosește un limbaj metaforic elaborat în scris, atunci când alte persoane folosesc expresii figurative despre ea, se observă o ușoară confuzie, ceea ce sugerează un stil de procesare lingvistică mai literal.

Tot în cadrul rigidității cognitive se încadrează și tendința Iuliei spre gândire de tip "alb-negru" și perfecționism. În notele sale, ea vorbește frecvent standarde foarte ridicate pentru propria persoană și dificultatea de a accepta greșelile sau eșecurile. Această gândire „totul sau nimic" și autoexigență extremă sunt caracteristice autismului de înaltă funcționare și pot fi legate de rigiditatea cognitivă și, posibil, de o comorbiditate anxioasă. Studiile indică faptul că perfecționismul și gândirea rigidă pot crește riscul de depresie și suicid în rândul autiștilor (South et al., 2019).

Pe lângă rigiditatea cognitivă, Iulia descrie și dificultăți de funcționare executivă. Dificultățile de organizare, memorare și planificare – alături de impulsivitatea menționată – sugerează un deficit executiv adesea întâlnit la persoanele neurodivergente (Hill, 2004). Faptul că se grăbea să scrie fără a-și organiza timpul sau structura textul coerent sugerează dificultăți de autocontrol și de monitorizare a propriei activități.Implicații clinice ale profilului cognitiv

Profilul cognitiv al Iuliei evidențiază trăsături caracteristice TSA: preocupări intense, gândire vizuală, abilități extraordinare de memorare a detaliilor, interpretare literală a limbajului și o anumită rigiditate în gândire. Aceste trăsături au fost prezente încă din copilărie și au persistat la maturitate, influențând felul în care Iulia a făcut față situațiilor dificile.

Pentru profesioniști, recunoașterea acestui stil cognitiv specific este esențială, fiind un indicator al neurodivergenței, distinct de simptomele schizofreniei sau tulburării bipolare În special, combinația de interesele intense, gândire vizuală  și atenția la detalii numerice ar trebui să determine o evaluare pentru autism, chiar și la pacienți aparent bine adaptați social și verbal, cum era Iulia.

După analiza dimensiunii cognitive, vom explora un alt aspect fundamental al autismului – comportamentele repetitive și nevoia de rutină – care completează tabloul neurodivergent al Iuliei Marin.

Manifestări comportamentale și nevoia de rutină

Structura și predictibilitatea ca mecanism adaptativ

Din relatările Iuliei reiese un tipar comportamental marcat de rutine rigide, repetiție și rezistență la schimbare, care se încadrează în criteriul B din DSM-5 pentru autism, ce include comportamente și activități repetitive.Comportamentele autoobservate de Iulia sugerează încercări de a aduce ordine în viața de zi cu zi și ritualuri repetate, mai ales în situații de stres

Rutine zilnice și ritualuri

După externarea din spital, Iulia descrie că își creează un program strict pentru a-și menține echilibrul: 

face curățenie dimineața, doarme câteva ore, și ia medicamentele seara, la ora fixă (21:00). Orice întârziere în administrarea medicamentelor îi provoacă neliniște. În notele sale, descrie structura unei zile tipice:

„Prima zi acasă, 19 Octombrie. Nevoia de somn a scăzut drastic. Adorm la 9, după pastile, și mă trezesc la 1.30 ca după un duș cu apă rece. […]

[…] A dispărut toată greutatea pe care o purtam pe umeri. Dar trebuie să dorm, îmi zic. Altminteri, va urma o altă schimbare de tratament. Rămân trează șapte ore, până la 8, să fac curățenie. În orele de plictiseală din spital, privind infirmierele cum mătură și dau cu mopul, am mai prins una, alta. Mai dorm de la 8 la 10 și mă trezesc, de data asta, cu capul greu. Obișnuită să iau medicamentele la 21.00, când cursul se termină la 22.00, mă trezesc foindu-mă pe scaun.”

Un alt exemplu de rutină este mersul cu metroul:

„De fiecare dată când merg cu metroul, iau doza de clomipramină, urc pe scările rulante și privesc becurile tavanului, sperând să se stingă și să se aprindă. Ieri s-a întâmplat.”

Acest tip de ritualizare și așteptări senzoriale repetate este caracteristic pentru patternurile rigide și repetitive din autism. Această nevoie de predictibilitate și structură este foarte comună pentru persoanele neurodivergente, în special cele cu autism, care își stabilesc adesea rutine fixe care le conferă un sentiment de siguranță și control. Orice deviere de la rutină crește anxietatea, exact cum Iulia resimte disconfort când programul îi este perturbat. DSM-5 descrie această caracteristică drept "aderență inflexibilă la rutine și ritualuri" (B.2).

Rezistența la schimbare și nevoia de familiaritate

Iulia recunoaște că tranzițiile și schimbările majore au fost extrem de dificile pentru ea.De exemplu în anul 2022, o afecțiune medicală gravă a forțat-o să renunțe la planurile de până atunci și să își redefinească prioritățile. Ea descrie perioada ca pe un șoc al maturizării forțate, o pierdere a identității i și o acceptare chinuitoare a  noilor limite.

Persoanele autiste manifestă adesea rigiditate comportamentală și cognitivă, adaptându-se greu la evenimente neprevăzute sau schimbări majore de viață. În cazul Iuliei, fiecare schimbare (ieșirea din spital, reluarea activităților, boala somatică apărută) a necesitat un efort considerabil de recalibrare mentală, însoțit de mult stres și anxietate.

Comportamente repetitive și perseverative

În notele sale, Iulia amintește de tendința de a se "bloca" pe anumite teme, cum ar fi moartea și suicidul, gânduri obsesive de care era conștientă ("trebuie să fiu atentă să nu mă pierd în astfel de idei" – parafrazând propriile reflecții). Această perseverație pe subiecte negative poate fi privită ca un "loop" cognitiv, un fenomen cunoscut la persoanele neurodivergente când devin fixate pe o preocupare anume și o ruminează excesiv.

În situații de criză, Iulia a manifestat comportamente repetitive concrete: de pildă, în timpul unui episod psihotic a început să spele obsesiv lucruri și să ofere obiecte personale altora, ca parte dintr-un ritual de "purificare" sau renunțare. Analizând aceste episoade, putem interpreta că sub stres extrem, nevoia ei de predictibilitate și control (trăsătură autistă de bază) s-a exacerbat și s-a exprimat ca ritualuri compulsive.

Aceste comportamente pot părea simptome de tulburare obsesiv-compulsivă (TOC) sau manie, dar contextul sugerează mai degrabă un mecanism de coping specific autismului. DSM-5 include comportamente motorii repetitive simple, iar la adulții cu autism de înaltă funcționare, aceste ritualuri pot fi mai subtile, cum ar fi scrisul repetitiv sau listele obsesive de gânduri. Iulia își nota frecvent ideile:

„Îmi notez în carnețelul meu cu coperți verzi: anxietatea e emoția fricii. Frica de ceva ce nu s-a întâmplat încă…”

Acest obicei poate fi interpretat ca un stimming scriptural – scrisul fiind pentru ea o modalitate de a se liniști și de a procesa mediul într-un mod controlat.

Impulsivitate și comportamente autoagresive

În sfera comportamentală intră și mențiunea Iuliei despre episoadele de auto-vătămare (comportament autoagresiv) și impulsivitatea manifestată în stări de surescitare (de exemplu, cumpărături excesive în faze maniacale). În citatul de mai sus, ea notează că a cumpărat o mulțime de haine fără să știe ulterior "ce să facă"* cu ele.

Autoagresivitatea apare la unii autiști ca răspuns la frustrare sau supraîncărcare senzorială/emotivă, iar impulsivitatea  poate indica trăsături comorbide de ADHD, o tulburare frecvent asociată cu autismul.

Implicații pentru identificarea clinică

Comportamentul Iuliei arată o persoană care caută structură, repetitivitate și familiaritate, având dificultăți majore atunci când aceste tipare sunt perturbate. Nevoia de control prin rutină și ritualuri personale este evidentă în toate etapele descrisă de ea.

Este esențial ca profesioniștii să recunoască acest tipar, deoarece poate fi confundat cu comportamente obsesiv-compulsive sau simptomele schizofreniei.

Diferența esențială constă în faptul că, pentru persoanele neurodivergente, rutinele și comportamentele repetitive au o funcție adaptativă de autoreglare, nu sunt surse de stres ca în cazul TOC sau schizofreniei. Intervențiile terapeutice pentru pacienți cu profiluri similare ar trebui să respecte nevoia de structură și predictibilitate, încorporând treptat schimbările necesare, mai degrabă decât să încerce eliminarea completă a comportamente considerate "disfuncționale".

În continuare, vom explora dificultățile de comunicare și interacțiune socială, un alt aspect definitoriu al autismului, care completează tabloul neurodivergent al Iuliei Marin.

Dificultăți de comunicare și interacțiune socială

Provocările sociale subtile ale neurodivergenței

Un criteriu definitoriu al autismului este deficitele persistente în comunicarea și interacțiunea socială (DSM-5, criteriul A), manifestate prin dificultăți în reciprocitatea socio-emoțională, în înțelegerea comportamentelor nonverbale și formarea relațiilor.

Deși Iulia Marin era o persoană foarte inteligentă și articulată (abilitate care poate masca aceste deficite), scrierilor sale evidențiază o serie de trăsături compatibile cu un profil autist feminin camuflat, cum ar fi:

Sinceritate directă și stil de comunicare "fără subtexte"

În jurnal, Iulia redă un scurt dialog cu o prietenă (P.), care îi declară afecțiunea:

„– Iulia?
Te iubesc.– Și eu."

Răspunsul ei este laconic, dar onest, lipsit de efuziuni sau formule sociale convenționale. Această franchețe în exprimarea emoțiilor – un "te iubesc" întors imediat, fără menajamente – este adesea întâlnită la persoanele neurodivergente, care preferă comunicarea clară și directă. Nu sugerează lipsă de sentimente, ci dimpotrivă, o exprimare neîmpovărată de „jocurile"* uzuale de politețe.

Dificultăți în afirmarea nevoilor și navigarea convențiilor sociale

Din discuțiile relatate de Iulia, reiese că i-a fost greu să își pună nevoile pe primul plan. De pildă, profesoara Gabi îi spune: "Tu ești actrița principală a vieții tale", sfătuind-o să aibă grijă de sine. Aceasta sugerează că Iulia avea tendința de a-și neglija sinele. Multe femei autiste trec prin astfel de dificultăți, neștiind cum să stabilească limite în relații ajungând la epuizare.

Iulia confirmă această luptă, notând oboseala pe care o resimte în interacțiunea cu oamenii, semn al încercării de a menține fațada normalității până la punctul de burnout:

„Oamenii din jur au obosit, tu ai obosit.”

(postare 21 feb. 2023)

Un alt episod grăitor are loc într-o interacțiune la bancă, unde Iulia solicită un credit:

„– Bună ziua, aș vrea un credit.
– Luați salariul la noi?
– Nu.
– Atunci, de ce nu mergeți la banca de unde luați salariul?
– Bine."

Lipsa preambulului social, răspunsurile monosilabice și absența oricărei negocieri sau justificări sugerează dificultăți de limbaj pragmatic (Volden & Phillips, 2010), evidențiind modul în care Iulia nu navighează așteptările și normele sociale implicite în astfel de situații.

Interpretări eronate ale comportamentului celorlalți și naivitate socială

Iulia mărturisește că uneori a interpretat greșit intențiile altora De exemplu, în timpul unui episod psihotic, a crezut că este filmată și că obiectele din jur îi transmit mesaje. Deși acestea apar pe fond psihotic, pornesc probabil de la o inabilitate de bază în a "citi"* corect intențiile altora. Chiar și în absența episodului acut, se pare că Iulia avea o doză de credulitate, alternând cu confuzie atunci când era dezamăgită.

Un exemplu suplimentar apare când Iulia relatează că, în spital, a interpretat greșit statutul altei paciente:

„Nu credeam că lucrează cu adevărat într-un minister, ci credeam că este pusă acolo ca psiholog pentru mine. Psihologul meu personal care mănâncă și doarme cu mine, cum ar veni.”

Această discrepanță profundă în înțelegerea limitelor și rolurilor sociale ilustrează încă o dată dificultatea ei de a „citi" corect contextul și intențiile celorlalți, coerent cu deficitul de Teorie a Minții des întâlnit la persoanele autiste (Baron-Cohen et al., 2013).

