Psihoterapia pentru persoane autiste= terapie neuro-afirmativă
Acest articol este dedicat atât persoanelor autiste care vor să se informeze în legătură cu psihoterapie cât și psihoterapeuților interesați să aibă o practică prielnică pentru clienții autiști.
Voi scrie despre practica neuro-afirmativă, a cărei principii se pot încorpora oricărui tip de practică psihoterapeutică, și despre motivele pentru care abordarea neuro-afirmativă e unul dintre cei mai importanți factori de avut în vedere.
Ca membru suntAutist, întâlnesc adesea nelămuriri în legătură cu „psihoterapia pentru autism", fie că vin de la persoane autiste care sunt interesate să găsească cel mai potrivit tip de terapie, fie de la terapeuți care sunt intimidați de ideea de a lucra cu clienți autiști (deși, cel mai probabil, au lucrat deja cu destule persoane autiste fără să știe).
Există multe mituri despre terapie, în general. Când vine vorba de terapie pentru persoanele neurodivergente, se mai adaugă și unele mituri bazate pe preconcepții stigmatizante care pot fi rezumate la: „e ceva anume în neregulă cu această categorie de persoane care, odată remediat, le dă șansa la normalitate”
De aici și apariția unor tipuri anume de terapie care țintesc diverse diferențe specifice autiștilor, pe care nu am să le numesc pentru a nu le face reclamă, întrucât ar fi tocmai acele tipuri de terapie despre care aș spune „NU”.
Despre TOATE celelalte tipuri de terapie aș spune „poate, depinde...” și „încearcă, vezi cum e” cu precauții în legătură cu unele atitudini ale terapeuților care ar putea să fie dăunătoare persoanelor neurodivergente. Aici mă refer la tipuri de terapie aprobate de colegiul psihologilor - ori fi bune și multe altele, dar puteți descoperi practici terapeutice care nu sunt doar înșelătorii, ci sunt chiar dăunătoare.
Ce înseamnă practica neuroafirmativă?
În engleză, „to afirm” se referă la acțiunea de a sprijini și încuraja.
Terapia neuro-afirmativă, sau terapia de afirmare a neurodiversității, este o modalitate de a oferi terapie care validează și respectă experiențele autentice ale persoanelor neurodivergente, în loc să le considere deficite care trebuie „vindecate”. Scopul este de a găsi modalități de a sprijini persoana în domeniile care îi cauzează dificultăți, apreciind în același timp că nevoile și punctele lor forte pot arăta diferit față de cele ale persoanelor neurotipice.
La baza sa, terapia neuro-afirmativă este concepută pentru a sprijini persoanele neurodivergente să se simtă împuternicite, mai degrabă decât blocate, și pentru a construi o viață împlinită fiind ele însele, în modul lor unic. Aceasta include și persoanele care se întreabă dacă ar putea fi neurodivergente, căutarea unui diagnostic formal fiind o alegere individuală.
Cele mai multe abordări terapeutice pot fi livrate într-un mod care afirmă neurodiversitatea.
Verdictului păsării dodo
În cartea „On Becoming a Better Therapist”, Berry L. Duncan, își începe argumentația despre elementele importante în îmbunătățirea performanțelor ca psihoterapeut cu faimosul verdict al păsării dodo („Toți au câștigat și toți trebuie să primească premii"), preluat din povestea clasică a lui Lewis Carroll (1865-1962), "Alice în Țara Minunilor", invocat pentru prima dată de Saul Rosenzweig în 1936 pentru a ilustra echivalența rezultatelor între diversele abordări terapeutice.
Verdictul păsării Dodo sugerează că toate terapiile sunt la fel de eficiente, ceea ce înseamnă că factorii comuni diverselor tipuri de psihoterapiei, cum ar fi relația cu terapeutul și alianța terapeutică, sunt cei care contribuie cel mai mult la succesul tratamentului.
Mi se pare foarte relevantă diagrama legată de factorii care influențează rezultatul psihoterapiei (Fig. 1), prezentată în primul capitol din „On Becoming a Better Therapist”.
Aceasta arată cum tratamentul influențează rezultatul doar în proporție de 14%, restul fiind atribuit unor factori diferiți care țin de client și de viața acestuia. De asemenea, cea mai mare parte din efectul tratamentului (cei 14%) ar fi datorată alianței terapeutice.
