"Gestionarea Crizelor de autism" - perspectiva unui autist adult
Aud mereu "Crize de autism" în sus, "Crize de autism" în jos, "Crize de autism" hai să îl sedăm, "Crize de autism" cum să scap, "Crize de autism" cum să îl calmez, "Crize de autism" simptome, "Crize de autism" semne, "Crize de autism" ce sunt, "Crize de autism" cauze, "Crize de autism" tratament, "Crize de autism" cum se manifestă, "Crize de autism" ce fac, "Crize de autism" ajutor, "Crize de autism" gestionare, "Crize de autism" prevenire... și tot așa. Însă rareori aud "Copilului meu îi este greu, este în durere, ce simte?”
rareori aud...
- "Ce nevoi are copilul meu în acest moment?”
- "Ce stimuli îl suprasolicită și cum pot să îl protejez de aceștia?”
- "Cum pot să îi ofer un mediu mai calm și mai sigur?”
- "Ce pot face pentru a-l ajuta să se simtă înțeles și sprijinit?"
- "Cum îi pot arăta că sunt aici pentru el, indiferent de circumstanțe?”
- "Ce pot face pentru a-l ajuta să se autoregleze?”
- "Cum pot să îmi ajustez așteptările pentru a-l sprijini mai bine?”
- "Ce pot să învăț din comportamentul lui pentru a preveni viitoarele suprasolicitări?”
- "Cum îi pot respecta ritmul și nevoile individuale?”
- "Cum pot să creez un plan de acțiune care să fie adaptabil și flexibil pentru nevoile lui?”
Vă rog să redefiniți asta în mintea voastră: copilul autist este unul etern suprasolicitat, obosit și în căutare de strategii care să îi înțeleagă modul său unic de a funcționa. Asta nu înseamnă că de acum o să îl lăsați să facă ce vrea sau că nu veți pune limite. Aceasta este legenda "mamei devoratoare".
Limitele sunt necesare, dar trebuie puse cu empatie și înțelegere. Este important să fiți acolo lângă copil, să oferiți alternative care să implice și relaxarea din când în când și să luați în considerare că nu va ieși totul ca la alții. Aceasta nu înseamnă că trebuie să se oprească din a încerca și din a învăța.
Înainte să intru în "pâine" ce tot vorbesc eu aici de "mama devoratoare". Conceptul de "mama devoratoare" se referă la un părinte care, din dorința de a-și proteja copilul... fie autist sau neurotipic, nu impune limite și îi plânge de milă, considerându-l incapabil doar pentru că acționează diferit. Aceasta atitudine nu doar că nu ajută copilul să se dezvolte, dar îi devorează viitorul, oferindu-i o pace temporară, dar creând un ciclu de victimizare și incapacitate.
Copilul învață că nu poate realiza nimic singur, ceea ce îl face vulnerabil la abuzuri. În schimb, prin înțelegerea nevoilor copilului și stabilirea de limite clare, dar empatice, părinții pot crea un mediu în care copilul să învețe persistența, încrederea în sine și autocontrolul.
Limitele astfel stabilite și negociate îi oferă copilului structura necesară pentru a-și dezvolta abilitățile într-un mod adaptat nevoilor sale și pozitiv. În cele ce urmează, veți descoperi cum puteți face asta fără să "devorați viitorul" copilului, evitând atât abandonarea disciplinară, cât și tratamentele sau sedările care ignoră nevoile autentice ale copilului.
„Pâinea” de intrat și „Crizele de autism”
Termenul de "crize de autism" nu este unul care să informeze sau să ajute în vreun fel copilul sau părintele. Acesta evocă o imagine a unui comportament haotic și necontrolat, fără a încerca să înțeleagă motivele și sentimentele din spatele acestor comportamente.
În realitate, ceea ce se numește adesea "criză" este de fapt o reacție la supraîncărcarea senzorială, la stresul acumulat sau la incapacitatea de a gestiona multiple cerințe simultan. Aceste reacții sunt, de fapt, manifestări de disconfort extrem și este nevoie urgentă de sprijin și înțelegere.
Să luăm exemplul unei zile obișnuite din viața unui autist adult. Imaginați-vă că aveți un obiectiv simplu: să terminați toate sarcinile zilnice până la ora patru după-amiaza. Aveți planuri pentru seară, cum ar fi pregătirea cinei și mersul la o clasă de dans pe seară. Cu toate acestea, sarcinile de la serviciu durează mai mult decât ați anticipat și ajungeți să fiți în întârziere. Poate părea un mic inconvenient, dar pentru un autist, această mică deviere poate avea consecințe mari.
Faptul că cineva vă spune că nu mai trebuie să pregătiți cina ar putea părea un ajutor, dar pentru un autist, schimbarea planurilor poate fi destabilizatoare. Acum trebuie să rearanjați tot restul zilei. Să spunem că trebuie să înregistrați un conținut pentru persoane care v-au trimis un pachet. Nu găsiți pachetul, iar aceasta devine o sursă majoră de frustrare. Pe măsură ce căutați pachetul, deveniți tot mai transpirat și supraîncărcat senzorial. Transpirația și supraîncărcarea senzorială se amplifică reciproc, crescându-vă nivelul de stres și frustrare.
În acest punct, nu mai este vorba doar de un singur lucru care a mers prost. Este vorba de o cascadă de factori care contribuie la starea de suprasolicitare. Este greu de spus ce anume a declanșat reacția – poate fi ceva atât de mic precum pierderea pachetului, dar de fapt este rezultatul acumulării de factori de stres și stimuli.