Într-un alt moment, Iulia își donează impulsiv toate alimentele și hainele, doar pentru a rămâne apoi fără resurse de bază:

„După ce mi-am donat toate alimentele și toate hainele, i-am cerut colegei mele de rezervă puțină mâncare. Hrana, ca în orice spital, era insuficientă."

Acest episod sugerează o naivitate socială și dificultăți în a menține limite sau a evalua corect consecințele acțiunilor – fenomen des întâlnit la femeile autiste (Sedgewick et al., 2019).

Retragere socială și izolare

Pe măsură ce boala Iuliei i a progresat,  aceasta s-a izolat tot mai mult. Ea descrie:

"Nu m-am gândit niciodată la gestionarea părții publice a vieții."

Acest fragment ar putea indica o neglijare a vieții sociale și o dificultate în a înțelege consecințele sociale ale acțiunilor sale. Inclusiv înainte de final, simțea identitatea ei redusă la "pacient psihiatric" și se percepea alienată.

Această tendință de autoizolare este frecventă la persoanele autiste, mai ales la cele care au suferit eșecuri repetate de integrare. Iulia spune: "Tu ai obosit" – semn că efortul de a interacționa conform așteptărilor a epuizat-o, preferând în cele din urmă să se retragă.

Semnificația clinică a profilului social

Deși Iulia nu a fost percepută de toți cunoscuții ca având "dificultăți sociale" evidente (ea având prieteni apropiați și o carieră), substratul scrierilor sale dezvăluie dificultăți în relaționare specifice autismului:  dificultatea de a înțelege normele relațiilor, oboseala de a menține o „fațadă socială”, comunicarea sinceră dar uneori inadecvată și retragerea socială treptată.

Pentru profesioniști, este esențial să recunoască aceste dificultăți subtile, adesea mascate de inteligența verbală și de strategiile compensatorii dezvoltate de-a lungul vieții. Evaluarea socială a pacienților cu profil similar ar trebui să depășească aparențele de normalitate și să investigheze efortul și costul psihologic al adaptării sociale.

În continuând, vom explora un aspect crucial în cazul Iuliei: fenotipul autist feminin și fenomenul de camuflaj social, care explică de ce autismul ei a rămas nediagnosticat.

Fenotipul autist feminin, camuflajul social și diagnosticarea tardivă la femei

Specificitățile prezentării feminine a autismului

În literatura de specialitate, se vorbește din ce în ce mai des despre „fenotipul feminin al autismului", caracterizat prin abilități lingvistice dezvoltate, motivație socială ridicată și camuflaj intensiv (Hull et al., 2020). Cazul Iuliei reflectă exact acest fenotip, în care aptitudinile intelectuale deosebite și compensarea socială maschează severitatea dificultăților de fond, ducând la un șir de diagnostice greșite.

Dacă trăsăturile de mai sus au fost relativ subtile în interacțiunile cotidiene, motivul ar putea fi fenomenul de camuflaj social. Femeile de pe spectrul autist sunt adesea capabile să imite comportamentele sociale adecvate, învățând "scripturi" comportamentale și reguli de politețe, astfel încât dificultățile lor să treacă neobservate de cei din jur (Hull et al., 2017).

Acest efort de a părea neurotipic se numește masking sau camuflare și are două consecințe majore: epuizare psihică severă și întârzieri sau erori de diagnostic.

Indicii de camuflaj social în scrierile Iuliei

Există indicii puternice că Iulia a practicat camuflajul social:

• În scrierile sale, Iulia face referire la "a zâmbi din complezență" într-o situație socială, fiind conștientă că acel zâmbet este doar un răspuns convențional, nu trăit autentic.
• Faptul că avea abilități intelectuale și verbale foarte bune, o carieră jurnalistică și prieteni apropiați a putut ascunde mult timp dificultățile de fond.
• A primit mai multe diagnostice succesive (schizofrenie, tulburare bipolară etc.) fără ca vreun medic să suspecteze autismul, tocmai pentru că prezentarea ei nu era "tipică".

Acest pattern – "multiple etichete psihiatrice, niciuna mulțumitoare" – apare frecvent la femeile autiste nediagnosticate. Studiile (Larson et al., 2015) arată că adulții autiști nediagnosticați primesc adesea diagnostice de depresie, bipolar, borderline sau anxietate, nefiindu-le însă recunoscute simptomele fundamentale de neurodivergență.

Consecințele diagnosticării eronate

Consecința directă a camuflajului la Iulia a fost diagnosticarea tardivă sau eronată. Deși simptomele autiste erau prezente încă din copilărie, autismul la femei a fost mult timp sub-diagnosticat, deoarece simptomele sunt adesea subtile și compensarea socială este mai eficientă.Lipsa de conștientizare a prezentării autismului la femei și adulți este un factor recunoscut care contribuie la diagnosticarea tardivă (Lai & Baron-Cohen, 2015).

Iulia pare că se potrivește perfect acestui tipar: a ajuns la maturitate primind cu totul alte etichete (schizofrenie, tulburare afectivă etc.), deoarece profesioniștii s-au concentrat pe episoadele acute (psihoze, variații de dispoziție) și nu au observat trăsăturile pervazive de fond.

Importanța recunoașterii camuflajului și a prezentării atipice

Pentru profesioniști, este esențial să recunoască camuflajul în evaluarea autismului feminin. Recomandările includ recunoașterea următoarelor elemente:

• efortul subiectiv necesar pentru interacțiunile sociale;
• contrastul între funcționarea socială aparent bună și dificultățile raportate subiectiv;
• prezența epuizării după interacțiuni sociale prelungite;
• capacitatea redusă de a-și identifica și exprima propriile nevoi în relații.

Debutul precoce și consistența trăsăturilor în timp

Rădăcinile din copilărie ale neurodivergenței

Un argument-cheie pentru ipoteza autismului este faptul că trăsăturile distinctive nu au apărut brusc la maturitate, ci au existat încă din copilărie, luând diverse forme pe parcursul vieții, dar menținând un nucleu comun. DSM-5 stipulează că trăsăturile autiste trebuie să fie prezente din perioada de dezvoltare timpurie (chiar dacă pot deveni evidente abia când cerințele sociale le depășesc capacitățile).

În relatările Iuliei găsim referiri explicite la copilărie și adolescență care confirmă un debut precoce al semnelor unui profil neurologic atipic. Încă de mică, Iulia era hipersensibilă și introvertită. Episodul cu jocul în mansardă, mângâind mușchiul de pe zid, ne arată un copil care prefera joaca solitară senzorială în locul interacțiunilor sociale zgomotoase.

De asemenea, relațiile cu familia au fost dificile, mama sa fiind o figură rece și distantă, ceea ce a contribuit la sentimentul de „diferență” pe care Iulia l-a trăit încă de mică, Iulia este, în propriile metafore, imaginea unui "copil altfel", cu nevoi emoționale speciale nesatisfăcute de mediu. Acest sentiment de a fi "diferită"* s-a consolidat de timpuriu, sugerând că modul ei de a percepe și simți era atipic comparativ cu al altor copii.

Interese specifice și talente precoce

Interesele restrânse și talentele precoce au apărut devreme. Iulia pomenește despre cum și-a cultivat pasiunea pentru citit și scris de mică (fapt susținut de nivelul foarte înalt al abilităților sale verbale ulterior). Mulți autiști de înaltă funcționare prezintă hiperlexie (interes timpuriu pentru litere, cuvinte, cifre) și aptitudini intelectuale selective (de exemplu, un talent ieșit din comun la desen, muzică sau, ca în cazul Iuliei, la scris și limbaj).

De asemenea, memoria ei excelentă pentru detalii biografice indică faptul că încă din copilărie își înmagazina informațiile diferit față de alți copii, reținând nuanțe pe care alții le uitau. Această memorie episodică detaliată este raportată la mulți adulți autiști care își pot aminti vivace episoade din fragedă copilărie (uneori legate de senzații și detalii aparent mărunte, dar care pentru ei au contat mult).

Dificultățile sociale și emoționale au rădăcini timpurii

Iulia adolescentă probabil era retrasă, cufundată în studiu și în universul ei creativ, decât implicată în cercuri sociale. De altfel, viața ei pare împărțită între două medii: unul cu mama, altul cu bunica, fiecare cu dinamici diferite, ceea ce i-a creat două "fațete" comportamentale în funcție de context. Această alternanță ar putea sugera că încă de tânără învățase să se adapteze de suprafață la medii diferite – o formă incipientă de camuflaj.

Totodată, faptul că nevoile emoționale nu i-au fost satisfăcute în copilărie (după cum afirmă analiza: "nevoile ei emoționale au fost rareori satisfăcute") a condus la strategii nepotrivite de gestionare a stresului: probabil crize de plâns, izbucniri sau auto-răni de la vârste fragede, nesesizate ca semne ale unei posibile tulburări de neurodezvoltare.

Fără suport adecvat, persoanele neurodivergente dezvoltă adesea mecanisme de coping dezadaptative – lucru ce se vede la Iulia prin istoricul ei de autoagresiune și idei suicidare, care pot fi privite ca rezultat al ani întregi de supra-stres fără ameliorare.

Persistența trăsăturilor de bază

Indiferent de diagnosticul psihiatric primit, anumite trăsături au rămas constante la Iulia pe parcursul vieții. Printre acestea se numără:

• hipersensibilitatea senzorială;
• vulnerabilitatea la critică;
• tendința de a se refugia în scris și în propriile gânduri;
• dificultatea de a-și regla emoțiile;
• fascinația pentru anumite teme (tehnologie, statistici medicale, religiozitate și sens existențial – ea explorând adesea ideea unei "misiuni" speciale).

Aceste trăsături nu erau fenomene tranzitorii, ci făceau parte din structura sa de personalitate neuroatipică.

De exemplu, chiar și în plină perioadă considerată "depresivă", Iulia continuă să prezinte gândire extrem de concretă și literală (confuzia lingvistică sărat/sărac menționată în jurnal), ceea ce nu ține de depresie, ci de stilul cognitiv autist; la fel, chiar și în absența simptomelor pozitive, menționează disconfortul în medii aglomerate sau nevoia stringentă de ordine (trăsături ce nu aparțin schizofreniei, de exemplu, ci tot autismului).

Evoluția în timp a manifestărilor

Pe parcursul vieții trăsăturile autiste ale Iuliei s-au  manifestat diferit în funcție de context și nivel de stres, chiar dacă nucleul a rămas. În copilărie, poate erau etichetate drept "timiditate", "fantezie bogată"* sau "toane".

În adolescență, drept "rebeliune", "excentricitate"* sau pur și simplu anxietate socială. În viața adultă, pe fondul suprapunerii cu episoade depresive și psihotice, ele au fost interpretate ca simptome de schizofrenie sau bipolaritate.

Retrospectiv, observăm că aceeași tendință de bază (de ex. aceea de a reacționa extrem la stimuli sau de a se fixa pe o idee) a fost "încadrată" în diagnostice diferite, deoarece se prezenta sub forme variate (agitație psihotică vs. melancolie depresivă). Această variabilitate a manifestărilor în timp, dar continuitate a trăsăturilor subiacente este caracteristică autismului.

Implicații pentru identificarea și intervenția clinică precoce

Persoanele autiste pot părea că se adaptează bine în medii structurate, dar pot experimenta colapsuri sub stres. La Iulia, acest lucru s-a tradus prin perioade de stabilitate, urmate de crize (internări, retrageri). Aceasta sugerează un factor de neurodezvoltare constant, chiar dacă simptomele au fluctuat în intensitate.

Faptul că toate indiciile majore erau prezente încă din primii ani (deși nerecunoscute atunci ca atare) consolidează argumentul că Iulia ar fi fost pe spectrul autist. Dacă trăsăturile s-ar fi datorat exclusiv unei boli dobândite la vârsta adultă (ex. bipolaritate), nu ne-am aștepta ca ele să fie retroactiv vizibile în copilărie: hipersensibilitatea, jocurile solitare imaginative, dificultățile în familie, preocupările intense.

Toate acestea indică un modus operandi stabil, "wired-in", tipic unui creier neurodivergent. În plus, consistența longitudinală a unor aspecte (față de variabilitatea altora) sugerează că acele aspecte consistente reprezintă fundalul (autismul), peste care s-au suprapus episodic cele variabile (tulburările afective sau psihotice).