Pe tot parcursul cărții se fac referințe la această statistică care arată, spre exemplu, importanța alianței terapeutice si recrutării resurselor și calităților clientului în defavoarea aplicării unei anumite tehnici/model teoretic/explicație:
„client directed, not theory driven”
Alianța terapeutică
Alianța terapeutică este unul dintre cei mai importanți factori comuni în terapie și include trei elemente esențiale:
- Legătura relațională: Calitatea relației dintre terapeut și client, care implică empatie, respect și autenticitate;
- Acordul asupra obiectivelor terapiei: Consensul dintre terapeut și client cu privire la scopurile terapiei;
- Acordul asupra sarcinilor terapiei: Detaliile legate de modul în care se desfășoară terapia și tehnicile utilizate.
Ce face un profesionist neuro-afirmativ:
1. Reîncadrează autismului ca un "neurotip” (de la o "tulburare”):
O parte esențială a practicii cu adevărat neuro-afirmative este reîncadrarea experienței autiste de la o tulburare (așa cum mulți dintre noi am fost învățați să o înțelegem și să o categorizăm) la un neurotip diferit, valid, cu un traseu de dezvoltare distinct, autist.
Autismul este o expresie a diversității speciei, un neurotip în cadrul tapiseriei mai mari a neurodiversității, în cadrul căruia diferențele de neuro-dezvoltare conduc la o modalitate diferită de a experimenta lumea. A fi autist înseamnă și o cultură, o identitate, iar ca grup, persoanele autiste sunt o minoritate.
Autismul este definit frecvent în literatura non-abilistă ca:
„o diferență de neuro-dezvoltare care se menține pe tot parcursul vieții și influențează felul în care o persoană interacționează și comunică cu celelalte persoane și experimentează lumea înconjurătoare”
2. Recunoaște valoarea diversității:
Aceasta înseamnă recunoașterea valorii intrinseci a diversității în sine. Așa cum reducerea biodiversității poate cauza efecte negative semnificative asupra planetei și ecosistemelor noastre, la fel și diversitatea neurotipurilor umane este esențială pentru a prospera ca societăți mondiale.
3. Nu patologizează felul autist de a fi:
Procedurile și testele actuale de evaluare a autismului sunt fundamental abilitiste și bazate pe patologizarea modalităților de a fi autist. Scopul lor este de a măsura cât de mult eșuează persoana în a fi neurotipică și cât de semnificative sunt aceste deficite percepute.
De exemplu, abilitatea și dorința de a se angaja în conversații sociale verbale este considerată un „standard de aur” și „normal”, în timp ce aversiunea față de astfel de conversații și preferința de a vorbi despre un singur subiect pentru o perioadă extinsă de timp despre lucruri importante pentru persoană este considerată o problemă, un deficit sau un simptom.
În cadrul comunității autiste (și pentru mulți neurotipici), a comunica îndelung pe un subiect este o metodă perfect validă și valoroasă de comunicare.
Comportamente caracteristice autismului care nu ar trebui să fie considerate patologice și nici nu ar trebui să îngrijoreze cu privire la starea de sănătate mintală a persoanelor autiste:
- Să studieze intens un nou subiect preferat;
- Să nu observe sunetele sau semnalele sociale atunci când se concentrează pe o sarcină captivantă;
- Nevoia de a ști exact la ce să se aștepte înainte de a intra într-o situație necunoscută;
- Respectarea unui program foarte rigid și respingerea abaterilor de la acel program;
- Nevoia de mult timp pentru a gândi înainte de a răspunde la o întrebare complexă;
- Solitudinea pe durată de ore sau zile, dormind și reîncărcându-se după un eveniment social solicitant sau un proiect stresant;
- Nevoia de a avea „toate informațiile” înainte de a lua o decizie;
- Să nu știe cum se simt sau să aibă nevoie de câteva zile pentru a-și da seama cum se simt în legătură cu ceva;
- Nevoia ca o regulă sau instrucțiune să „aibă sens” înainte de a o putea urma;
- Să nu depună energiei pentru a se ridica la niște așteptări care par nedrepte sau arbitrare, cum ar fi purtarea machiajului sau îngrijirea elaborată.
4. Oferă sprijin și recomandări care să vizeze satisfacerea nevoilor și abordarea provocărilor pe care persoanele autiste le întâlnesc (și nu modificarea aspectelor ce țin de natura autistă):
A fi cu adevărat neuro-afirmativ înseamnă să nu patologizezi felul autist de a fi (ex.: stimming, traseul de dezvoltare autist, modalitățile de a învăța despre lume) sau modalitățile de comunicare (ex.: diferențele în contactul vizual sau monologarea).
