În mintea unei autiste non-verbale: „Camerele ascunse din mintea mea”
Posy Taylor are 24 de ani, este o persoană autistă non-verbală și are multe dificultăți. Posy și-a petrecut 21 de ani fără să-și poată comunica nici măcar nevoile de bază, și a trecut prin anii de școală fiind învățată și vorbindu-i-se ca și cum ar fi fost o persoană care ar fi putut înțelege doar câteva concepte de bază. În 2016, familia ei a descoperit Unlocking Voices Using RPM și pe Soma Mukhopadhyay, și acest lucru i-a schimbat viața!
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
Eu sunt Posy. Nu pot vorbi cu vocea mea; în schimb, scriu cuvinte pe o tablă cu litere. Sunt autistă, așa că mulți oameni presupun că am un handicap intelectual, iar acest lucru este adesea agravat de incapacitatea corpului meu de a arăta nivelul meu de înțelegere.
Este imposibil să încerc să-mi fac corpul să răspundă. Mâinile și gura mea se uită în mod constant la mintea mea pentru îndrumare, dar mă dezamăgesc cu acțiuni impulsive, obsesive și emoționale. Cel mai greu lucru la autismul meu este ceea ce oamenii nu pot vedea. Gândesc în mod constant, dar nu dau niciun semn care să indice acest lucru. Este o risipă să se facă presupunerea că nu sunt capabil de limbaj. Sunt inteligentă, dar numai în mintea mea.
Îmi imaginez că există o casă în mintea mea, fiecare cameră reprezentând un aspect diferit al meu și al vieții mele. Există camere în care îmi face plăcere să mă aflu și altele care îmi fac viața extrem de dificilă. În exterior, dacă te uiți la comportamentele mele obsesive, s-ar putea să nu-ți dai seama că sunt prinsă într-o cameră din care nu pot scăpa. Când sunt liniștită, s-ar putea să nu vedeți camera în care mă aflu mental, dar ceea ce urmează să vă descriu ar trebui să vă dea o idee despre complexitatea autismului meu.
Pe măsură ce intrați în mintea mea, holul este o simfonie vizuală de culori, linii și forme. Totul înoată în jurul meu. Este ca și cum pereții ar fi oceane de culori și imagini, care se combină și se separă tot timpul. Să vezi asta înseamnă să te pierzi în vârtejuri, așa că singura modalitate de a nu te îneca vizual este să stingi luminile și să nu te izolezi în imagini.
Holul lung și întortocheat, asemănător unui labirint, duce la multe camere și holuri mai înguste. Fiecare ușă este unică și reprezintă unele dintre stările de spirit, emoțiile și provocările din interiorul încăperii la care duc. Permiteți-mi să vă fac un tur pentru a vă oferi o perspectivă asupra minții mele complexe.
Mai întâi, vă voi duce în camerele de stimulare relaxante...
În camera lingvistică, magnific de mare, toți pereții sunt ascunși de rafturi înalte precum niște zgârie-nori, pline până la limită cu cărți. Cărțile frumoase sunt cunoașterea, cuvintele și dragostea pentru povești, așa că e bine să evadez aici.
Camera lingvistică este cea mai nevoiașă dintre toate, deoarece se bazează pe vizitatori pentru a continua să învețe cuvinte noi. Vă rog să-mi vorbiți cu respect pentru vârsta și capacitatea mea lingvistică. Camera are nevoie de un flux consistent de cuvinte atent alese, care să fie interesante, să mă inspire și să mă ajute să îmi articulez mai bine gândurile.
Când nu sunt expusă la cuvinte și gânduri noi, toate rafturile încep să se micșoreze, iar camera se transformă, în cele din urmă, într-o cochilie goală; ce tristețe ar umple atunci spațiul gol? Limbajul hrănește toate părțile acestei case flămânde, așa că nu uitați de el. Vorbiți cu mine, și atunci știți că ajutați camera mea lingvistică să rămână plină.
Vizavi de hol se află sala de cunoștințe generale. O lumină la fel de puternică precum soarele te orbește când intri, iar ochii se străduiesc să se adapteze în timp ce te uiți la podea, de care îți dai seama că este o hartă a lumii. Pe măsură ce asimilezi informațiile, observi că lumina începe să se diminueze, permițându-ți să vedezi diferite zone ale încăperii, cu fotografii, postere și ecrane TV, care prezintă documentare, aliniate pe pereți.