Pentru profesioniști, această analiză subliniază importanța investigării atente a istoricului de dezvoltare și a traiectoriei simptomelor în evaluarea pacienților cu prezentări psihiatrice complexe. Intervievarea familiei despre comportamentele din copilărie și adolescență poate aduce informații cruciale pentru diferențierea între o tulburare de neurodezvoltare de bază și tulburările psihiatrice suprapuse ulterior.

Așadar, debutul precoce și persistența multor trăsături fac autismul o explicație mai plauzibilă și unificatoare a parcursului Iuliei, comparativ cu oricare diagnostic psihiatric acut care apare de regulă mai târziu în viață.

Corelarea trăsăturilor cu criteriile DSM-5 pentru autism

Pentru a sintetiza analiza de până acum, vom compara criteriile DSM-5 pentru Tulburarea de spectru autist (TSA) cu trăsăturile și exemplele extrase din autobiografia Iuliei Marin. DSM-5 definește TSA prin două categorii majore de simptome:

(A) deficite persistente în comunicare și interacțiune socială;

(B) patternuri restrânse și repetitive de comportament, interese sau activități, ambele prezente din copilărie și limitând funcționarea individului (APA, 2013).

Tabelul de mai jos evidențiază modul în care experiențele Iuliei se aliniază acestor criterii:

În tabelul de mai sus, putem observa că toate criteriile principale ale autismului își găsesc ecou în autobiografia Iuliei. Desigur, evaluarea detaliată și confirmarea clinică ar necesita aplicarea unor instrumente standardizate (MIGDAS, ADOS, ADI-R) și coroborarea cu martori din copilărie. Însă, pe baza relatărilor, putem deduce probabilistic încadrarea în aceste criterii.

Deficitele sociale (criteriul A) s-au manifestat prin dificultăți subtile, dar persistente, cum ar fi relații tensionate, sentimentul de a fi "diferită", eforturi constante de adaptare urmate de epuizare și un mod atipic de a comunica emoțiile (direct, uneori literal, cu dificultăți în a înțelege convențiile sociale). Aceste trăsături nu pot fi explicate prin alte diagnostice, deoarece schizofrenia și tulburarea bipolară nu dau naștere constant la astfel de comportamente interpersonale, decât în timpul episoadelor acute.

Comportamentele și interesele restrânse/repetitive (criteriul B) ies foarte clar în evidență: avea preocupări intense, o nevoie mare de rutină, reacții extreme la schimbare și numeroase manifestări repetitiv-ritualice (verbale și comportamentale). Acestea, dimpotrivă, nu fac parte din tabloul clinic obișnuit al altor tulburări cu care a fost etichetată – de exemplu, un episod depresiv major nu explică hipersensibilitatea la zgomote, iar schizofrenia nu explică nevoia obsesivă de rutină la ore fixe. Ele sunt însă simptome cardinale în autism.

Debutul în copilărie al trăsăturilor Iuliei este susținut de amintirile și asociațiile sale: fiecare trăsătură din viața adultă are rădăcini în copilărie, cum ar fi sensibilitatea senzorială (joaca cu mușchiul de pe perete), interesul intens (plăcerea de a se pierde în lectură și scris încă de mică), și dificultățile sociale (relația dificilă cu mama, sentimentul de a fi diferită de colegi).

Relevanța diagnostică și terapeutică a ipotezei autismului

Toate aceste elemente sugerează că Iulia prezenta un model coerent de diferențe de neurodezvoltare, care explică mult mai bine varietatea manifestărilor sale clinice decât patru diagnostice separate.

Ipoteza autismului nu neagă existența episoadelor psihotice sau depresive, ci oferă un context pentru înțelegerea acestora ca fiind potențial declanșate și agravate de un creier autist sub stres. Tulburările de neurodezvoltare pot crea un teren vulnerabil pentru dezvoltarea altor condiții psihiatrice, iar tratamentele și intervențiile ar trebui să ia în considerare această interacțiune complexă.

Pentru profesioniști, identificarea unei tulburări de spectru autist subiacente ar putea schimba abordarea terapeutică, concentrându-se pe adaptarea mediului la nevoile senzoriale specifice, dezvoltarea strategiilor de coping pentru stres și suprastimulare, și intervenții pentru dificultățile sociale și emoționale.

Concluzii pentru partea I și implicații ale cazului Iuliei Marin

Analiza de față a evidențiat multiple elemente compatibile cu autismul în cazul Iuliei, acoperind spectrul senzorial, cognitiv, comportamental, social și emoțional al experienței sale. Rezumând principalele argumente care susțin ipoteza autismului:

1. Iulia manifesta hipersensibilitate senzorială și percepții atipice (sinestezii, supraîncărcare la stimuli), trăsături centrale în autism, dar atipice pentru tulburările de dispoziție sau psihotice.
2. Ea prezenta interese speciale și abilități insulare (scrisul creativ, memoria pentru cifre, fascinația pentru tehnologie) alături de gândire detaliată și literală – caracteristici tipice TSA.
3. A avut dificultăți subtile de interacțiune socială: epuizare în situații sociale, sentiment de inadecvare, comunicare sinceră dar nonconformistă, retragere – aspecte pe care autismul le explică mai bine decât diagnosticele primite (care nu includ astfel de simptome sociale persistente).
4. A trăit după rutine rigide și a manifestat rezistență la schimbare, integrând și comportamente repetitive, atât în momente de calm (micile ritualuri cotidiene), cât și în momente de criză (gesturi compulsive de coping). Aceste trăsături sunt aproape exclusiv întâlnite în TSA și nu se explică prin alte afecțiuni.
5. Trăsăturile menționate erau prezente încă din copilărie și au rămas constante, deși s-au amplificat sub stres – susținând ipoteza unui neurotip divergent (stabil) și nu a unei boli pur dobândite.
6. Camuflajul social a jucat probabil un rol major: Iulia a ascuns sau compensat multe dintre dificultăți, ceea ce a condus la diagnosticare eronată. Cazul ei ilustrează perfect cum o femeie autistă inteligentă poate trece neobservată de sistemul medical, fiind încadrată greșit în alte categorii diagnostice.

Importanța unui model explicativ unificat

Având în vedere aceste concluzii, ipoteza autismului oferă cea mai unitară și cuprinzătoare explicație pentru complexitatea parcursului Iuliei Marin. Ea unifică sub o singură umbrelă manifestări altminteri considerate disparate (de la halucinații la hiperfocus, de la depresie la hiper-senzorialitate).

De altfel, literatura recentă confirmă că autismul la femei este frecvent acompaniat de depresie, anxietate și chiar episoade psihotice tranzitorii, mai ales când rămâne nediagnosticat și fără suport adecvat (Milosavljevic et al., 2016; Camm-Crosbie et al., 2019). Astfel, recunoașterea tardivă a profilului autist în acest caz nu ar fi ceva neobișnuit, ci din contră – aliniat cu tendințele clinice actuale.

Abordări terapeutice adaptate neurodivergenței

Valoarea ipotezei autismului în cazul Iuliei este nu doar explicativă, ci și preventiv-terapeutică (dacă ar fi fost cunoscută la timp). Dacă autismul ei ar fi fost diagnosticată în adolescență sau tinerețe, abordarea tratamentului ar fi putut fi diferită: accent pe psihoterapie adaptată pentru nevoile autise, training de abilități sociale, intervenții senzoriale, strategii de coping specializate și suport în gestionarea tranzițiilor.

Toate acestea ar fi putut exista ca abordări multi-modale, în locul exclusiv al antipsihoticelor și antidepresivelor standard care, după cum ea însăși menționează, nu au dat rezultate satisfăcătoare:

"atâtea medicamente, încât le-am pierdut șirul".

Depresia ei s-a dovedit rezistentă la tratament – frecvent în depresia din TSA). Studiile sugerează că depresia la persoanele autiste necesită adesea abordări personalizate (Chandrasekhar & Sikich, 2015), iar riscul de suicid în rândul autiștilor este mult crescut față de populația generală (Cassidy et al., 2014).

Potențialele traume medicale și efectul intervențiilor nepotrivite

Mai mult, Iulia menționează episoade de contenție fizică:

„Mă zgârii pe mâini până îmi dau pielea jos. […]
Mă lasă în salon, legată la pat cu chingi de piele și pleacă la cafea."

Pentru persoanele neurodivergente, hipersensibilitatea senzorială și nevoia de control pot face astfel de practici extrem de traumatizante (Crane et al., 2019). Această experiență poate agrava simptomatologia, complicând și mai mult recunoașterea și tratamentul adecvat.

Tragedia suicidului nu poate fi atribuită unui singur factor, însă factorii de risc identificați la ea – epuizarea cronică, izolarea socială, identitatea fragmentată de multiple diagnostice, trauma pierderii mamei, perfecționismul și autoexigența – sunt toți supra-reprezentați la persoanele autiste (Cassidy et al., 2014; Fuld, 2018; South et al., 2019).

Din această perspectivă, putem spune că neînțelegerea profilului său neurodivergent a privat-o de compasiunea și intervențiile adaptate de care ar fi avut nevoie, putând contribui indirect la deznodământul nefericit.

Recomandări practice pentru profesioniștii din domeniul sănătății mentale

Recunoașterea posibilității ca Iulia să fi fost neurodivergentă ar fi putut să o ajute să înțeleagă mai bine propriile trăiri și să nu le perceapă ca o vină sau un semn de nebunie, ci ca o formă diferită de funcționare a creierului, cu avantajele și dezavantajele sale.

Pentru comunitatea medicală, cazul Iuliei este o lecție despre importanța unei abordări holistică și longitudinale în diagnostic. Este esențial ca psihiatrii și psihologii să nu se concentreze doar pe simptomele acute, ci să ia în considerare întreaga viață a pacientului, stilul său cognitiv și modul în care a interacționat cu lumea de mic.

O persoană care primește diagnostice variate, care nu par să se potrivească perfect, ar trebui să fie evaluată și pentru o posibilă neurodivergență, cum ar fi autismul, care ar putea explica aceste manifestări.

Este important să creștem conștientizarea autismului la femei. Profesioniștii ar trebui să fie atenți la istoricului de viață cu anxietate socială timpurie, sensibilitate extremă, interese neobișnuite sau episoade de burnout, în cazul femeilor inteligente care par adaptate, dar care se află, de fapt, într-un profil similar cu al Iuliei.

În final, dincolo de etichetele diagnostice, cazul Iuliei ne invită să privim dincolo de aparențe și prejudecăți, către profunzimea și unicitatea fiecărui pacient. Iulia a fost mai mult decât suma simptomelor sale – o minte strălucită și un suflet hipersensibil. Dacă ar fi fost înțeleasă și acceptată în unicitatea sa, ar fi suferit mai puțin și ar fi putut să ne învețe mai multe despre diversitatea umană.

Moștenirea ei – prin cuvintele și experiențele împărtășite – este un apel la compasiune și la o mai bună pregătire a noastră, ca specialiști, pentru a recunoaște neurodivergența, chiar și atunci când aceasta este bine camuflată. Astfel, putem spera ca alți oameni ca Iulia să își găsească vocea și ajutorul potrivit la momentul potrivit, evitând suferința.

Tranziția de la analiza clinică la cea cognitivă

După analiza cazului Iuliei Marin, în care am identificat trăsături compatibile cu un profil de autism nediagnosticat la o femeie de înaltă funcționare, ne concentrăm acum asupra unui alt caz tragic – filosoful George Bondor.

În cazul Iuliei, am folosit scrierile autobiografice pentru a reconstrui experiențele unui autism feminin camuflat, iar în cazul lui George Bondor, vom examina manifestările cognitive ale autismului reflectate în opera sa filosofică, pentru a înțelege cum acest profil neurologic poate genera moduri distincte de gândire și cunoaștere.

Ambele cazuri, deși diferite ca manifestare și domeniu de activitate, au un punct comun: ambele personalități au sfârșit prin suicid, fără ca neurodivergența lor să fi fost recunoscută clinic în timpul vieții. Aceasta subliniază urgența revizuirii modului în care sistemul medical identifică autismul la adulții talentați și inteligenți, mai ales când profilurile atipice (cum este cel feminin) sau mascate de realizările intelectuale rămân adesea invizibile profesioniștilor.

În cazul Iuliei Marin, am observat impactul negativ al diagnosticării greșite și al tratamentelor inadecvate asupra bunăstării sale psihologice. În cazul lui George Bondor, vom explora cum stilul său cognitiv, posibil autist, a generat contribuții filosofice inovatoare, datorită diferențelor față de gândirea neurotipică.