Obiectivele terapeutice ar trebui să prioritizeze sănătatea mentală și bunăstarea și nu strategii de camuflare a caracteristicilor autiste cu scopul de a părea neurotipic.
Sprijinul și recomandările pentru persoanele autiste ar trebui să se concentreze pe ceea ce persoana dorește de fapt, cum ar fi sănătatea mentală, validarea modalităților autentice de comunicare, ajutor pentru construirea conștientizării senzoriale și adaptarea mediului pentru a se potrivi percepției senzoriale a persoanei.
De asemenea, pot include ajutor pentru educarea celor de la locul de muncă sau a familiei în legătură cu modalitățile mai moderne de înțelegere a experienței autiste.
5. Ține cont de „vocea autistă”:
„Vocea autistă” în centrul activității este un aspect nenegociabil al practicii cu adevărat neuro-afirmative. Aceasta nu înseamnă doar „a asculta” deoarece ascultarea implică o dinamică de putere a grupului dominant care face alegerea mărinimoasă de a asculta grupul fără putere și apoi de a continua ca înainte.
Comunitatea autistă ar trebui să aibă puterea și autonomia de a alege pentru ei înșiși cum este explorată, înțeleasă, evaluată și susținută experiența lor autistă.
A fi neuro-afirmativ înseamnă să crezi că toate persoanele neurodivergente, indiferent de nivelul sprijin de care au nevoie sau de modalitatea lor de comunicare, au o voce egală și dreptul la autonomie în viața și în comunitățile lor.
Un exemplu de a pune vocea autistă în centrul a tot ceea ce faci este să folosești (și să încurajezi pe alții să folosească) limbajul preferat de comunitate atunci când vorbești despre autism.
6. Respectă cultura și identitatea autistă:
Aceasta implică efortul profesioniștilor de a fi conștienți, de a cerceta și de a face tot posibilul pentru a înțelege o cultură și identitate autistă în continuă creștere și schimbare. Aceasta implică recunoașterea faptului că persoanele autiste au interese distincte și modalități distincte de a explora și de a învăța despre lume.
De asemenea, implică meme-uri, umor și glume autiste. Singura modalitate de a deveni și de a rămâne la curent cu oricare dintre acestea este prin a asculta persoanele autiste.
Exemple:
- respectarea simbolurile cu care comunitatea autistă alege să se identifice (de exemplu, mulți preferă simbolul infinitului de aur) și pe cele pe care le resping ferm și le consideră jignitoare în utilizare (piesa de puzzle și culoarea albastră pentru a-i reprezenta);
- utilizarea preferințelor lingvistice ale comunității;
- adoptarea modalităților autiste de comunicare (de exemplu, preferința pentru onestitate și aversiunea față de conversațiile superficiale);
- adoptarea jocurilor autiste (de exemplu, alinierea și categorisirea, deși jocurile autiste pot fi, desigur, foarte imaginative).
Un profesionist care, de exemplu, efectuează evaluări ale autismului (pentru adulți sau copii) și nu este conștient de vocea comunității autiste, cultura, cercetările recente conduse de autiști și publicațiile și prioritățile comunității pentru cercetarea și sprijinul viitor, nu servește populației pe care este plătit să o servească.
7. Recunoaște valoarea unei vieți cu dizabilități:
Pentru a vedea valoarea dizabilității și a unei vieți cu dizabilități, este necesar să devenim conștienți de modul în care perspectiva noastră asupra dizabilității sunt legate de idealurile capitaliste de a fi „productivi” și „independenți”.
Aceasta implică examinarea sentimentelor de rușine asociate cu a avea dizabilități și identificarea factorilor externi care cauzează aceste sentimente.
8. Respinge abordările bazate pe conformitate comportamentală:
Comunitatea autistă și paradigma neurodiversității resping complet abordările bazate pe conformitate comportamentală, cum ar fi analiza comportamentală aplicată (ABA).
Aceste metode au efecte negative semnificative pe termen lung asupra sănătății mentale a persoanelor și contravin modelului de drepturi umane care subliniază auto-reprezentarea și auto-determinarea.
9. Respinge antrenamentul de abilități sociale neurotipice:
Antrenamentul de abilități sociale neurotipice este de asemenea respins de comunitatea autistă și paradigma neurodiversității.
Acest tip de antrenament promovează mascarea și prezentarea unui sine inautentic, ceea ce afectează negativ sănătatea mentală și creează izolare și singurătate.
10. Pledează pentru schimbări sistemice și de mediu:
Pentru a face schimbări pozitive pentru clienții autiști, profesioniștii trebuie să se implice în activitatea de combatere a abilismului sistemic și să pledeze pentru schimbări în sistemele din jurul clienților lor.