Pentru cineva din exterior, poate părea că reacționați exagerat pentru un lucru minor. Dar adevărul este că reacționați la un întreg cumul de factori care s-au acumulat și au devenit insuportabili. De aceea, întrebarea "de ce anume ai avut această criză?" nu are un răspuns simplu. „Crizele" nu sunt niciodată doar despre un singur lucru. Sunt despre tot ceea ce s-a adunat până la acel moment.
Ca părinte sau educator, este esențial să înțelegeți această dinamică. În loc să vă concentrați pe ce anume a declanșat aparent criza, încercați să vedeți imaginea de ansamblu.
Deci... Redefinirea "crizelor”
Un termen mai util ar putea fi "episod de suprasolicitare" sau "episod de supraîncărcare senzorială". Acestea descriu mai precis starea unui copil sau adult autist în astfel de momente. Termenii sugerează o reacție naturală la o situație copleșitoare, nu un comportament deviant sau problematic.
Fiind autist adult, am experimentat de multe ori cum se simte să fii copleșit de stimuli și cerințe multiple.
Aceste experiențe m-au învățat că "crizele" sunt mult mai complexe decât par. Ele nu sunt despre un singur factor, ci despre un cumul de factori care au dus la o stare de copleșire. Este esențial ca părinții și educatorii să înțeleagă acest lucru și să privească dincolo de comportamentele vizibile pentru a înțelege nevoile reale ale copilului.
Ce puteți învăța ca părinți și educatori?
Sensibilitate la stimuli
Recunoașteți că autiștii sunt adesea mult mai sensibili la stimuli decât neurotipicii. Ceva ce poate părea un mic inconvenient pentru un neurotipic poate fi copleșitor pentru un autist. Cum poate suna asta:
„Dragule, am observat că atunci când ești într-un loc zgomotos sau foarte luminat, începi să te simți neliniștit. Peste câteva ore, te enervezi ușor și uneori ai un moment de explozie, ca un 'bum-bum'. Hai să evităm astfel de locuri sau să folosim căști și ochelari de soare ca să te simți mai bine. Dacă te simți copleșit, putem găsi un loc liniștit unde să te liniștești.”
Schimbări de planuri
Schimbările de planuri, chiar și cele care par minore, pot fi extrem de stresante. Este util să oferiți copilului o avertizare în prealabil și să explicați motivele schimbării. Cum poate suna asta:
"Știu că atunci când planurile se schimbă brusc, te simți ciudat și 'zbang'. Mai târziu, devine un moment de explozie. O să-ți spun din timp despre orice schimbare și îți voi explica de ce se întâmplă. Vom face împreună un plan de rezervă ca să te simți mai pregătit.”
Supraîncărcarea senzorială
Înțelegeți că supraîncărcarea senzorială nu este ceva ce poate fi controlat sau ignorat. Este o reacție fiziologică care necesită timp și spațiu pentru a se diminua. Cum poate suna asta:
„Am văzut că atunci când sunt prea mulți stimuli în jurul tău, devii agitat și uneori ai un moment de explozie, ca un 'bum-bum'. Este normal să te simți așa. Vom crea un colț liniștit acasă unde te poți retrage când simți că e prea mult. Vom stabili împreună momente de pauză ca să prevenim supraîncărcarea.”
Empatie și sprijin
În loc să vă concentrați pe comportamentul aparent problematic, încercați să oferiți empatie și sprijin. Întrebați cum puteți ajuta și oferiți un mediu calm și sigur. Cum poate suna asta:
„Am observat că atunci când ai un moment de explozie, ceva nu a mer bine. În loc să ne tot gândim la momentul de rău, vom căuta să înțelegem împreună ce te-a deranjat. Îți voi oferi un loc sigur și calm unde să te exprimi.”
(Dacă e verbal abordați apoi ce s-a întâmplat)
Evitarea întrebărilor de tip "de ce tu...?”
În loc să întrebați "de ce ai avut această criză?", nu știe, tocmai s-a născut în acest corp și nimeni nu are informații utile, ce rost are în afară de a-l face neîncrezător în sine să îl întrebați asta sau altele mai rele. Încercați să înțelegeți alături, împreună de el/ea ce a contribuit la starea de copleșire și de efectiv chin. Întrebări de genul "Ce te-a făcut să te simți așa?" sau "Ce putem face pentru a te ajuta să te simți mai bine?" sunt mult mai utile.
Încurajarea auto-reglării
Ajutați copiii să dezvolte strategii de auto-reglare, cum ar fi tehnici de respirație, pauze de liniște sau activități senzoriale care îi ajută să se calmeze. Cum poate suna asta:
„Am observat că atunci când ai pauze regulate și activități care te calmează, reușești să gestionezi mai bine momentele de "bum, bum".”
și dacă sunteți curioși cum să faceți asta, aici găsiți răspunsurile...
Redefinirea "crizelor de autism" și înțelegerea acestora dintr-o perspectivă mai empatică și informată este esențială pentru a sprijini copiii și adulții autiști. Crizele nu sunt reacții exagerate la situații minore, ci răspunsuri legitime la supraîncărcarea senzorială și stresul acumulat.
Prin înțelegerea și sprijinirea nevoilor senzoriale și emoționale ale autiștilor, părinții și educatorii pot crea un mediu mai sigur și mai confortabil pentru aceștia.