În centrul încăperii se află o masă de studiu care așteaptă ca vizitatorii să aducă informații noi, cum ar fi studii actuale și povești, noi la fiecare vizită. Tot ceea ce dorește camera este să continue să învețe, indiferent de ceea ce se întâmplă afară, așa că poții ști întotdeauna că lumina este aprinsă. Mă entuziasmează, din punct de vedere intelectual, să mă aflu în această cameră. Bieții oameni care nu învață niciodată nimic trebuie să fie atât de plictisiți. Continuați să-mi spuneți lucruri noi, astfel încât să fiu stimulată.
Dacă veți continua pe coridor, veți vedea camera logică. O sută de încuietori decorează ușa metalică, care trosnește atunci când o împingi pentru a o deschide. Imediat, mii de mici ecrane de calculator se aprind și numerele luminează ecranele, strălucind un albastru electric.
Deciziile importante pe care trebuie să le iei rezidă în această cameră, cum ar fi pentru ce trebuie să te pregătești, cum să fii calm și să te gândești la argumente pro și contra în diverse situații. Știi că trebuie să folosești doar logica pentru a lua deciziile; emoțiile tale sunt lăsate la ușă.
Viața pare simplă în această cameră și este ușor să uiți cât de complicată poate fi, mai ales în celelalte camere. Logica este o senzație frumoasă și liniștită, iar cu cât petreci mai mult timp în această cameră, cu atât mai bine. În exterior, ar trebui să par calmă atunci când sunt în această cameră. Pentru a mă ajuta să rămân în această cameră, vorbiți logic despre informații și puneți orice întrebare care mi-ar cere să raționez și să gândesc logic.
Încuietorile acoperă camera cu toate ideile. Sunt lacăte de aur care nu au cheie; doar inspirația și împlinirea pot deschide lacătele prețioase. Atunci când ai îndeplinit toate nevoile camerei, lacătele se deschid, iar bilele de lumină promițătoare scapă din cameră și se întrec să te găsească. Nevoile constau în a te simți stimulat în toate camerele anterioare. Pentru ca ideile să vină, trebuie mai întâi să te simți stimulat, creativ, bine informat și expresiv.
Presărate între aceste încăperi se află alte încăperi care au un impact negativ, încercând să îți atragă atenția în timp ce treci pe lângă ele. Veți putea vedea, când mă aflu în aceste încăperi, cum mă transform într-o persoană emotivă și obsesivă.
Când te vei uita prin casă, vei vedea multe camere de impulsuri presărate printre celelalte, care se ascund în umbră și se pândesc dintre alte camere. Ramele ușilor sunt la fel de întunecate ca o peșteră și nu există uși, doar negru ca smoala. Pe măsură ce treci pe lângă ele, întunericul te absoarbe înainte de a avea șansa de a scăpa.
Este un spațiu gol, plin de cerințe invizibile, care te lasă să pleci doar după ce le-ai îndeplinit. Orice loc este mai bun decât fundul acestei peșteri, dar impulsurile cresc din ce în ce mai mult pe măsură ce te adâncești, așa că trebuie să încerci să pleci.
La fel ca în camera obsesivă, odată ce ai intrat, este imposibil să pleci fără o luptă cu tine însuți. Este necesar să primești lovituri repetate pentru a părăsi întunericul. Odată ce ai ieșit, este imposibil să nu fii absorbit într-o altă gaură a nebuniei. Multe evenimente au loc în aceste camere fără ca nimeni să își dea seama în exterior.
O altă cameră care trebuie evitată este camera obsesiei. Mulți ani au fost petrecuți între pereții lor, obsedați de secvențe și ritualuri. Secvențele au, de obicei, o logică de găsit. Cu toate acestea, această încăpere este destinată doar emoțiilor și este crucial să urmezi cu obediență secvențele, pentru a nu deveni anxios.
Singurul lucru pe care se pot concentra simțurile tale este a bifa elementele pe rând, unul câte unul, în timp ce întregul tău sistem evită un meltdown. Este o sarcină complet consumatoare de energie, în care trebuie să depui tot efortul înainte de a putea pleca. Trebuie să respecți regulile pentru a fi din nou calm.
Mesajul pe care îl am pentru voi este să continuați să îi predați minții mele, în ciuda aspectului meu exterior. Am nevoie de sprijinul vostru pentru a profita la maximum de sălile de învățare și a reduce timpul petrecut în celelalte săli care, dacă mă prind, îmi acaparează ziua.
Articolul original: