Visul tinerilor autiști. O renaștere autistă.
În acest articol vom explora visele și dorințele unui adolescent autist de 17 ani, diagnosticat la 4 ani și importanța considerării acestor perspective pentru o mai bună înțelegere și abordare a autismului pentru un viitor mai bun pentru toți autiștii.
Aceasta este o traducere și adaptare a articolului original scris de o persoană autistă adolescentă. Acest articol este expus în cadrul NeuroClastic, cea mai mare publicație online creată de autiști pentru comunitatea autistă. Puteți citi articolul original la sfârșitul acestui articol sau dând click aici.
Pe baza potențialului incredibil al persoanelor autiste și a progresului în domeniul justiției sociale, cred că fac parte din ultima sau penultima generație care nu a crescut în Renașterea autistă.
În calitate de persoană autistă de 17 ani a cărei identitate a devenit foarte centrată pe faptul că este autistă în ultimele 14 luni, am speranțe pentru progresul neurodiversității care pot părea naive. Dar cred că ele sunt în concordanță cu ideile în continuă schimbare ale omenirii.
Deși nu sunt istoric, fac parte din comunitatea autistă și am o vastă experiență cu diverse persoane autiste. Și, pe baza potențialului incredibil al persoanelor autiste și a progresului în domeniul justiției sociale, cred că fac parte din ultima sau penultima generație care nu a crescut în Renașterea autistă. (Ideea de generații este greșită, dar cred că este un instrument valoros pentru a discuta cronologia). Pot să garantez pentru diversitatea și capacitățile noastre.
Prin Renașterea autistă, înțeleg o revenire a persoanelor autiste în cultura populară. Dar de data aceasta, oamenii sunt autiști în mod deschis, în loc de "diagnosticați postum de către psihiatri ca având autism". Ei sunt acceptați și îmbrățișați ca fiind neurodivergenți.
Așteptări scăzute
În primul rând, permiteți-mi să vă citez experiența mea personală. Deși am auzit poveștile coroborate ale altora, cunoștințele mele despre propria mea poveste sunt cele mai detaliate.
În gimnaziu am fost plasat în învățământul special din cauza faptului că eram autist. La mijlocul clasei a șaptea, după ce am obținut numai note de 10 pe semestru (în plus față de cele două semestre anterioare), am fost scos din învățământul special și mi s-a permis să urmez toate clasele pe care le doream.
Acest lucru a continuat până la sfârșitul gimnaziului. Dar apoi, la începutul primului an de liceu, am primit două clase speciale în foaia de prognoză. A fost nevoie ca altcineva să pledeze pentru mine la telefon - mama mea, pe care nu știu cum să o răsplătesc - pentru ca clasele de educație specială să fie scoase din foaia de prognoză.
Nu am avut nevoie de orele de educație specială în cariera mea de liceu și probabil că am depășit cu mult educația previzionistului. Acest lucru nu se datorează faptului că sunt excepțional. Nu sunt. Ci pentru că așteptările lor față de mine au fost scăzute.
Prejudecăți și presupuneri
Este discutabil dacă trăsăturile mele autiste m-au ajutat sau nu în acest sens, dar cred că sunt câteva lucruri clare aici . Cel mai evident este că, în decizia lor, cei care au făcut prognoza au exercitat o prejudecată abilistă împotriva mea. Ei au subestimat abilitățile unei persoane autiste bazându-se doar pe faptul că persoana este autistă. .
În al doilea rând, și în strânsă legătură cu aceasta, au presupus că comunitatea autistă este omogenă din punct de vedere neurologic, când noi suntem, în opinia mea de autist, mai diverși din punct de vedere neurologic decât "comunitatea" neurotipică.
Cel mai probabil, presupunerea, examinată în mod necritic, că a fi autist înseamnă să ai dificultăți academice care necesită un plan de educație specială și viziunea subconștientă despre noi ca un grup de oameni omogen din punct de vedere neurologic au precipitat lipsa evaluării mele ca individ.
Este foarte posibil ca alte prostii să fi fost folosite pentru a justifica decizia lor, dar acele alte prostii s-ar fi redus cel mai probabil la convingerile pe care le-am afirmat mai sus.
Stereotipurile și presupunerile din sistemul educațional cu privire la persoanele autiste întăresc abilitismul internalizat. Și presupun că acestea au ca rezultat și performanțe academice mai scăzute. A fost confirmat pe scară largă faptul că insuflarea unui stereotip negativ și a unui sentiment de inferioritate într-un grup de oameni oprimați face ca acel stereotip să devină mai proeminent.
