„Sunt Autist” sau „Am Autism”? Limbajul care prioritizează identitatea
De 1 aprilie, amAutism devine suntAutist (și nu, nu este o glumă!) și am să detaliez mai jos de ce. De ce mă numesc un autist? De ce, apropo, folosesc termenii „persoane autiste”, „copii autiști” sau, pur și simplu, „autiști”?
Dacă ai auzit până acum de limbajul care prioritizează identitatea, știi deja despre ce vorbesc. Dar există foarte mulți cercetători, experți și părinți bine intenționați în lumea autismului care încă nu au auzit de autiști care vorbesc pentru ei, și cu atât mai puțin au auzit de adulți autiști discutând despre prioritizarea persoanei în limbajul folosit. Deci, m-am gândit să explic de ce aleg sa folosesc limbajul care prioritizează identitatea.
Ideea din spatele prioritizării persoanei în limbaj (de exemplu, „persoană cu autism”) este aceea cum că ne gândim la persoană înainte de orice, inclusiv la persoana autistă - că autismul este doar o parte din cine sunt, nu partea care îi definește. Ei sunt, într-adevăr, oameni în primul rând. Sunt sigur că susținătorii acestui tip de limbaj sunt motivați de cele mai bune intenții.
Totuși, una din cele mai bune metode pentru a afla dacă o anumită exprimare despre persoanele autiste este ofensatoare este să o aplicăm altor grupuri de persoane. Hai să încercăm asta. Ar trebui să începem să numim persoanele calme „persoane cu calm”, să le amintim că faptul că sunt calme este doar o parte din cine sunt, nu o caracteristică definitorie?
Hai să încercăm un alt exemplu. Ar trebui să începem să îi numim pe canadienii de culoare „oameni cu naționalitate canadiană și piele neagră”, să le amintim că naționalitatea lor și culoarea pielii sunt doar o parte din cine sunt, nu caracteristici definitorii?
Hai să mai încercăm un singur exemplu. Ar trebui să îi numim pe oamenii furioși „persoane cu probleme de gestionare a furiei”? Stai - facem asta deja, nu?
De ce tratăm aceste trei grupuri diferit? A fi calm este ceva ce prețuim, dar persoanele calme nu formează o comunitate, nici nu au fost oprimați. Majoritatea oamenilor calmi probabil că nu consideră asta o parte importantă a identității lor. Însă, canadienii de culoare sunt o comunitate diferită, care a fost oprimată, și sunt sigur că atât naționalitatea lor, cât și culoarea pielii sunt părți importante din identitatea lor. În final, furia este ceva ce nu ne place foarte mult, iar mulți oameni care au probleme de gestionare a furiei probabil că au o imagine idealizată despre ei, fără dificultățile de gestionare a mâniei.
Autismul se aseamănă cazului canadienilor de culoare. Persoanele autiste formează o comunitate distinctă, care a fost marginalizată și oprimată. Așadar, pentru mulți dintre noi, autismul este parte din identitatea noastră, și încă una cu care ne mândrim.
Autismul este, de asemenea, o parte universală a personalităților noastre, în mod diferit față de trăsături precum furia (sau calmul, anxietatea etc.). Poți să iei o persoană furioasă și să elimini furia, sau o persoană anxioasă și să îi vindeci anxietatea, și rămâne, în continuare, aceeași persoană, cu aceeași personalitate, în linii mari. Dar nu poți să faci asta cu autismul. Autismul este o parte universală din cine suntem.
De ce, atunci, unii oameni vor să trateze autiștii ca pe oamenii furioși? Cu ce se aseamănă aceste două categorii? Răspunsul e simplu. Majoritatea oamenilor nu au o imagine pozitivă asupra autismului, la fel cum nu au o imagine pozitivă asupra furiei. Le judecăm în mod negativ. Le stigmatizăm.
A prioritiza persoana în limbaj, înseamnă, de fapt, a separa persoana de autism. Asta se bazează pe presupunerea că autismul nostru este ceva de care ar trebui să ne fie rușine. Se bazează pe stigmatizarea imaginii pe care o avem despre autism.
Asta este, pe cât de ofensator, pe atât de neproductiv. Persoanele autiste au probleme majore de sănătate mintală. Pentru că autismul este o parte atât de importantă din cine suntem, orice viziune care se bazează pe ideea potrivit căreia autismul este un lucru rău, de fapt, ne spune că este ceva în neregulă cu noi. Ăsta e ultimul lucru pe care avem nevoie să îl auzim.
Sunt mândru de autismul meu, și știu mulți alți oameni la fel de mândri ca mine. Deci, am ales să prioritizez identitatea în limbaj.
Îi rog, astfel, pe cititorii neurotipici să adopte, de asemenea, acest tip de limbaj. Respect părerile și preferințele persoanelor din spectrul autist care nu sunt de acord cu mine și aleg să folosească limbajul care prioritizează persoana, însă majoritatea autiștilor consideră la fel și folosesc limbajul care prioritizează identitatea. De altfel, cea mai bună modalitate de a afla cum dorește cineva să i te adresezi este să îl întrebi
Acest articol este o traducere și adaptare în limba română. Articolul original poate fi citit aici.