Această complementaritate între cele două cazuri ne oferă o perspectivă mai largă asupra spectrului autist – de la vulnerabilitatea emoțională la capacitățile cognitive excepționale care pot transforma domenii precum filosofia.

Vom analiza acum opera filosofică a lui George Bondor, explorând trăsăturile cognitive asociate cu autismul, și vom evidenția modul în care abordările sale, cum ar fi critica limbajului, analiza normelor sociale și epistemologia fragmentară, reflectă un stil de gândire compatibil cu autismul de înaltă funcționare.

Partea II:Perspectiva cognitivă autistă în opera filozofică a lui George Bondor

Opera filozofică a lui George Bondor poate fi interpretată în cheia unei perspective cognitive de tip autist, prin atenția minuțioasă la detalii, comunicarea literală și neconvențională și respingerea tendinței de a subsuma totul unor meta-narațiuni unificatoare. Această parte a articolului analizează modul în care stilul filosofic al lui Bondor poate reflecta un profil cognitiv compatibil cu neurodivergența, în special cu trăsăturile asociate autismului de înaltă funcționare.

Numeroase studii despre autism arată că persoanele din spectrul autist au un stil cognitiv axat pe analiza fragmentelor, percepând lumea în părțile ei componente mai degrabă decât ca un întreg coeziv. De asemenea, ele tind să interpreteze limbajul în mod literal și să acorde importanță regulilor și tiparelor logice, mai degrabă decât contextului social sau metaforelor subtile.

Aceste trăsături cognitive (orientarea spre detaliu, preferința pentru comunicare directă și o anumită independență față de convențiile sociale) se regăsesc și în modul în care George Bondor își construiește demersul filozofic. Similar cu analiza cazului Iuliei Marin, nu propunem un diagnostic retrospectiv, ci explorăm corespondențele între modele cognitive autiste și stilul filosofic al lui Bondor, pentru a evidenția valoarea epistemică a neurodivergenței.

În cele ce urmează vom analiza patru dimensiuni definitorii ale gândirii sale (metodologia și stilul cognitiv, critica normelor, viziunea epistemologică și atitudinea etică), evidențiind convergențele lor cu modelele cognitive autiste și susținând, cu argumente și referințe, că filosofia lui Bondor întruchipează o formă de „a gândi altfel" compatibilă cu perspectiva neurodivergenților.

Metodologia și stilul cognitiv: genealogie, analiză detaliată și pluralism contextual

Atenția la detalii și hipersistematizarea

George Bondor se remarcă prin metodologia genealogică de inspirație nietzscheană și foucauldiană, pe care o folosește ca strategie de deconstrucție a conceptelor și structurilor. Această metodă implică o examinare meticuloasă și răbdătoare a istoriei ideilor și a limbajului:

„lucrând pe pergamente încâlcite, șterse, rescrise de mai multe ori".

Cu alte cuvinte, în locul unei abordări lineare și simplificatoare, Bondor favorizează o descompunere pe fragmente a trecutului, coborând la nivelul detaliilor și al discurilor textuale ascunse. El urmează îndemnul lui Nietzsche (mediat de lectura lui Michel Foucault) de a lua în considerare singularitatea evenimentelor istorice și de a respinge orice teleologie sau explicație unificatoare:

„Nietzsche ne îndeamnă să ținem seama de singularitatea evenimentelor și să respingem orice teleologie".

Astfel, genealogia devine o investigație „cenușie" și erudită, care evită marile abstracțiuni și caută adevărul în micile diferențe și discontinuități. Această preferință a lui Bondor pentru analiza sistematică, minuțioasă și orientată spre detalii reflectă o structură cognitivă de tip "hiper-sistematizant".

Paralelism cu stilul cognitiv autist

Conform cercetărilor din psihologia autismului, persoanele neurodivergente tind să fie hiper-sistematizatoare, având o capacitate peste medie de a identifica reguli, tipare și regularități în datele pe care le analizează. Prin analogie, demersul genealogic al lui Bondor caută legile de formare ale conceptelor (de pildă, originea noțiunii de „bun" în Genealogia moralei a lui Nietzsche) și mecanismele subtile de putere care structurează cunoașterea, demonstrând o afinitate pentru sistematizare și rigorism analitic.

Această abordare este consonantă cu teoria Baron-Cohen a "creierului extrem masculin" sau E-S (Empathizing-Systemizing), care sugerează că persoanele autiste excelează în sistematizare (identificarea de reguli și pattern-uri), chiar dacă pot avea dificultăți în empatie spontană. Opera lui Bondor pare să exprime exact acest profil: analiză detaliată a tiparelor istorice și conceptuale, cu atenție la nuanțe și regularități, dar fără a impune un cadru emoțional sau social.

Coerența centrală slabă și focalizarea pe detalii

Totodată, respingerea "meta-narațiunilor"* universale în favoarea unor explicații contextualizate este consonantă cu ceea ce teoria coerenței centrale slabe în autism descrie drept dificultatea sau dezinteresul de a „vedea pădurea din cauza copacilor".

Bondor nu se lasă sedus de o poveste totalizatoare a istoriei filozofiei, ci insistă asupra pluralității ireductibile a contextelor – o atitudine similară cu incredulitatea autistă față de generalizări forțate, datorată focalizării pe date concrete în detrimentul unor scheme conceptuale globale.

Similar cu observațiile din cazul Iuliei Marin, care prezenta o extraordinară atenție la detalii și date specifice, stilul filozofic al lui Bondor pune accent pe elementele particulare, pe evenimentele singulare și pe detaliile textuale, rezistând tentației de a le absorbi într-o narațiune unificatoare artificială. Această focalizare pe particular în detrimentul generalului este caracteristică procesării informației în autism.

Pluralismul contextual și abordarea non-ierarhică

Mai mult, pluralismul contextual cultivat de Bondor – adică disponibilitatea de a admite multiple interpretări și de a recunoaște caracterul contingent al ideilor – rezonează cu faptul că persoanele neurodivergente pot aborda cunoașterea într-un mod non-ierarhic. Ele nu pornesc de la premisa unei "Origini"* unice sau a unui adevăr absolut, la fel cum genealogia bondoriană:

„se opune… căutării 'originii', soldată de cele mai multe ori cu 'găsirea' unei origini unice și imuabile".

În loc să caute esențe universale, atât Bondor, cât și mințile autiste, explorează varietatea fenomenelor pe propriile lor terenuri, tratând fiecare element cu seriozitate și interes specific. În acest sens, stilul cognitiv al lui Bondor amintește de o "coerență locală" (local coherence) proprie gândirii autiste, unde sensurile se constituie bottom-up, dinspre parte către întreg, și nu sunt impuse top-down de un cadru teoretic general.

Implicații pentru înțelegerea valorii cognitive a neurodiversității

Această analiză a metodologiei lui Bondor ne permite să înțelegem modul în care un stil cognitiv posibil autist poate contribui la înnoirea demersului filosofic. Departe de a fi un deficit, predispoziția spre hipersistematizare și atenția la detalii pot reprezenta avantaje cognitive în domenii care necesită analiză riguroasă, deconstrucție conceptuală și rezistență la generalizări pripite – toate caracteristici valoroase în filosofie.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța recunoașterii și valorificării punctelor forte ale pacienților neurodivergenți, nu doar adresarea dificultăților lor. Un pacient cu profil cognitiv similar cu al lui Bondor ar putea excela în domenii care necesită meticulozitate și analiză sistematică, dar ar putea întâmpina dificultăți în medii care preferă gândirea globală, aproximativă, dar rapidă.

În continuare, vom explora alt aspect definitoriu al operei lui Bondor care rezonează cu un stil cognitiv autist: critica limbajului și a normelor sociale.

Critica normelor sociale și epistemologice: limbaj, putere și hermeneutica literală

Demistificarea limbajului ca instrument de putere

În scrierile sale, George Bondor dezvoltă o critică profundă a limbajului ca mecanism de putere și de constrângere cognitivă. Inspirat de Nietzsche și Foucault, el arată că limbajul nu este un mediu transparent de exprimare a adevărului, ci o rețea de interpretări impuse de forțele dominante.

Bondor evidențiază ideea lui Nietzsche conform căreia „cuvintele sunt invenții, ele au fost instituite de către 'clasele superioare' (voințele puternice, afirmative)", sensul lor nefiind de a reflecta realitatea, ci de a favoriza sau chiar impune interpretări viitoare.

Astfel, semnele lingvistice poartă în ele însele o interpretare violentă care „prescrie orizontul în care noi interpretăm chiar aceste semne și lucrurile însele". Această analiză demistificatoare a limbajului – văzut ca mască a puterii și instrument de normare a gândirii – are ecou într-o perspectivă cognitivă autistă, pentru care limbajul uzual adesea pare plin de convenții arbitrare și mesaje implicite dificil de descifrat.

Paralele cu experiența limbajului la persoanele neurodivergente

Persoanele autiste resimt uneori limbajul social ca pe o „limbă străină" ce trebuie învățată explicit, fiind conștiente că adesea „limbajul nu spune exact ceea ce spune", ci ascunde subtext și așteptări nescrise. Această bănuială față de dublul limbajului (pe care Bondor o preia de la Foucault) coincide cu intuiția multor autiști că spusele literal pot diferi de intenții – un aspect ce conferă limbajului o dimensiune de putere și control social. Atât filozoful, cât și persoanele cu o gândire autistă, ajung astfel să privilegieze claritatea și analiza critică a cuvintelor, în locul acceptării lor naive.

Similar cu observațiile din cazul Iuliei Marin, care manifesta o preferință pentru comunicarea directă și dificultăți cu subtextul social, Bondor pare a fi profund conștient de arbitrarul și convenționalitatea limbajului social. Această conștientizare acută se traduce într-o atitudine critică, analitică și deconstructivă față de limbaj – o trăsătură frecvent întâlnită la persoanele care se situează în afara fluxului majoritar al comunicării sociale.

Problematizarea măștii sociale și a identității ca spectacol

O altă temă centrală la Bondor este problematica măștii sociale și a identității ca spectacol (performativitate impusă de norme). În interpretarea sa genealogică a profunzimii conștiinței, Bondor arată că interioritatea subiectului – pretinsul "eu adevărat" – este de fapt „masca pe care o îmbracă diversul voințelor de putere", o mască ce revendică statut de adevăr unic, dar care nu este decât o înșelătorie de demistificat.

Cu alte cuvinte, ceea ce societatea consideră identitate autentică este construit și menținut prin roluri și convenții, ascunzând pluralitatea forțelor exterioare. Această deconstrucție a autenticității normative se întâlnește, în mod revelator, cu experiența persoanelor autiste, care deseori simt nevoia să poarte o "mască socială" pentru a se conforma așteptărilor neurotipice.

Camuflajul social și masking-ul: afinități experiențiale

Studii calitative arată că adulții cu autism recurg frecvent la camuflaj social – adică îmbrăcarea unui alter-ego acceptabil social, ascunzând aspectele proprii stigmatizate – descriind procesul ca:

„un efort de a prezenta o identitate diferită lumii exterioare, care să acopere părțile din sine de care nu sunt mulțumiți". Ei „dezvoltă diferite personaje" și comportamente scenice pentru a *"părea ca ceilalți", ceea ce conduce la o disociere între sinele privat și fațada publică.

Observăm aici un paralelism izbitor: „masca" pe care Bondor o denunță ca mecanism de putere (ce falsifică unicitatea individului) se suprapune cu "masca" pe care autiștii simt adesea presiunea să o poarte pentru a fi tolerați de societate. În ambele cazuri, identitatea e percepută ca o construcție artificială, un joc de oglinzi sociale ce merită expus și problematizat.

Hermeneutica literalistă și interpretarea textuală directă

Un aspect definitoriu al stilului hermeneutic al lui George Bondor este literalismul interpretativ și reticența față de lecturile metaforizante sau simbolice forțate. În comentariul său asupra interpretărilor lui Heidegger versus Derrida la Nietzsche, Bondor aprobă poziția derridiană potrivit căreia este imposibil să depășim contradicțiile din textele lui Nietzsche, toate enunțurile sale divergente fiind prezente simultan și trebuind luate ca atare.

Heidegger greșise tocmai încercând să unifice aceste tensiuni într-o metafizică coerentă, pe când Derrida (și Bondor, deopotrivă) insistă că filosofia lui Nietzsche „trebuie citită la nivel textual" și că nu este altceva decât text, cu jocul ei parodic și contradictoriu. Această hermeneutică fidelă sensului literal al textului, care evită suprainterpretarea și nu introduce idei străine de teama incoerenței, are un corespondent în stilul de comunicare al persoanelor autiste.

Cercetările evidențiază că persoanele neurodivergente interpretează adesea limbajul în mod literal, putând pierde sensurile figurate, ironia sau aluziile metaforice. De pildă, expresii uzuale precum „a sparge gheața" sau „a da o mână de ajutor" pot fi înțelese în sens propriu, ceea ce îngreunează înțelegerea mesajului intenționat.

În mod analog, Bondor ia conceptele la propriu și analizează exact termenii în care sunt enunțate, în loc să presupună un "adevăr ascuns"* dincolo de cuvinte.

Prin preferința sa pentru sensul direct și concretețea lecturii, filozoful pare a adopta o "logică autistă"* a interpretării, în care fiecare afirmație e tratată cu seriozitate literală, și nu transfigurată imediat într-o alegorie sau subsumată unei intenții tăinuite. 

Această abordare nu numai că demontează limbajul ca instrument de putere (așa cum am văzut), dar evidențiază și o afinitate cognitivă cu modul în care autiștii procesează informația lingvistică: ambele evită ambiguitatea strategică și caută adevărul enunțurilor în chiar textul lor, nu într-un context metaforic impus din afară.

Implicații pentru înțelegerea diversității hermeneutice

Critica normelor sociale și a limbajului realizată de Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii epistemice a perspectivelor neurodivergente. Privind limbajul și convențiile sociale "din afară"* - dintr-o poziție de îndoială metodică și analiză critică - filosoful reușește să evidențieze aspecte ale comunicării și identității care, pentru majoritatea oamenilor, rămân invizibile tocmai pentru că sunt atât de internalizate și normalizate.

Pentru profesioniști, această analiză subliniază importanța de a înțelege că ceea ce poate părea "deficitar" în comunicarea persoanelor autiste (literalismul, dificultatea de a procesa ironia sau metafora) poate fi, în anumite contexte academice și intelectuale, o sursă valoroasă de claritate și precizie analitică.

O persoană cu un stil hermeneutic similar celui al lui Bondor ar putea excela în domenii care necesită rigoare interpretativă și rezistență la ambiguități, deși ar putea întâmpina dificultăți în situații sociale care presupun înțelegerea rapidă a subtextului și a aluziilor.

Această secțiune despre critica normelor și a limbajului ne conduce natural către următorul aspect al operei lui Bondor care rezonează cu un stil cognitiv autist: epistemologia sa fragmentară și pluralistă, distinctă de sistemele filosofice totalizante.

Epistemologie și sisteme de gândire: observație atomizată vs. viziune de ansamblu, interpretare directă și non-ierarhică

Fragmentarism și rezistența la totalizare

Din perspectiva epistemologică, George Bondor se situează în opoziție față de fenomenologiile globale sau sistemele care încearcă să organizeze experiența subiectivă într-un tablou unitar. Mai curând, el privilegiază ceea ce am putea numi o fenomenologie fragmentară sau o observație atomizată a realității.

În loc să caute structuri universale ale conștiinței, Bondor (urmând genealogia lui Nietzsche) investighează cazuistic, mergând până la capătul fiecărei idei sau credințe pentru a-i vedea transformările și rupturile.

„A face o genealogie – explică el, parafrazându-l pe Foucault – înseamnă: «a regăsi diferitele scene pe care [interpretările] au jucat roluri diferite; a defini… punctul în care ele devin lacunare, momentul în care ele n-au avut loc»".

Prin urmare, cunoașterea nu e concepută ca un edificiu unificat, ci ca o sumă de micro-istorii și evenimente discontinue, fiecare cu logica sa. Bondor merge până într-acolo încât afirmă că genealogia trebuie să se concentreze pe „micile evenimente, aproape imperceptibile", evitând postularea unor mari adevăruri, întrucât acestea, la o privire atentă, se pot dovedi simple erori. O asemenea epistemologie pluralistă, care nu ierarhizează a priori fenomenele în esențiale vs. marginale, are un corespondent în stilul cognitiv autist, unde adesea “niciun detaliu nu este neglijabil”.

Coerența centrală slabă și procesarea descentralizată

Studiile asupra coerenței centrale slabe sugerează că persoanele neurodivergente procesează informația în mod descentralizat, fără a filtra automat detaliile considerate irelevante de alții. Prin urmare, ele pot observa aspecte ale realității pe care gândirea tipică, focalizată pe ansamblu, le-ar trece cu vederea. În mod similar, abordarea „atomistă" a lui Bondor pune accent pe fiecare fragment de text sau de istorie în parte, considerând că adevărul reiese din confruntarea minuțioasă cu pluralitatea datelor, nu din subsumarea lor într-o teorie totalizatoare.

Această abordare fragmentară se regăsește și în scrierile Iuliei Marin, care manifestă o atenție deosebită la detalii senzoriale, percepții izolate și observații particulare, fără a le integra întotdeauna într-o narațiune globală. La ambele personalități analizate, observăm această tendință de a vedea lumea într-o manieră "moleculară" mai degrabă decât "molară" - focalizându-se pe componentele individuale și nu pe integralitatea lor.

În termeni cognitivi, aceasta se apropie de „gândirea în bucăți" (piecemeal processing) identificată în autism, oferind un contra-model la Weltanschauung-urile monolitice care domină tradiția filosofică occidentală.

Lectură non-ierarhică și pluralism interpretativ

De asemenea, Bondor promovează o lectură non-ierarhică a textelor filozofice și a sistemelor de gândire, refuzând să acorde prioritate unor elemente presupus "centrale" în detrimentul altora "periferice". În exegeza sa, fiecare concept, oricât de minor sau de contradictoriu, are drept de cetate epistemică. Aceasta reiese clar din modul în care tratează opera aforistică a lui Nietzsche: în loc să considere că unele aforisme ar fi simple digresiuni iar "esența" s-ar afla altundeva, Bondor insistă (în acord cu Derrida) că toate enunțurile lui Nietzsche, chiar și cele opuse, coexistă valabil în text.

Nu există o "idee directă" unică la care să se reducă filosofia lui Nietzsche, ci o rețea de sensuri aflate în tensiune. Această abordare poate fi caracterizată ca un pluralism interpretativ radical, care subminează ierarhiile tradiționale (de exemplu, opoziția dintre esențial și accidental, central și marginal în opera unui autor). Paradigma amintește de modul în care unele persoane autiste abordează informația: fără a presupune din start un "fir roșu" sau o autoritate a interpretării, ci abordând datele pe orizontală, pe măsură ce apar.

Independența epistemică și rezistența la autoritate

Cercetări în psihologia socială sugerează chiar că persoanele neurodivergente pot fi mai puțin influențate de consensul grupului sau de autoritatea unei surse atunci când evaluează informații, bazându-se în schimb pe propria analiză factuală. 

Aplicat la contextul filosofic, aceasta înseamnă că o minte autistă ar fi dispusă, la fel ca Bondor, să conteste interpretările consacrate și să acorde atenție directă textului, fără prejudecata că anumite pasaje "trebuie" să fie mai importante decât altele. În esență, atât Bondor cât și o conștiință autistă se întâlnesc în atitudinea de a lua lucrurile "de la zero", examinând fiecare element după meritul propriu, și nu după poziția lui într-o structură predefinită.

Un caz ilustrativ este modul de raportare la tradiția filosofică. Bondor nu ezită să problematizeze concepte fundamentale (precum subiect, adevăr, cunoaștere) nu printr-o confruntare frontală cu definițiile lor academice, ci printr-o serie de „micro-anchete" genealogice care scot la iveală variațiile istorice ale sensurilor lor.

Interogarea fundamentală și ignorarea convențiilor epistemice

Analog, persoanele autiste adesea pun întrebări de bază pe care alții le evită din conformism intelectual – ele pot întreba "de ce?" într-un mod fundamental, refuzând să accepte explicații de tip ad populum sau argumente de autoritate. Această incurie față de ierarhia epistemică convențională (în care unele întrebări nu se pun, fiind "de la sine înțelese") reprezintă un punct forte al gândirii autiste, subliniat de susținătorii neurodivergenților ca fiind o sursă de originalitate și gândire critică neîngrădită.

În filosofia lui Bondor regăsim exact această libertate: a gândi altfel – titlul unui volum omagial în care a contribuit – adică a reconstrui conceptele pornind de la detalii și a admite multiple sensuri coexistente, fără să le reduci la o singură linie interpretativă. Acest mod de a concepe cunoașterea se aliniază remarcabil cu modelul cognitiv autist, în care lumea este adesea percepută fragmentar și multiplu, iar încercările forțate de unificare pot părea artificiale sau restrictive.

Implicații pentru valorificarea diversității cognitive în mediul academic

Epistemologia fragmentară și pluralistă a lui Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii pe care modurile neurodivergente de gândire o pot aduce în domeniul filosofiei și, prin extensie, în întreg câmpul academic. Departe de a reprezenta un deficit, tendința de a percepe realitatea în mod atomizat, de a rezista generalizărilor rapide și de a acorda atenție egală tuturor elementelor poate genera perspective filosofice originale și de profunzime.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța de a recunoaște și valorifica potențialul intelectual distinct al persoanelor neurodivergente. Un pacient cu un stil epistemologic similar celui al lui Bondor ar putea excela în domenii care valorizează analiza detaliată, critica convențiilor și rezistența la autorități epistemice, chiar dacă ar putea întâmpina dificultăți în situații care necesită sinteze rapide sau aderența la paradigme dominante.

În continuare, vom explora al patrulea aspect al operei lui Bondor care rezonează cu un stil cognitiv autist: etica sa non-conformistă și critica moralității universaliste.

Etica non-conformistă: respingerea moralității universale și afirmarea valorilor idiosincratice

Critica moralității standardizate

Una dintre consecințele filosofiei genealogice practicate de Bondor este o critică a moralității tradiționale universaliste. Urmându-l pe Nietzsche, Bondor tratează valorile morale drept produse istorice contingente, legate de raporturi de forță și interpretări cultural-politice ale binelui și răului, și nu drept adevăruri absolute valabile în orice timp și loc.

În eseul său despre nihilismul culturii europene (prin lectura lui Nietzsche), Bondor urmărește „modul în care strategia genealogică identifică structurile nihiliste ale acestei istorii, originile lor și posibilitatea depășirii nihilismului". 

Printre aceste structuri se numără, fără îndoială, morala decăzută care se prezintă fals drept unică și universală. Bondor citează cu aprobatoare ironie fragmentul celebru al lui Nietzsche despre invenția cunoașterii de către animalele inteligente, "cel mai arogant și mincinos minut din toată «istoria universală»", sugerând astfel că pretențiile de validitate universală ale valorilor noastre sunt o formă de hybris intelectual.

Moralitatea creștin-europeană, de pildă, este demascată drept un „idol" (în terminologia lui Nietzsche) – o construcție consolidată prin repetiție istorică, care maschează voința de putere a unor grupuri. Astfel, abordarea etică a lui Bondor este profund non-conformistă: ea nu recunoaște niciun cod moral absolut, ci doar valori interpretate și reinterpretabile. Această poziție are o intrigantă rezonanță cu modul în care multe persoane autiste se raportează la normele morale și sociale.

Autonomia morală și judecata factuală

Studiile arată că persoanele neurodivergente pot avea un simț moral puternic, dar nu întotdeauna aliniat la convențiile majoritare, ci bazat pe propriile lor principii de raționalitate și dreptate. De exemplu, cercetările asupra judecății morale indică faptul că persoanele cu autism pot evalua diferit situațiile etice, punând accent mai mare pe consecințele concrete decât pe intențiile din spatele acțiunilor.

Într-un experiment celebru, subiecții autiști au fost mai înclinați să o considere responsabilă pe o persoană pentru un accident neintenționat (fapt care contrariază morala comun acceptată că intenția scuză în parte fapta), semn că gândirea lor morală operează după o logică proprie, concentrată pe fapte și nu pe convingeri împărtășite. Acest tip de raționament independent, în care criteriul este adevărul factual al consecinței, nu normele sociale ale iertării, demonstrează o autonomie morală ce sfidează așteptările neurotipice.