Potențialul negativ al stereotipurilor
Să luăm ca exemplu experimentele lui Jane Elliot ca profesoară de clasa a treia în Illinois. S-a înregistrat o scădere semnificativă a notelor la teste ale copiilor cu ochi albaștri atunci când li s-a spus că sunt inferiori copiilor cu ochi căprui, față de atunci când li s-a spus că sunt superiori copiilor cu ochi căprui. Același lucru a fost observat și în cazul copiilor cu ochi căprui. Și acest lucru a fost constant în toți anii în care s-a făcut experimentul.
Atunci când psihologii au analizat în mod informal datele de la Universitatea Stanford, s-a constatat că acestea ilustrează scăderea performanței unui grup de persoane odată ce i se insuflă un stereotip negativ și inferioritate.
Acest lucru este valabil în primul rând pentru persoanele autiste. Dar inferioritatea este insuflată persoanelor autiste atât subconștient, cât și conștient, de către cultura populară, atât datorită stereotipurilor și atitudinilor negative față de persoanele autiste, cât și datorită abilitismului implicit de a eticheta autismul ca fiind o tulburare.
Astfel, conștientizarea și acceptarea autismului au contribuit la reducerea stigmatizării. Neurodiversitatea în educație le poate permite autiștilor să se ridice la potențialul lor prin reducerea stereotipurilor și permițând persoanelor autiste să aibă parte de educația pe care o merită.
Al doilea punct principal pe care vreau să îl subliniez este că persoanele autiste încep aibă un cuvânt de spus. Mulți adulți autiști duc deja o viață "funcțională" ca oameni de știință, profesori, ingineri etc. Dar faptul că persoanele autiste încep să aibă un cuvânt de spus nu înseamnă să recurgi la eticheta toxică de "funcțional".
Pionieri autiști
Este vorba despre persoanele autiste care își revendică demnitatea ca grup și o susțin prin neurodiversitate, lăsându-și amprenta cu mândrie asupra culturii, științei, politicii etc. Este vorba, de asemenea, despre faptul că abilismul a devenit la fel de stigmatizat ca și rasismul și sexismul, ascensiunea lui Kodi Lee (câștigătorul emisiunii America's Got Talent), Greta Thunberg și Joshua Collins, toate acestea indicând acest lucru.
În primul caz, aș spune că America a favorizat un outsider prin votul pentru Kodi Lee. Prezența lui Kodi Lee la final a fost un produs al creșterii nivelului de acceptare al persoanelor autiste și, în același timp, a facilitat lucrul ăsta. În timp ce povestea este adesea prezentată ca a unei persoane care triumfă împotriva autismului său, este evident că Kodi Lee a fost talentat nu în ciuda autismului său, ci datorită acestuia. Autismul său a dus la atracția sa către o singură pasiune: muzica.
Pentru Lee, muzica este un confort ordonat și armonios într-o lume haotică și cacofonică. Mulți alți factori au condus în mod inevitabil la victoria sa, dar cei menționați mai sus sunt doar câțiva. Succesul său va inspira mai multe persoane autiste să urmeze o carieră în domeniul divertismentului, pe măsură ce se debarasează de abilitismul lor internalizat.
În cel de-al doilea caz, cel al Gretei Thunberg, o persoană autistă a ajuns la putere politică pentru că este autistă. Și odată cu această creștere a puterii politice a venit și inspirația.
Joshua Collins candidează pentru Congres din mai multe motive. Dar ceea ce l-ar fi putut face să se îndrepte spre această carieră, potrivit articolului publicat de The Hill despre el, este faptul că Greta Thunberg l-a inspirat. Atât Joshua Collins, cât și Greta Thunberg au luat naștere dintr-o obsesie înnăscută pentru justiție și, astfel, parțial pentru că sunt autiști.
O renaștere autistă
Și acesta este doar începutul. Prevăd că va avea loc o Renaștere autistă. Persoane autiste deschise vor ajunge în poziții politice, vor avea cariere de artiști și alte poziții de conducere.
Ne vom afirma capacitățile prin acțiune, într-un efect de bulgăre de zăpadă care începe acum și va crește rapid în a doua jumătate a acestui secol. Artiștii pop, actorii, primarii și scriitorii ne reprezintă mai mult, iar această reprezentare va inspira mai mulți autiști să se ridice.
Artiști autiști vor crea artă despre lupta și experiența autistă, inspirând explorarea artei autiste.
[…] În concluzie, o Renaștere autistă este foarte posibilă și fezabilă, având în vedere climatul nostru politic actual în Statele Unite și țările vestice. Aș îndrăzni chiar să spun că este posibil să se întâmple.