A fi neuro-afirmativ nu se rezumă la a schimba limbajul pentru a fi mai respectuos față de paradigma neurodiversității, păstrând restul la fel; presupune susținerea schimbărilor sistemice în locurile de muncă, sistemele de sănătate, comunități și societate, astfel încât persoanele autiste și neurodivergente să aibă drepturi egale.
11. Promovează o identitate autistă pozitivă:
Promovarea unei identități autiste pozitive ar trebui să fie un obiectiv prioritar pentru toți profesioniștii care lucrează în acest domeniu.
Profesioniștii neuro-afirmativi încurajează clienții să fie mândri de cultura lor, să valorifice propriul stil de comunicare și să își recunoască și să își crească punctele forte.
Cum îmbunătățește practica neuroafirmativă alianța terapeutică
1. Respectarea și validarea autenticității
Filosofia din spatele terapiei neuro-afirmative este una care pune mare preț pe lupta împotriva injustiției sociale, aici fiind inclusă lupta împotriva discriminării persoanelor cu dizabilități.
Abordând o atitudine non-stigmatizantă, terapeutul își manifestă respectul față de client, ceea ce întărește alianța terapeut-client, acesta din urmă simțindu-se validat și acceptat.
2. Adaptarea obiectivelor terapiei
Terapia neuro-afirmativă nu urmărește schimbarea sau „vindecarea” neurotipului clientului, așadar obiectivele nu sunt impuse de standardele neurotipice, ci sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor și dorințelor specifice ale clientului neurodivergent.
Acordul asupra obiectivelor terapiei este esențial în acest context, deoarece permite clientului să se simtă în control și să își stabilească propriile țeluri în cadrul terapiei, fiind recunoscut ca expertul nr. 1 în propria sa viață.
3. Personalizarea tehnicilor și intervențiilor
În terapia neuroafirmativă se pune accentul pe oferirea de sprijin adaptat nevoilor clientului. Feedback-ul clientului despre experiența sa și relația terapeutică este crucial pentru a asigura că intervențiile rămân relevante și eficiente.
Acest proces de feedback continuu nu doar că îmbunătățește rezultatele, dar și consolidează alianța terapeutică prin implicarea activă a clientului în propria sa terapie.
Concluzie
Pentru cine se interesează de terapie:
Nu contează atât de mult ce tip de terapie practică terapeutul pe care îl alegi, cel mai important e să te simți respectat de acesta.
Este foarte util ca un terapeut să știe despre autism pentru a te asigura că e capabil să își dea seama ce anume este o problemă și merită rezolvată și ce este diferență și trebuie acomodată. Totuși, există mulți terapeuți cu mintea suficient de deschisă încât să învețe de la tine (sau împreună cu tine) despre modul tău unic de funcționare.
Este important să alegi un terapeut care apreciază și încurajează diversitatea, este conștient de problemele societății în care trăim și are o abordare non-directivă/colaborativă (nu consideră că el e expertul și știe mai bine ca tine care îți sunt nevoile și ce e cel mai bine pentru tine).
A fi neuro-afirmativ este mai mult despre mentalitate decât despre cuvintele folosite. Firește, o persoană cu mentalitatea corespunzătoare va tinde în mod natural să evite limbajul abilist, însă o persoană abilistă poate să adopte în vocabularul să afirmații precum:
„autismul nu este o boală, este parte a diversității speciei umane și trebuie apreciat”
Pentru profesioniști:
Abordează o practică orientată spre client și nu spre teorie, nu porni de la presupunerea că toți oamenii funcționează similar și există un adevăr absolut scris în cărți care funcționează pentru orice client. Adesea nici măcar clienții tăi nu știu că sunt neurodivergenți așa că ar fi mai bine să renunți cu totul la standardele neurotipice și să te bazezi pe expertiza clientului.
Poate clienții tăi nu se simt suficient de încrezători încât să afirme că sunt experți în propria lor viață, te încurajez să clădiți împreună acest sentiment.
Informează-te! Citește despre:
- ce consideră important comunitatea autistă;
- istoria comunității, pentru a-i înțelege cultura și a avea o idee despre discriminarea persoanelor autiste;
- cum să fii neuro-afirmativ, ținând cont de faptul că nu este despre a-ți modifica limbajul sau de a bifa unele acomodări pe care le oferă cabinetul tău, ci despre mentalitatea ta;
- burnout autist, mascare, monotropism și caută activ alte subiecte de mare relevanță pentru persoanele autiste.