Pluralism axiologic și valorizarea diferenței

Bondor, de asemenea, pledează implicit pentru valori idiosincratice și pluralism axiologic, dat fiind că, odată spulberată iluzia unui „adevăr" moral unic, rămâne spațiul pentru o diversitate de perspective etice. În scrierile sale, întâlnim deseori ideea că pluralitatea interpretărilor (de la hermeneutică până la nivelul valorilor) este un fapt definitoriu al culturii contemporane și trebuie asumat ca atare. Această deschidere către pluralism coincide cu etosul mișcării neurodiversității, conform căruia diferențele individuale (în gândire, simțire, valori) nu doar că trebuie acceptate, dar pot reprezenta un izvor de bogăție etică.

Persoanele autiste, nefiind atât de influențate de presiunea grupului, manifestă adesea un non-conformism autentic: ele spun ceea ce gândesc fără să se ghideze după „corectitudinea socială", au interese și pasiuni neobișnuite pe care le cultivă indiferent de opinia generală, și pot refuza să facă ceva doar pentru că „așa se face".

Rezistența la influența socială și curajul în fața divergenței

Cercetări recente sugerează că autiștii sunt mai puțin afectați de influența socială și mai dispuși să meargă împotriva grupului decât persoanele tipice. Acest curaj al nonconformismului se traduce, la nivel etic, printr-o disponibilitate de a susține valori nepopulare sau atipice, dacă acestea sunt coerente cu propria lor experiență și raționalitate.

În mod similar, în filosofia lui Bondor regăsim același spirit: o sfidare a "turmei" intelectual-morale (ca să folosim un termen specific lui Nietzsche) și o afirmare a pluralismului evaluativ. Prin genealogie, el arată cum diversele epoci au generat valori diferite, niciuna absolută – un mesaj care, implicit, îndeamnă la toleranță față de pluralitatea valorilor prezente și la recunoașterea caracterului idiosincratic al oricărei morale individuale.

Critica ipocriziei și autenticitatea etică

Nu în ultimul rând, etica non-conformistă a lui Bondor se vede și în refuzul normativității sociale ipocrite. El demască "jocul dublu" al ideologiilor modernității, arătând cum acestea poartă "măști" morale pentru a-și ascunde adevăratele motive: o perspectivă tratată, de exemplu, în lucrarea sa Dansul măștilor. Nietzsche și problema interpretării.

Similar, mulți autiști manifestă o aversiune față de ipocrizie și falsitate: ei au tendința de a fi extrem de onești și direcți, respectând adevărul propriu mai mult decât conveniențele sociale. Această aderență la onestitate și autenticitate, adesea notată în literatura de specialitate, îi face să pară "naivi" sau "obsedați de principii" în ochii altora, dar în realitate reprezintă o etică personală robustă, care nu se pleacă după cum bate vântul normelor grupului.

În contextul dat, putem spune că Bondor gândește ca un autist și la nivel etic: el refuză compromisul cu "minciuna convențională" și caută un mod de a valoriza lumea în funcție de realitatea ei, nu de idealuri impuse. Prin critica moralității standard și valorizarea perspectivelor alternative, gândirea lui se aliniază cu acea "non-conformitate pozitivă" proprie autismului, despre care s-a observat că poate duce la transformări sociale benefice tocmai fiindcă are curajul să sfideze status quo-ul.

Implicații pentru înțelegerea valorii etice a neurodiversității

Etica non-conformistă a lui Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii pe care perspectivele neurodivergente o pot aduce în dezbaterile morale și etice. Departe de a reprezenta o deficiență, tendința de a evalua normele sociale și morale din exterior, de a le supune unei analize critice și de a privilegia autenticitatea și consecvența în fața convențiilor poate genera o etică mai reflectată și mai onestă.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța de a recunoaște și respecta autonomia morală a pacienților neurodivergenți. Un pacient cu o perspectivă etică similară cu a lui Bondor ar putea avea un cod moral personal foarte puternic și coerent, deși diferit de normele dominante, și ar putea suferi atunci când este forțat să se conformeze unor convenții pe care le percepe ca arbitrare sau ipocrite.

Aceste patru dimensiuni ale operei lui Bondor - metodologia și stilul cognitiv, critica normelor, viziunea epistemologică și atitudinea etică - converg pentru a sugera un profil cognitiv ce prezintă similitudini semnificative cu trăsăturile cognitive autiste de înaltă funcționare. 

În secțiunea următoare, vom sintetiza aceste observații și vom discuta implicațiile lor mai largi pentru înțelegerea valorii neurodiversității în domeniul filosofic.

Concluzia părții 2: Perspectiva autistă ca resursă cognitiv-filosofică

Convergențele dintre stilul filosofic și gândirea autistă

În concluzie, examinarea operei lui George Bondor prin lentila unui mindset cognitiv autist dezvăluie o serie de corespondențe remarcabile. Metodologia sa genealogică, cu accent pe detaliu și răbdare erudită, oglindește stilul de procesare detail-oriented al minții autiste. Critica limbajului și demascarea măștilor identitare reflectă conștiința acută a convențiilor artificiale pe care o au mulți autiști, precum și preferința lor pentru comunicare directă și sinceritate.

Epistemologia fragmentară și pluralistă a lui Bondor seamănă izbitor cu modul autist de a vedea lumea în particularitățile ei, fără a forța coerența globală, iar poziția sa etică neîmblânzită, ce sfidează adevărurile moralizatoare unanim acceptate, amintește de non-conformismul natural al celor care gândesc "din afara cutiei" sociale.

Desigur, toate aceste convergențe nu sugerează că Bondor ar fi avut intențional o "perspectivă autistă", ci mai curând că anumite modus cogitandi asociate neurodivergenței pot conduce la insight-uri filozofice originale și la contestarea creativă a viziunilor ortodoxe. Opera sa exemplifică, în fond, cum a gândi altfel – adică împotriva grain-ului obișnuinței intelectuale – înseamnă adesea a gândi în margine, cu acel tip de luciditate neobișnuită pe care societatea abia începe să o prețuiască la persoanele cu alte configurații cognitive.

Valoarea epistemică a neurodiversității în domeniul filosofic

În lumina acestor constatări, putem aprecia contribuția lui George Bondor ca fiind nu doar o exegeză a lui Nietzsche sau Foucault, ci și o afirmare implicită a valorii neurodiversității în gândire: el ne arată că pluralitatea modurilor de a cunoaște (inclusiv cea autistă) poate îmbogăți și subverti fertil discursul filosofic, deschizându-l către orizonturi mai largi de adevăr și înțelegere.

Această concluzie are implicații semnificative pentru modul în care valorificăm diferitele stiluri cognitive în mediul academic și intelectual. În loc să tratăm trăsăturile autiste ca devieri de la o normă ideală, putem începe să le recunoaștem potențialul distinct de a genera perspective filosofice originale și profunde, tocmai prin distanța lor față de modurile convenționale de gândire.

Paralelele și diferențele dintre Iulia Marin și George Bondor

Comparând cazurile Iuliei Marin și George Bondor, observăm atât similitudini cât și diferențe în manifestarea trăsăturilor compatibile cu neurodivergența. Ambii prezintă sensibilitate la detalii, tendință spre analiză minuțioasă, rezistență la reducționism și generalizări, precum și un anumit grad de dificultate în adaptarea la normele sociale dominante.

Diferența majoră constă în modul în care aceste trăsături s-au manifestat și au fost integrate: în cazul Iuliei Marin, ele par să fi rămas în mare parte nerecunoscute și neintegrate într-o identitate coerentă, ceea ce a contribuit la suferință psihologică și diagnostice eronate; în cazul lui Bondor, ele par să fi fost canalizate productiv într-un demers filosofic original, deși nu neapărat recunoscute explicit ca trăsături neurodivergente.

Implicații pentru comunitatea clinică și academică

Pentru comunitatea clinică, această analiză subliniază importanța recunoașterii timpurii a profilurilor neurodivergente și a valorificării punctelor lor forte, nu doar a adresării dificultăților. Pentru comunitatea academică, ea sugerează valoarea de a cultiva și încuraja diversitatea stilurilor cognitive, recunoscând că inovația intelectuală poate veni tocmai din perspectivele marginale, care privesc problemele filosofice dintr-un unghi diferit.

În ambele cazuri, mesajul central este că neurodivergența, departe de a fi doar un deficit sau o patologie, poate reprezenta o sursă valoroasă de perspective alternative și contribuții originale. Tragedia celor două cazuri analizate - ambele încheiate prin suicid - subliniază însă urgența unei mai bune recunoașteri și susțineri a persoanelor neurodivergente, pentru a preveni suferința psihologică extremă și a valorifica deplin potențialul lor intelectual și creativ.

Concluzie generală: Implicații clinice și etice ale recunoașterii neurodivergenței

Cele două cazuri analizate în prezentul articol - Iulia Marin și George Bondor - ilustrează cu profunzime realitatea complexă și adesea nerecunoscută a autismului la adulții cu abilități intelectuale superioare. Dincolo de diferențele evidente (gen, domeniu profesional, manifestări specifice), ambele cazuri converg într-un punct esențial: neurodivergența lor, rămasă nediagnosticată, a reprezentat un factor semnificativ în parcursul lor existențial, culminând cu decizia tragică a suicidului.

Această concluzie nu este menită să reducă complexitatea vieților lor la o singură etichetă diagnostică, ci să sublinieze importanța esențială a recunoașterii timpurii a autismului ca mod fundamental diferit de procesare a informației și de raportare la lume.

În contextul Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului (2 aprilie), această analiză capătă o semnificație deosebită. Este important să reflectăm asupra diferenței dintre această zi, recunoscută oficial de ONU din 2007 și promovată intens de organizația Autism Speaks, și Ziua Mândriei Autiste (18 iunie), inițiată în 2005 de către persoane autiste. 

În timp ce 2 aprilie a fost istoric asociată cu simbolistica piesei de puzzle (sugerând că "lipsește ceva") și cu campania "Light It Up Blue", concentrându-se adesea pe "conștientizarea" problemelor autismului din perspectiva neurotipică, 18 iunie folosește simbolul infinitului curcubeu (∞), subliniind diversitatea infinită a minților umane și promovând acceptarea, afirmarea și mândria identitară.

Articolul nostru folosește ocazia acestei zile oficiale pentru a reorienta discuția despre autism dinspre modelul deficitar, centrat pe "conștientizare" și "remediere", spre o abordare mai apropiată de filosofia neurodiversității, care recunoaște autismul ca parte valoroasă a diversității umane, nu ca o deficiență de "reparat".

Reconsiderarea diagnosticului și implicațiile clinice

Analiza noastră evidențiază necesitatea urgentă a unei schimbări de paradigmă în diagnosticarea adulților cu autism. Sistemul medical continuă să opereze predominant cu modele bazate pe prezentarea clasică, masculină, a autismului din copilărie, ignorând adesea manifestările atipice, camuflate sau de înaltă funcționare ale spectrului.

Cazul Iuliei Marin demonstrează elocvent consecințele diagnosticelor succesive eronate - schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă - care au condus la tratamente medicamentoase inadecvate și la perpetuarea suferinței psihologice.

Ne dorim implementarea urgentă a unor protocoale de evaluare care să includă screening-ul pentru autism la pacienții adulți cu:

• Multiple diagnostice psihiatrice anterioare care nu au condus la îmbunătățiri substanțiale;
• Depresie rezistentă la tratamentele convenționale;
• Hipersensibilitate senzorială marcată;
• Istoric de dificultăți sociale persistente, camuflate prin inteligență și strategii compensatorii;
• Interese intense și focalizate, uneori atipice pentru contextul socio-cultural;
• Rigiditate cognitivă și comportamentală evidențiată prin nevoia de rutină și predictibilitate.

Este imperativ ca profesioniștii din domeniul sănătății mentale să integreze în practica lor cunoștințele actuale despre prezentarea autismului la adulți, în special la femei și la persoanele cu abilități intelectuale superioare. Acești indivizi rămân adesea nedetectați de sistemul medical, traversând anii cu diagnostice parțiale sau eronate care nu ating nucleul neurodivergent al experiențelor lor.

Această abordare se aliniază cu mesajul pe care îl propunem pentru Ziua Mondială a Conștientizării Autismului: în loc să ne limităm la "Light It Up Blue", putem reorienta discuția spre respectarea și susținerea drepturilor persoanelor autiste, oferind vizibilitate vocilor lor autentice și organizațiilor conduse de ele însele.

De asemenea, cazul lui George Bondor evidențiază o dimensiune complementară esențială: valoarea epistemică și culturală a modurilor neurodivergente de gândire. Opera sa filosofică exemplifică cum trăsăturile cognitive asociate autismului - atenția la detaliu, sistematizarea, literalismul interpretativ, pluralismul contextual și non-conformismul intelectual - pot genera perspective filosofice inovatoare ce depășesc limitările gândirii neurotipice.

Această recunoaștere a valorii neurodiversității transcende modelul medical patologizant al autismului și propune o viziune mai echilibrată: persoanele autiste nu sunt doar "pacienți" cu deficite ce necesită remediere, ci și posesori ai unor perspective cognitive alternative, potențial valoroase pentru societate. Operele lui Bondor și Marin reprezintă contribuții culturale semnificative, poate tocmai datorită, nu în ciuda, neurodiversității lor.

Astfel, pledăm pentru o abordare duală a autismului în practica clinică:

1. Recunoașterea și adresarea provocărilor reale cu care se confruntă persoanele autiste (suprastimulare senzorială, anxietate socială, dificultăți executive etc.);
2. Identificarea și cultivarea punctelor forte cognitive specifice (hiperfocalizare, gândire sistematică, atenție la detalii, creativitate neconvențională)

Această paradigmă echilibrată ar putea reduce semnificativ suferința psihologică și riscul suicidar în rândul adulților autiști nediagnosticați, oferindu-le atât suportul necesar, cât și recunoașterea atât de necesară a valorii modului lor distinct de a fi în lume.

Această abordare reflectă tocmai spiritul Zilei Mândriei Autiste (18 iunie), care celebrează autismul ca identitate și recunoaște contribuțiile persoanelor neurodivergente, depășind simpla "conștientizare" pentru a promova acceptarea și respectul.

Etica diagnosticării și respectul pentru neurodiversitate

Din perspectivă etică, articolul nostru ridică întrebări esențiale despre diagnosticarea post-mortem și despre relația dintre identitatea personală și etichetele clinice. Este important să subliniem că analizele noastre nu urmăresc să reducă personalitățile complexe ale Iuliei Marin și George Bondor la un diagnostic, ci să evidențieze modul în care nerecunoașterea neurodivergenței lor le-a amplificat vulnerabilitățile și a contribuit la tragicul lor sfârșit.

Diagnosticarea post-mortem este inevitabil speculativă și incompletă, însă considerăm că, în contextul unei abordări prudente și nuanțate, ea are valoare educațională și preventivă pentru profesioniști. Prezentarea acestor cazuri în cadrul Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului servește unui scop etic superior: prevenirea unor tragedii similare prin sensibilizarea comunității medicale asupra prezentărilor atipice ale autismului.

În același timp, recunoaștem că autismul nu este doar o condiție medicală, ci și o identitate și o cultură pentru multe persoane. Promovăm o abordare care respectă autodeterminarea persoanelor neurodivergente și dreptul lor de a defini propriile experiențe. Chiar și în contextul clinic, diagnosticul nu ar trebui impus, ci oferit ca un instrument de înțelegere și autocompasiune pentru cei care se recunosc în aceste pattern-uri de experiență.

Pentru mulți autiști, autismul este o identitate fundamentală, nu o boală - aceasta este diferența esențială între abordările tradiționale ale zilei de 2 aprilie, care adesea se concentrează pe intervenții și "vindecări", și filosofia Zilei Mândriei Autiste, care celebrează neurodiversitatea. Articolul nostru se poziționează ferm în această a doua perspectivă, folosind totuși ocazia zilei oficiale pentru a promova acest mesaj.

Direcții viitoare de cercetare și practică clinică

Cazurile analizate deschid multiple direcții de explorat pentru cercetători și profesioniști:

1. Dezvoltarea unor instrumente de diagnostic adaptate pentru adulții cu autism de înaltă funcționare, cu sensibilitate crescută la prezentarea feminină și la strategiile de camuflaj;
2. Cercetarea relației dintre neurodivergență și creativitate în domenii precum literatura, filosofia și artele;
3. Elaborarea unor protocoale terapeutice specifice pentru depresia și anxietatea în contextul autismului, distinct de abordările standard;
4. Studierea longitudinală a traiectoriilor de viață ale adulților autiști nediagnosticați pentru identificarea punctelor critice de intervenție preventivă;
5. Integrarea perspectivelor persoanelor neurodivergente în formarea profesioniștilor din domeniul sănătății mentale.

În încheiere, în lumina Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului, articolul nostru reprezintă un apel urgent la recunoașterea pluralității manifestărilor autismului dincolo de stereotipurile clinice tradiționale. Cazurile tragic-emblematice ale Iuliei Marin, respectiv a lui George Bondor ne demonstrează că recunoașterea și acceptarea neurodivergenței nu este doar o chestiune de acuratețe diagnostică, ci o responsabilitate etică fundamentală a sistemului medical și a societății în ansamblu.

Transformăm astfel sensul acestei zile, de la simpla "conștientizare" (care poate rămâne la nivel superficial) spre o înțelegere profundă și o acceptare autentică a diversității neurobiologice. În timp ce simbolul tradițional al puzzle-ului sugerează că persoanelor autiste "le lipsește ceva", noi adoptăm spiritul infinitului curcubeu - fiecare minte este completă și valoroasă în diversitatea sa.

Ecourile autiste care transpar din scrierile lor, dincolo de moarte, ne reamintesc că neurodivergența nu dispare când rămâne nerecunoscută - doar devine o suferință tăcută, o diferență inexplicabilă, un efort constant de adaptare la o lume care nu înțelege fundamentul acestei experiențe distincte de a fi uman.

Considerăm că profesioniștii din domeniul sănătății mintale ar fi benefic să asculte aceste ecouri și să creeze un spațiu clinic în care diversitatea neurologică să fie recunoscută, respectată și susținută adecvat. Această abordare ar marca o veritabilă transformare a zilei de 2 aprilie, dintr-un moment de simplă "conștientizare" într-o oportunitate de reflecție profundă și schimbare de paradigmă în modul în care înțelegem și sprijinim persoanele neurodivergente.

Implicații și sugestii practice pentru profesioniști

Vom traduce aceste concluzii în câteva sugestii concrete, aplicabile în practică clinică:

1. Screening extins:
   
   Includeți întrebări despre trăsături autiste (hipersensibilitate senzorială, nevoia de rutină, interese intense, dificultăți sociale subtile) în evaluările standard ale pacienților adulți, în special a celor cu diagnostic psihiatric prelungit și tratament nereușit.
   
2. Evaluarea longitudinală:
   
   Investigați detaliat istoricul din copilărie al pacientului adult cu simptome rezistente sau atipice, căutând indicii de neurodivergență timpurie (sensibilități senzoriale, interese neobișnuite, dificultăți sociale subtile, talente insulare).
   
3. Atenție la camuflaj:
   
   Fiți conștienți de diferența potențială între funcționarea aparentă a pacientului și efortul subiectiv implicat. Întrebați explicit despre "costul"* adaptării sociale și tendința de epuizare după interacțiuni sociale prelungite.
   
4. Abordare terapeutică adaptată:
   
   Pentru pacienții identificați cu trăsături autiste, modificați intervențiile standard pentru a include strategii de gestionare a suprastimulării senzoriale, tehnici de structurare a mediului și valorizarea explicită a intereselor specifice.
   
5. Recunoașterea punctelor forte:
   
   Identificați și valorificați abilitățile speciale ale pacienților neurodivergenți (ex. memorie excepțională, atenție la detalii, gândire sistematică, onestitate) ca resurse în procesul terapeutic.
   
6. Educarea anturajului:
   
   Oferiți informații și strategii concrete familiilor și apropiaților pacienților neurodivergenți, pentru a facilita înțelegerea și sprijinul adecvat.

Aceste măsuri concrete pot face diferența între un parcurs tragic, precum cel al Iuliei Marin și George Bondor, și o viață în care neurodivergența este recunoscută, acceptată și integrată ca parte a unei identități personale valoroase și demne de respect.

Bibliografie:

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596

(Criterii diagnostice pentru Tulburarea de spectru autist)

Barbeau, E. B., Soulières, I., Dawson, M., Zeffiro, T. A., & Mottron, L. (2013). The level and nature of autistic intelligence III: Inspection time. Journal of Abnormal Psychology, 122(1), 295-301. https://doi.org/10.1037/a0029984

Bargiela, S., Steward, R., & Mandy, W. (2016). The experiences of late-diagnosed women with autism spectrum conditions: An investigation of the female autism phenotype. Journal of Autism and Developmental Disorders, 46(10), 3281-3294. https://doi.org/10.1007/s10803-016-2872-8

Baron-Cohen, S. (2009). Autism: The empathizing-systemizing (E-S) theory. Annals of the New York Academy of Sciences, 1156(1), 68-80. https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2009.04467.x

Baron-Cohen, Simon. et al. (2009). Autism and talent: the cognitive and neural basis of systemising, Philosophical Transactions of the Royal Society Britain: Biological Sciences, vol. 364(1522). https://doi.org/10.1098/rstb.2008.0337

Bondor, George. Genealogia şi istoria. Nietzsche în lectura lui Foucault, în Hermeneia, nr. 5, 2005. pp. 90-98. https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/bondor-nr.-5_0.pdf

Bondor, George. Deconstrucţia ca strategie de interpretare. Nietzsche în lectura lui John Sallis, în Hermeneia, nr. 4, 2004. https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Hermeneia_nr.4_2003-2004_ISSN1453-9047_2.pdf

Bondor, George. Construcţia nihilistă a lumii sociale, în Hermeneia, nr. 6, 2006 (ediție revăzută 2011). https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/bondor-nr.-5_0.pdf

Bondor, George. Dansul măștilor. Nietzsche și problema interpretării, Editura Humanitas, București, 2008. https://www.libris.ro/dansul-mastilor-nietzsche-si-filosofia-SPA978-606-8944-45-6--p24617614.html

Camm-Crosbie L. et al. (2019). "People like me don't get support": Autistic adults' experiences of support and treatment for mental health difficulties, self-injury and suicidality. Autism 23(6): 1431-1441.

(Experiențele femeilor autiste nediagnosticate legate de accesul la suport și identitate)

Cassidy, S., Bradley, L., Shaw, R., & Baron-Cohen, S. (2018). Risk markers for suicidality in autistic adults. Molecular Autism, 9(1), 42. https://doi.org/10.1186/s13229-018-0226-4

(Risc suicidar de ~9 ori mai mare la adulții autiști comparativ cu populația generală)

Chisholm, K., Lin, A., Abu-Akel, A., & Wood, S. J. (2015). The association between autism and schizophrenia spectrum disorders: A review of eight alternate models of co-occurrence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 55, 173-183. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2015.04.012

Cho, I. Y., Jelinkova, K., Schuetze, M., Vinette, S. A., Rahman, S., McCrimmon, A., Dewey, D., & Bray, S. (2017). Circumscribed interests in adolescents with autism spectrum disorder: A look beyond trains, planes, and computers. PLOS ONE, 12(11), e0187414. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0187414

Crane, L., Goddard, L., & Pring, L. (2009). Sensory processing in adults with autism spectrum disorders. Autism, 13(3), 215-228. https://doi.org/10.1177/1362361309103794

Crane, L., Adams, F., Harper, G., Welch, J., & Pellicano, E. (2019). 'Something needs to change': Mental health experiences of young autistic adults in England. Autism, 23(2), 477-493. https://doi.org/10.1177/1362361318757048

Dean, M., Harwood, R., & Kasari, C. (2017). The art of camouflage: Gender differences in the social behaviors of girls and boys with autism spectrum disorder. Autism, 21(6), 678-689. https://doi.org/10.1177/1362361316671845

Dempsey, E. E., Moore, C., Johnson, S. A., Stewart, S. H., & Smith, I. M. (2020). Morality in autism spectrum disorder: A systematic review. Development and Psychopathology, 32(3), 1069–1085. https://doi.org/10.1017/S0954579419001160

DuBois, D., Ameis, S. H., Lai, M. C., Casanova, M. F., & Desarkar, P. (2016). Interoception in autism spectrum disorder: A review. International Journal of Developmental Neuroscience, 52, 104-111. https://doi.org/10.1016/j.ijdevneu.2016.05.001

Fuld S. (2018). Autism Spectrum Disorder: The Impact of Stressful and Traumatic Life Events and Implications for Clinical Practice. Journal of Autism and Developmental Disorders 48(5): 1330-1340. https://doi.org/10.1007/s10615-018-0649-6

(Reactivitatea post-traumatică amplificată la persoanele autiste)

Milosavljevic B. et al. (2016). Alexithymia in Adolescents with Autism Spectrum Disorder: Its Relationship to Internalizing Difficulties, Sensory Modulation and Social Cognition. Journal of Autism and Developmental Disorders 46(4): 1354-1367. https://doi.org/10.1007/s10803-015-2670-8

(Legătura dintre alexitimie – dificultatea de a identifica emoțiile – și problemele emoționale la autiști)

Grossi, D., Marcone, R., Cinquegrana, T., & Gallucci, M. (2013). On the differential nature of induced and incidental echolalia in autism. Journal of Intellectual Disability Research, 57(10), 903-912. https://doi.org/10.1111/j.1365-2788.2012.01579.x

Happé, F., & Frith, U. (2006). The weak coherence account: Detail-focused cognitive style in autism spectrum disorders. Journal of Autism and Developmental Disorders, 36(1), 5-25. https://doi.org/10.1007/s10803-005-0039-0

Happé, F., & Frith, U. (2020). Annual research review: Looking back to look forward - changes in the concept of autism and implications for future research. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 61(3), 218-232. https://doi.org/10.1111/jcpp.13176

Hedley, D., Uljarević, M., Wilmot, M., Richdale, A., & Dissanayake, C. (2018). Understanding depression and thoughts of self-harm in autism: A potential mechanism involving loneliness. Research in Autism Spectrum Disorders, 46, 1-7. https://doi.org/10.1016/j.rasd.2017.11.003

Hill, E. L. (2004). Executive dysfunction in autism. Trends in Cognitive Sciences, 8(1), 26-32. https://doi.org/10.1016/j.tics.2003.11.003

Hirvikoski, T., Mittendorfer-Rutz, E., Boman, M., Larsson, H., Lichtenstein, P., & Bölte, S. (2016). Premature mortality in autism spectrum disorder. The British Journal of Psychiatry, 208(3), 232-238. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.114.160192

Hobson, R. P. (2012). Autism, literal language and concrete thinking: Some developmental considerations. Metaphor and Symbol, 27(1), 4–21. https://doi.org/10.1080/10926488.2012.638814

Hull, L., Petrides, K. V., Allison, C., Smith, P., Baron-Cohen, S., Lai, M. C., & Mandy, W. (2017). "Putting on my best normal": Social camouflaging in adults with autism spectrum conditions. Journal of Autism and Developmental Disorders, 47(8), 2519-2534. https://doi.org/10.1007/s10803-017-3166-5

(Despre efortul de mascare la adulții autiști și consecințele în planul sănătății mentale)

Hull, L., Petrides, K. V., & Mandy, W. (2020). The female autism phenotype and camouflaging: A narrative review. Review Journal of Autism and Developmental Disorders, 7, 306-317. https://doi.org/10.1007/s40489-020-00197-9

Johnston, K., Murray, K., Spain, D., Walker, I., & Russell, A. (2019). Executive function: Cognition and behaviour in adults with autism spectrum disorders (ASD). Journal of Autism and Developmental Disorders, 49(10), 4181-4192. https://doi.org/10.1007/s10803-019-04133-7

Kanfiszer, L., Davies, F., & Collins, S. (2017). 'I was just so different': The experiences of women diagnosed with an autism spectrum disorder in adulthood in relation to gender and social relationships. Autism, 21(6), 661-669. https://doi.org/10.1177/1362361316687987

Kapp, S. K., Steward, R., Crane, L., Elliott, D., Elphick, C., Pellicano, E., & Russell, G. (2019). 'People should be allowed to do what they like': Autistic adults' views and experiences of stimming. Autism, 23(7), 1782-1792. https://doi.org/10.1177/1362361319829628

Kenworthy, L., Yerys, B. E., Anthony, L. G., & Wallace, G. L. (2008). Understanding executive control in autism spectrum disorders in the lab and in the real world. Neuropsychology Review, 18(4), 320-338. https://doi.org/10.1007/s11065-008-9077-7

Kerns, C. M., Newschaffer, C. J., & Berkowitz, S. J. (2015). Traumatic childhood events and autism spectrum disorder. Journal of Autism and Developmental Disorders, 45(11), 3475-3486. https://doi.org/10.1007/s10803-015-2392-y

King, B. H., Navot, N., Bernier, R., & Webb, S. J. (2014). Update on diagnostic classification in autism. Current Opinion in Psychiatry, 27(2), 105-109. https://doi.org/10.1097/YCO.0000000000000040

Klin, A., Saulnier, C. A., Sparrow, S. S., Cicchetti, D. V., Volkmar, F. R., & Lord, C. (2007). Social and communication abilities and disabilities in higher functioning individuals with autism spectrum disorders: The Vineland and the ADOS. Journal of Autism and Developmental Disorders, 37(4), 748-759. https://doi.org/10.1007/s10803-006-0229-4

Lai, M. C., & Baron-Cohen, S. (2015). Identifying the lost generation of adults with autism spectrum conditions. The Lancet Psychiatry, 2(11), 1013-1027. https://doi.org/10.1016/S2215-0366(15)00277-100277-1)

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Chakrabarti, B., & Baron-Cohen, S. (2013). Subgrouping the autism "spectrum": Reflections on DSM-5. PLOS Biology, 11(4), e1001544. https://doi.org/10.1371/journal.pbio.1001544

Lai, M. C., Lombardo, M. V., & Baron-Cohen, S. (2014). Autism. The Lancet, 383(9920), 896-910. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(13)61539-161539-1)

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Auyeung, B., Chakrabarti, B., & Baron-Cohen, S. (2015). Sex/gender differences and autism: Setting the scene for future research. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 54(1), 11-24. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2014.10.003

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Ruigrok, A. N., Chakrabarti, B., Auyeung, B., Szatmari, P., Happé, F., Baron-Cohen, S., & MRC AIMS Consortium. (2017). Quantifying and exploring camouflaging in men and women with autism. Autism, 21(6), 690-702. https://doi.org/10.1177/1362361316671012

Larson, F. V., Lai, M. C., Wagner, A. P., MRC AIMS Consortium, Baron-Cohen, S., & Holland, A. J. (2015). Testing the 'extreme female brain'theory of psychosis in adults with autism spectrum disorder with or without co-morbid psychosis. PLoS One, 10(6), e0128102. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0128102

(Despre rata mare de simptome autism la femei diagnosticate cu alte tulburări psihice severe)

Leedham, A., Thompson, A. R., Smith, R., & Freeth, M. (2020). 'I was exhausted trying to figure it out': The experiences of females receiving an autism diagnosis in middle to late adulthood. Autism, 24(1), 135-146. https://doi.org/10.1177/1362361319853442

Marin, I. (2023). În terapie https://web.archive.org/web/20230419185949/http://interapie.blog/

(Blog personal revelând trăsături autiste și experiențe neurodivergente, publicat cu puțin timp înainte de moartea tragică a autoarei]. Arhivat la data de 19 aprilie 2023 de Internet Archive.)

Mandell, D. S., & Novak, M. (2005). The role of culture in families' treatment decisions for children with autism spectrum disorders. Mental Retardation and Developmental Disabilities Research Reviews, 11(2), 110-115. https://doi.org/10.1002/mrdd.20061

Mason, J., & Scior, K. (2004). 'Diagnostic overshadowing' amongst clinicians working with people with intellectual disabilities in the UK. Journal of Applied Research in Intellectual Disabilities, 17(2), 85-90. https://doi.org/10.1111/j.1360-2322.2004.00184.x

Milton, D. E. (2014). Autistic expertise: A critical reflection on the production of knowledge in autism studies. Autism, 18(7), 794-802. https://doi.org/10.1177/1362361314525281

Ming, X., Brimacombe, M., & Wagner, G. C. (2007). Prevalence of motor impairment in autism spectrum disorders. Brain and Development, 29(9), 565-570. https://doi.org/10.1016/j.braindev.2007.03.002

Moseley, R. L., Gregory, N. J., Smith, P., Allison, C., & Baron-Cohen, S. (2019). A 'choice', an 'addiction', a way 'out of the lost': Exploring self-injury in autistic people without intellectual disability. Molecular Autism, 10(1), 18. https://doi.org/10.1186/s13229-019-0267-3

Mottron, L., Dawson, M., Soulières, I., Hubert, B., & Burack, J. (2006). Enhanced perceptual functioning in autism: An update, and eight principles of autistic perception. Journal of Autism and Developmental Disorders, 36(1), 27-43. https://doi.org/10.1007/s10803-005-0040-7

Mul, C. L., Stagg, S. D., Herbelin, B., & Aspell, J. E. (2018). The feeling of me feeling for you: Interoception, alexithymia and empathy in autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 48(9), 2953-2967. https://doi.org/10.1007/s10803-018-3564-3

Pfeiffer, B., Coster, W., Snethen, G., Derstine, M., Piller, A., & Tucker, C. (2017). Caregivers' perspectives on the sensory environment and participation in daily activities of children with autism spectrum disorder. American Journal of Occupational Therapy, 71(4), 7104220020p1-7104220028p9. https://doi.org/10.5014/ajot.2017.021360

Rommelse, N. N., Geurts, H. M., Franke, B., Buitelaar, J. K., & Hartman, C. A. (2011). A review on cognitive and brain endophenotypes that may be common in autism spectrum disorder and attention-deficit/hyperactivity disorder and facilitate the search for pleiotropic genes. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 35(6), 1363-1396. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2011.02.015

Sedgewick, F., Hill, V., & Pellicano, E. (2019). 'It's different for girls': Gender differences in the friendships and conflict of autistic and neurotypical adolescents. Autism, 23(5), 1119-1132. https://doi.org/10.1177/1362361318794930

South, M., & Rodgers, J. (2017). Sensory, emotional and cognitive contributions to anxiety in autism spectrum disorders. Frontiers in Human Neuroscience, 11, 20. https://doi.org/10.3389/fnhum.2017.00020

(Rigiditatea cognitivă, perfecționismul și alți factori ce țin de autism ca vulnerabilități pentru depresie/suicid)

Tavassoli, T., Miller, L. J., Schoen, S. A., Nielsen, D. M., & Baron-Cohen, S. (2014). Sensory over-responsivity in adults with autism spectrum conditions. Autism, 18(4), 428-432. https://doi.org/10.1177/1362361313477246

Tierney, S., Burns, J., & Kilbey, E. (2016). Looking behind the mask: Social coping strategies of girls on the autistic spectrum. Research in Autism Spectrum Disorders, 23, 73-83. https://doi.org/10.1016/j.rasd.2015.11.013

Vasa, R. A., Mazurek, M. O., Mahajan, R., Bennett, A. E., Bernal, M. P., Nozzolillo, A. A., Arnold, L. E., & Coury, D. L. (2016). Assessment and treatment of anxiety in youth with autism spectrum disorders. Pediatrics, 137(Supplement 2), S115-S123. https://doi.org/10.1542/peds.2015-2851J

Volden, J., & Phillips, L. (2010). Measuring pragmatic language in speakers with autism spectrum disorders: Comparing the children's communication checklist—2 and the test of pragmatic language. American Journal of Speech-Language Pathology, 19(3), 204-212. https://doi.org/10.1044/1058-0360(2010/09-0011))

Wang, Y., Zhang, Y. B., Liu, L. L., Cui, J. F., Wang, J., Shum, D. H., van Amelsvoort, T., & Chan, R. C. (2017). A meta-analysis of working memory impairments in autism spectrum disorders. Neuropsychology Review, 27(1), 46-61. https://doi.org/10.1007/s11065-016-9336-y

Williams, D. M., & Happé, F. (2010). Representing intentions in self and other: Studies of autism and typical development. Developmental Science, 13(2), 307-319. https://doi.org/10.1111/j.1467-7687.2009.00885.x

Wood, J. J., & Gadow, K. D. (2010). Exploring the nature and function of anxiety in youth with autism spectrum disorders. Clinical Psychology: Science and Practice, 17(4), 281-292. https://doi.org/10.1111/j.1468-2850.2010.01220.x

Woods, S. Thinking person's guide to autism. https://thinkingautismguide.com/2023/09/autistic-people-and-the-power-of-positive-nonconformity.html

Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici

Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru discuții și resurse neuroafirmative cu și despre autism și viață autistă.

Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.

Alătură-te grupului „About ADHD România" pe Facebook și vizitează DespreADHD.ro pentru discuții și resurse despre ADHD din surse de autoritate